Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 204/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 204/CA/2008

Ședința publică de la 20 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 3: Carla Maria Cojocaru

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de DIRECȚIA REGIONALĂ DE STATISTICĂ A împotriva sentinței civile nr. 1090/CA/21.06.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recurenta solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, din oficiu, în conformitate cu art. 137 Cod procedură, invocă excepția nelegalei constituiri a completului de la instanța de fond, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului în contencios de față:

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 24 mai 2007 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Direcția Regională de Statistică A, solicitând ca prin hotărâre judecătorească instanța să dispună:

- anularea Deciziei nr. 29/2000 emisă de pârâtă, prin care reclamanta a fost numită în funcția de inspector categoria C, clasa II, gradul I, în loc de categoria C, clasa I, gradul 1,

- modificarea deciziilor ulterioare, respectiv nr. 2/2002, 30/2002, 1/2003, -, 34/2003, 5/2005 și 44/2005 și operarea acestor modificări în cartea de muncă, cu consecința încadrării corecte;

- obligarea pârâtei Direcția Regională de Statistică A la plata diferenței de salariu, care nu a fost acordată datorită încadrării necorespunzătoare în funcția de inspector categoria C, clasa II, gradul 1 în loc de categoria C, clasa I, gradul (1), reactualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 31.07.2000 și până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin Decizia nr. 29/2000 a fost încadrată în mod greșit în funcția publică de inspector categoria C, clasa II, gradul I în loc de inspector categoria C, clasa I, gradul I, așa cum privește Legea nr. 188/1999, modificată și completată prin OUG nr. 82/2000 în ce privește echivalarea gradelor profesionale prevăzute în art. IV lit.

Se menționează de către aceasta și faptul că despre decizia nr. 29/2000 a avut cunoștință doar în anul 2007, ca urmare a cererii pe care a adresat-o Direcției Regionale de Statistică A, precum și deciziile ulterioare.

Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ, prin sentința civilă nr. 1090/CA/13 septembrie 2007 pronunțată în dosar nr-, a respins excepția tardivității formulării acțiunii și a netimbrării acțiunii.

A admis acțiunea formulată de reclamantă, și în consecință:

A dispus anularea parțială a Deciziei colective nr. 14/2000 în ce privește reclamanta.

A dispus anularea deciziei de încadrare nr. 22/31.12.2000 emisă de pârâtă și anularea în parte a deciziilor nr. 6/2000, 5/2001, 6/2001, 16a/2001, 22/2001, 2/2002, 30/2002, 1/2003, -, 34/2003, 5/2004.

A obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care reclamanta să fie încadrată în funcția de inspector categoria C, clasa I, gradul 1, începând cu data de 31.07.2000 și noi decizii privind majorarea salariului reclamantei conform dispozițiilor legale și corespunzător noii încadrări în funcția de inspector categoria C, clasa I, gradul 1, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

A obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând diferența dintre salariul pe care l-ar fi realizat prin încadrarea în funcția de inspector categoria C, clasa I, gradul 1 și cel realizat prin încadrarea în funcția de inspector categoria C, clasa II, gradul 1, actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 31.07.2000 și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâta a emis decizia nr. 29/31.07.2000 privind încadrarea reclamantei în funcția publică inspector categoria C, clasa II, gradul I cu aplicarea dispozițiilor Art. IV lit. a din OUG nr. 82/2000 pentru modificarea și completarea Legii 188/1999, care prevăd primele patru grade, respectiv clasa II, gradul 1-3 și clasa II gradul 4 ale funcției publice prevăzute la cap. II lit. B, cap. III și cap. IV lit. B din anexa la Legea nr. 188/1999 se echivalează cu gradele IA - III, respectiv treptele IA - III, după caz, prevăzute în anexa nr. 1 la capitolul 1 din anexa nr. II la OUG nr. 24/2000.

S-a apreciat de către instituția pârâtă că orice funcție publică din clasa I, gradele 1-3 și clasa a II a gradul 1 prevăzute la cap. II lit. B, cap. III lit. B și cap. IV lit. B din anexa la Legea nr. 188/1999 se echivalează cu gradul IA - III, respectiv treapta IA - III, prevăzute în anexa I la OUG nr. 24/2000. Însă, dispozițiile menționate anterior trebuie interpretate în sensul că echivalența respectivă trebuie să fie concordantă și corespondentă, instituția publică care face echivalarea neavând dreptul de a încadra funcționarul public într-un mod discreționar într-una din opțiunile oferite de textul legal, ci doar în funcția exact echivalentă celei deținute conform OUG nr. 24/2000.

Astfel, funcției de referent IAd eținută de reclamantă anterior modificării Legii nr. 188/1999 îi corespunde, conform dispozițiilor OUG nr. 82/2000, funcției de inspector categoria C, clasa I, gradul 1 și nu funcția de inspector categoria C, clasa II, gradul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Regională de Statistică A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În expunerea motivelor de recurs, pârâta invocă excepția autorității lucrului judecat. Susține că reclamanta s-a mai adresat cu două cereri instanței de fond din care la una a renunțat la judecarea cauzei, iar în cealaltă a fost respinsă ca tardiv introdusă.

În drept se invocă dispozițiile art. 166 și 3041Cod procedură civilă.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Reclamanta, prin avocat, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prealabil analizării fondului recursului, instanța va analiza excepția de ordine publică pusă în discuție din oficiu, în temeiul art. 306 alin 2 Cod procedură civilă, referitoare la nelegala constituire a completului în fața instanței de fond.

Analizând legalitatea sentinței prin prisma acestei excepții, Curtea constată că ne aflăm în prezența unei sentințe nelegale, care se impune a fi casată.

Astfel, prin Legea nr. 262/2007 publicată în Of. nr. 510/30.07.2007, art. 10 din Legea nr. 554/2004 a fost modificat în sensul că, la soluționarea cauzei în fond, completul de judecată trebuie compus din doi judecători, normă procedurală de imediată aplicare, conform art. 725 Cod procedură civilă.

Instanța de fond a pronunțat hotărârea la data de 13.09.2007, în complet compus dintr-un judecător, deci în complet nelegal constituit, în sensul art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, ceea ce atrage casarea hotărârii, în temeiul art. 312 alin 3 Cod procedură civilă.

Pentru motivele de mai sus, în temeiul art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 312 alin 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâta Direcția Regională de Statistică A împotriva sentinței atacate, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, care va rejudeca pricina în complet legal constituit.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere motivele de recurs invocate de pârâtă care nu a fost analizate de instanța de recurs ca urmare a admiterii excepției de ordine publică.

Pentru aceste motive,

(continuare decizia nr. 204/CA/2007 din dosar nr-)

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Regională de Statistică A împotriva sentinței civile nr. 1090/CA/13.09.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, Tribunalul Alba.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Tehnored. /2 ex/03.03.2008

Jud. fond:

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan, Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 204/2008. Curtea de Apel Alba Iulia