Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 200/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 200
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Lupea JUDECĂTOR 2: Iuliana Rîciu
- - JUDECĂTOR 3: Elena Canțăr
- - Președinte secție
Grefier:
*******
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul
împotriva sentinței nr. 4165 din 08 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul a fost declarat în termen legal și a fost depus la instanța competentă potrivit dispozițiilor art. 302 Cod procedură civilă și este scutit de taxa judiciară de timbru; de asemenea se învederează că intimații pârâți nu au depus întâmpinare.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea înregistrată la data reclamantul a chemat în judecată pe pârâții D și B ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumelor de bani cuvenite și neachitate ce reprezintă valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană (supliment) 12B, ca urmare a nealocării acesteia pe ultimii 3 ani, să fie obligați pârâții la calcularea acestor sume actualizate la data efectuării plății, respectiv pentru perioada 01.07.2004 - 01.07. 2006 și obligarea acestora ca pe viitor de la data rămânerii definitive a hotărârii să calculeze si să plătească lunar valoarea financiară neimpozabilă aferentă normei de hrană supliment 12 B.
În motivarea arată că este funcționar public cu statut special de polițist și că în baza art.1 din HG 65/2003 și a Ordinului MAI 440/2003 are dreptul să primească suplimentul de hrană 12 B, însă pârâții, nejustificat nu i-au acordat acest drept.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 2 pct.1, lit. b, art.109 și art.112 pr.civ. și art.911din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, coroborat cu art.28 al.1 lit.c din Legea 360/2002 privind statutul polițistului.
Pârâtul A a depus întâmpinare, prin care invocat excepția lipsei calității procesual pasive Ministerului Internelor și Reformei Administrative,solicitând admiterea excepției, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 4165 din 08 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Dolj a respins acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în raport de prevederile legale aplicabile în speță, reclamanta nu are dreptul la norma 12B, întrucât nu s-a întocmit raport de șeful nemijlocit al acestuia și nici nu s-a dovedit întrunirea condițiilor prevăzute la pct.1 de la Norma 12B.
Împotriva sentinței Tribunalului Dolj a declarat recurs reclamantul.
A susținut recurentul reclamant că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Recurentul a arătat că potrivit art.28 alin.1 din Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului, acesta are dreptul la uniformă, echipament specific, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, proteze și medicamente gratuite în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului.
A invocat în susținerea recursului și prevederile din Anexa 1 HG 65/2003.
Recursul este nefondat.
Reclamantul are calitatea de polițist și ca urmare este funcționar public civil, cu statut special, așa cum rezultă din art.1 al legii 360/2002 privind statutul polițistului.
Drepturile polițistului sunt reglementate în art.28 și următoarele din Legea 360/2002.
Astfel, în conformitate cu art.28 alin.1 lit. c din lege, polițistul are dreptul la alocații pentru hrană, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
În temeiul prevederilor art.28 alin.1 lit. c din Legea 360/2002, privind statutul polițistului, s-a adoptat de către Guvernul României Hotărârea nr.65/23.01.2003.
Această Hotărâre de Guvern constituie în baza art.28 alin.1 lit. c din legea 360/2002 cadrul legal în limitele căruia se acordă alocații pentru hrană polițiștilor.
Soluția rezultă din faptul că art.28 alin.1 lit. c din Legea 360/2002 prevede dreptul polițistului de a primi alocație pentru hrană, dar în condițiile ce se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Având în vedere textul legal aplicabil în materia alocațiilor pentru hrană, pentru a stabili dacă reclamantul are dreptul la alocație de hrană sau echivalentul acesteia, se va proceda la examinarea prevederilor HG 65/2003.
Articolul 1 al Hotărârii menționate precizează că personalul aparținând structurilor Ministerului d e Interne, căruia i se aplică statutul polițistului, beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană.
Normele de hrană zilnice și categoriile de personal cărora se acordă sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din hotărâre.
