Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 200/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.200/CA
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ promovat de reclamantul, domiciliat în C,-, -.A,.28, împotriva sentinței civile nr.1793 din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor, cu sediul în B, sector 1,-, având ca obiect Legea 188/1999.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 Cod pr.civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, față de solicitarea
CURTEA:
Asupra prezentului recurs civil, constata:
Reclamantul a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională a Vămilor solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 20.208 lei reprezentând diferența dintre suma de 26.704 lei achitată ca salariu și suma ce i se cuvine actualizată cu rata inflației de 46.912 lei, obligarea la plata celui de al treisprezecelea salariu aferent perioadei 1999-2006, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.1793/11.12.2008 Tribunalul Constanta, Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei de interes privind plata celui de-al treisprezecelea salariu aferent perioadei 1999-2006 cu consecința respingerii acestui capăt de cerere iar în final a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele, reclamantul este funcționar la Biroul Vamal C Sud.
În baza Deciziei nr.1888/1999 emisă de Direcția Generală a Vămilor s-a dispus începând cu 08.10.1999 suspendarea din funcție a reclamantului în baza art.16 din Legea nr.1/1970 și totodată, suspendarea drepturilor salariale.
Prin rechizitoriul din 14.09.2007 din dosarul nr.988/P/1999 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanțaa dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamant.
Urmare a acestei soluții prin Ordinul nr.5785/18.04.2006 al vicepreședintelui Autorității Naționale a Vămilor s-a dispus încetarea suspendării din funcția publică, reintegrarea sa în funcția deținută, iar la 30.12.2007 i-a fost virată suma de 26.704 lei reprezentând drepturi salariale aferente perioadei de suspendare.
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 20.208 lei reprezentând diferență dintre suma achitată ca salariu pentru perioada cât a fost suspendat și suma ce i se cuvenea actualizată cu rata inflației, precum și plata celui de al 13 salariu aferent perioadei 1999-2006.
Instanța a admis excepția lipsei de interes a reclamantului în ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la plata celui de al treisprezecelea salariu, întrucât această sumă a fost achitată de pârâtă prin nr. 956/ 27.12.2007, fapt recunoscut chiar de reclamant.
Instanța a apreciat că pârâta a calculat și a achitat corect suma reprezentând diferența drepturilor salariale pe perioada cât reclamantul a fost suspendat din funcție și că această sumă nu trebuia actualizată cu indicele de inflație pentru următoarele aspecte de drept:
Art.74 alin.3 din Legea nr.188/1999 modificată și completată arată că, dacă instanța dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcție încetează, iar funcționarul respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior suspendării și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
Art.93 din Legea nr.188/1999 arată că dispozițiile acestei legi se completează cu legislația muncii și reglementările de drept comun civile, administrative sau penale.
Reclamantul a invocat disp. art.269 din Codul muncii, reglementare care arată că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Ținând cont de calitatea de funcționar public instanța a reținut că Legea nr.188/1999 nu reglementează acordarea drepturilor salariale actualizate cu rata inflației la data încetării suspendării din funcție, iar art.269 Codul muncii condiționează acordarea de despăgubiri din culpa angajatorului, prejudiciu adus salariatului în timpul îndeplinirii obligației de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Instanța reține că, în speță, nu sunt aplicabile disp. art.269 Codul muncii pentru că reclamantul nu are un contract individual de muncă, iar pe de altă parte, dacă ar interpreta disp. art.269 Codul muncii din prisma disp. art.93 din Legea nr.188/1999, pârâta nu are culpă, iar reclamantul nu a suferit un prejudiciu din culpa pârâtei în timpul îndeplinirii obligației de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul, pe care a criticat-o ca netemeinică și nelegală indicând că în cazul de față sunt incidente disp.art.3041pr.civ.
Recurentul recunoaște că a primit suma de 26.704 lei aceasta fiind achitată prin OP nr.956/27.12.2007 reprezentând salariu pentru perioada de 8 ani cât a fost suspendat din funcție. În această situație el este un creditor al obligației care are ca obiect o sumă de bani în raportul juridic obligațional. Astfel el nu este obligat să facă dovada că prin întârzierea la executare i s-a cauzat un prejudiciu deoarece legea pornește de la ideea că lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu.