În anexa la HG nr. 65/2003 se regăsește Norma 12 B care se acordă mai multor categorii de polițiști sau personal din cadrul Poliției Române, între acestea fiind și personalul căruia i se aplică statutul polițistului care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura IGPR.
La poziția Normei 12 B din anexa 1 HG nr. 65/2003 se specifică faptul că aceasta reprezintă supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale.
În cuprinsul HG 65/2003, care constituie cadrul legal general pentru acordarea normelor de hrană și a categoriilor de persoane beneficiare, se prevede în art.4 că normele de aplicare a hotărârii, precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al Ministrului de Interne.
Ordinul nr.440/2003 adoptat de către Ministrul de Interne, în baza dispozițiilor art.4 din HG 65/2003, prevede în art.1 alin.1 că efectivele Ministerului d e Interne au dreptul la hrană gratuită, care în timp de se acordă potrivit normelor și regulilor cuprinse în acest ordin.
Anexa nr. 1 din ordin prevede normele de hrană și categoriile cărora se acordă.
Observând anexa ordinului se constată că Norma 12B reprezintă "suplimente de hrană".
Conform punctului 1 din Nota la Norma nr. 12, suplimentul B de hrană se acordă polițiștilor și salariaților civili care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale.
Situațiile când se acordă norma și efectivele care beneficiază de aceasta sunt prevăzute în tabelul 1 al notei de sub Norma 12.
Tabelul nr.1 din Notă cuprinde la poziția 8 polițiștii care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura IGPR, în vederea alocării suplimentului de hrană.
La punctul 3 din notă se stipulează că polițiștii care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de suplimentul B de hrană se alocă la drepturi nominal prin ordin de zi pe unitate/dispoziția zilnică a șefului unității.
Din interpretarea logică a acestor texte Curtea reține că suplimentul de hrană 12 B se acordă polițiștilor din cadrul unităților și subunităților IGPR numai în situația în care depun eforturi deosebite, sau se află în situații speciale, iar dreptul de apreciere aparține șefului unității care face o alocare zilnică, prin ordin pe unitate.
Astfel, pentru a putea fi acordată norma 12 B se impunea a se face dovada că polițistul s-a aflat într-o situație specială sau a depus eforturi deosebite.
Stabilirea situațiilor speciale sau eforturilor deosebite aparține șefului unității, iar instanța nu se poate substitui acestui drept de apreciere.
Analizând prev. art. 25 alin. 4 din Ordinul 440/2003 Curtea constată că alocarea la dreptul de hrană a polițiștilor care beneficiază de normele de hrană suplimentare se face prin ordin de zi în care se menționează normele de hrană, locurile de muncă, perioada și modul cum se acordă.
Examinând și acest text coroborat cu celelalte enunțate mai sus se reține că acordarea normelor de hrană suplimentare nu se face pentru toate efectivele de polițiști din cadrul IGPR, ci numai pentru polițiști care se află într-o situație specială sau depun eforturi deosebite.
Dacă alocarea la normele suplimentare de hrană s-ar face pentru toți polițiștii din cadrul IGPR ar fi fără sens reglementarea cuprinsă în art. 25 alin. 4 după cum și în celelalte texte privind ordinul de zi de unitate și menționarea în acest ordin a normelor de hrană, a locurilor de muncă, a efectivelor și a perioadelor de acordare.
Astfel fiind, motivele de recurs privind acordarea suplimentului norma 12 B, numai în cazul polițiștilor care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale este întemeiat, după cum și cel privind alocarea drepturilor de hrană prin ordin de zi al șefului unității.
Este nefondată critica privind faptul că Inspectoratele Județene de Poliție nu sunt structuri ale IGPR.
Poliția Română are ca structură organizatorică IGPR și unitățile teritoriale aflate în subordinea IGPR, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului B și Inspectoratele județene de poliție, așa cum rezultă din prevederile art. 5 alin. 1 și art. 12 din Legea nr. 218/2002.
Față de cele expuse, se va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 4165 din 08 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud. red. -
MB/ 29.01.2008
Jud. Fond. C
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Iuliana Rîciu, Elena Canțăr