Indiferent de existența sau nu a culpei intimatei reclamantului i se cuvin daunele solicitate ca urmare a aplicării indicelui de inflație la drepturile de care a fost lipsit pe perioada celor 8 ani fiind îndreptățit la o reparație efectivă și integrală prin actualizarea valorii obligației.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, Curtea consideră recursul nefondat.
În speță, recurentul reclamant la data de 07.10.1999 prin Decizia nr.1888 a Directorului General al Direcției Generale a Vămilor ( actualmente Autoritatea Națională a Vămilor ) a fost suspendat din funcție urmare a plângerii penale nr. 24384/28.07.1999 comunicată Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Până la data de 18.04.2006 când prin Ordinul nr.5785 al vicepreședintelui Autorității Naționale a Vămilor recurentului i-a încetat suspendarea din funcția publică și s-a dispus reintegrarea, acesta nu a beneficiat de plata salariului.
Ulterior prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța din 14.09.2007 din dos.pen.988/P/1999 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a recurentului reclamant pentru comiterea infracțiunilor de folosire la autoritatea vamală de documente de transport și comerciale false ( art.178 din Legea 141/1997 ) și neglijență în serviciu ( art.249 pen. ).
Instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art.269 Cod muncii, reglementare care arată că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pretențiile solicitate au fost respinse ca nefondate urmare a faptului că reclamantul nu a suferit un prejudiciu a cărui cauză determinantă să fie culpa angajatorului.
Nu poate fi considerată culpă a angajatorului atitudinea acestuia de a respecta legea și a dispune suspendarea raporturilor de muncă, în cazul de față din funcția publică, în situația în care salariatul, prepusul sau funcționarul public este arestat preventiv sau s-a dispus trimiterea în judecată.
Această culpă nu poate fi imputată nici chiar ulterior după ce instanța de judecată a dispus achitarea sau încetarea procesului penal sau în cazul procurorului scoaterea de sub urmărire penală.
Făcând aplicarea în mod corect a art.74 alin.3 din Legea nr.188/1999 instanța de fond a reținut că reclamantul are dreptul numai la drepturile salariale aferente perioadei de suspendare, pretenții care de altfel au și fost achitate.
Această sumă de bani nu poate fi actualizată cu rata inflației așa cum solicită reclamantul din cel puțin două considerente, pe de o parte această modalitate nu este expres prevăzută de lege, în al doilea rând acordarea lor ar conduce la o majorare nejustificată a drepturilor salariale, și nu în ultimul rând, reclamantul ar beneficia de o sumă de bani fără ca în sarcina angajatorului să se rețină vreo culpă.
Din motivarea prezentului recurs se poate observa că recurentul reclamant nu califică în mod clar această sumă de bani; inițial o definește ca fiind o obligație de " a da ", apoi face referire la faptul că are calitatea de creditor al obligației care are ca obiect o sumă de bani în raportul juridic obligațional, pentru ca în final să facă referire la existența unui prejudiciu.
Dacă în prima situație obligația de " a da " reprezintă îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept real, în celelalte ipoteze existența atât a calității de creditor al obligației care are ca obiect o sumă de bani cât și existența unui prejudiciu impun condiția existenței vreunei culpe ( vine ), care așa cum s-a precizat anterior nu există.
Rezultă așadar faptul că recurentul mixează trei instituții juridice pentru a obține o " lex terția " care să justifice oarecum pretențiile solicitate.
Din cele prezentate mai sus Curtea va respinge recursul ca nefondat urmând a menține sentința atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ promovat de reclamantul, domiciliat în C,-, -.A,.28, împotriva sentinței civile nr.1793 din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor, cu sediul în B, sector 1,-, având ca obiect Legea 188/1999.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
22 Mai 2009
Jud.fond-
Jud.red-- /21.09.2009
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea
