Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2069/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2069

Ședința publică de la 15 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Canțăr Președinte Secție

-- - - JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

-- - - JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu

Grefier -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței nr. 413 din data de 13 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru intimata pârâtă DGFP O, lipsind recurenții reclamanți, și intimatul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, după care,

Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:

Consilier juridic pentru intimata pârâtă DGFP O solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

CURTEA:

Asupra recursului de față,

Prin sentința nr.413 din 13 iunie 2008, Tribunalul Olta respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul reținut că ererea reclamanților de a fi promovați în funcție este contrară normelor precizate de intimată prin întâmpinare, astfel că, neexistând un plan de ocupare a funcțiilor vacante prin promovarea personalui, aprobat legal, aceștia nu au vocația de a fi promovați în grade de salarizare superioare în funcțiile deținute în unitate.

S-a reținut că, referitor la anunțurile pentru ocuparea funcțiilor vacante pe care reclamanții le atașează cererii lor, nici unul dintre ei, la afișarea acestora la sediul instituției, nu au solicitat să participe la concursurile organizate pentru ocuparea acestor funcții, posibilitate care o aveau în temeiul legii dacă ar fi dorit ca să-și etaleze cuncoștințele profesionale în raporturile cu ceilalți candidați prezenți la concurs din afara instituției publice.

A constatat tribunalul că nici un reclamant nu a făcut dovada că ar fi cerut instituțiilor pârâte examinarea și promovarea în grade profesionale și trepte de salarizare, sau/și participarea la concursurile organizate de instituțiile pârâte pentru ocuparea posturilor vacante.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs la 17.07.2008, reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie.

S-a arătat în motivare că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.188/1999 R, HG nr.1209/2003, OUG 92/2004 și Legea 251/2006.

S-a apreciat motivarea hotărârii instanței de fond contradictorie, în opoziție chiar cu poziția pârâtei, din planurile de ocupare a funcțiilor publice rezultând că au fost încălcate dispozițiile art.23 din Legea 188/1999, deoarece nici unul din aceste planuri nu cuprindeau posturi pentru promovare, ci numai pentru recrutare, deși reclamanții îndeplineau condițiile art.57 din aceeași lege.

O altă eroare cuprinsă în considerentele hotărârii instanței de fond este aceea că anunțurile pentru ocuparea funcțiilor vacante nu au fost depuse de reclamanți, ci de pârâtă, iar din analiza lor se poate constata că funcțiile scoase la concurs nu se refereau la promovare, deși, conform dispozițiilor legale invocate, pârâta era datoare să procedeze la promovarea recurenților.

În consecință, s-a solicitat admiterea recursului și desființarea sentinței atacate.

La 08.10.2008, DGFP Oad epus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică, având în vedere dispozițiile art.42 din HG nr.1209/2003 și art.3 alin.1 din OUG nr.82/2004.

S-a mai susținut că în perioada 01 iulie - 31 decembrie 2005, conform OUG nr.63/2005 s-a suspendat ocuparea prin concurs a posturilor vacante.

În celelalte perioade, aceste posturi vacante nu au existat. Aceeași a fost situația și în 2006, conform art.3 alin.1 din OG nr.1/2006.

Pentru anii 2007 și 2008 nu au existat norme metodologice de punere în aplicare a dispozițiilor legale referitoare la promovare, conform OG nr.6/2007 și art.45 din OG 9/2008.

Recurenții nu au fost discriminați, deoarece aveau posibilitatea să participe la concursurile organizate pentru încadrare în funcție.

Analizând cauza, Curtea apreciază recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților MEF B și DGFP O la încadrarea într-un grad superior pentru toți reclamanții, începând cu data de 14.07.2005, prin emiterea deciziilor individuale de promovare în gradul profesional superior și obligarea la plata drepturilor salariale aferente, apreciind că au fost încălcate dispozițiile imperative ale Legii 188/1999, HG nr.1209/2003, art.35 alin.5 din OG 2/2006, art.333 și 45 din OG nr.6/2007 modificată prin OG 9/2008.

În recurs a fost invocată și încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de OUG 92/2004 și Legea 251/2006.

Conform dispozițiilor art.55 și următoarele din Legea nr.188/1999 R modificată prin OUG nr.39/12.05.2005, funcționarilor publici le este recunoscut dreptul de a promova în funcția publică și de avansa în gradele de salarizare, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, fapt ce se realizează prin concurs sau examen.

Conform art.42 din HG 1209/2003, modificată prin OUG nr.66 și 67 din 29 iunie 2005, privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici "Concursul sau examenul pentru promovare se organizează în limita funcțiilor publice vacante rezervate în scopul promovării prin planul de ocupare a funcțiilor publice sau pentru funcțiile publice care devin vacante în cursul anului (.).

Așa cum sunt formulate aceste dispozițiile legale nu rezultă că ar exista o obligație stabilită în mod imperativ de legiuitor în sarcina autorităților și instituțiilor publice, de a organiza necondiționat astfel de concursuri sau examene de promovare.

Promovarea se face numai pentru posturile vacante rezervate în acest scop, reclamanții nefăcând dovada existenței unor astfel de posturi rezervate prin planul de ocupare a funcțiilor publice în cursul anului 2005.

Mai mult, conform dispozițiilor art.2 alin.1 din OUG nr.63/2005, în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2005 s-a suspendat ocuparea prin concurs a posturilor vacante la data de 30 iunie 2005 din statul de funcții al autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare a acestora, precum și a celor vacantate ulterior acestei date.

În consecință, solicitarea reclamanților, referitoare la anul 2005 este nefondată.

Pentru anul 2006, situația este similară, deoarece, pe de o parte, nu au existat posturi vacante pe care să se poată face promovarea în grad profesional superior, iar pe de altă parte din nou a fost suspendată de legiuitor ocuparea prin concurs a posturilor vacante la 31 ianuarie 2006, pentru perioada 1 februarie - 31 decembrie 2006.

În ce privește anul 2007, chiar după modificarea Legii 188/1999 R, când s-a dat textului o nouă numerotare și în art.63 se prevedea că promovarea în clasă, în grade profesionale și avansarea în trepte de salarizare nu sunt condiționate de existența unui post vacant, totuși, conform art.65 alin.1 s-a stabilit că examenul de promovare în gardul profesional se organizează de autoritatea sau instituția publică, în limita funcțiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.

În consecință, nici în această reglementare nu există o obligație imperativă de a organiza aceste concursuri de promovare, aceasta fiind condiționată de existența unor funcții publice rezervate promovării și a fondurilor bugetare necesare.

Pe de altă parte, conform art.45 din OG nr.6/2007, modificată prin Legea 232/2007 "În anul 2007 promovarea funcționarilor publici în grad profesional se face, în condițiile legii, în limita funcțiilor publice rezervate promovării prin planul de ocupare a funcțiilor publice, pe baza normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".

Aceste norme nefiind aprobate, nu s-au putut organiza respectivele concursuri de promovare.

Aceeași este situația și pentru anul 2008 conform art.45 din OG 9/2008.

Instanța mai constată faptul că, așa cum se prevede în toate actele normative invocate, promovarea într-un grad profesional superior se face în urma susținerii unui concurs și în baza îndeplinirii anumitor condiții profesionale.

În consecință, instanța de judecată nu poate dispune obligarea pârâtei să încadreze, necondiționat, reclamanții în grad profesional superior, în lipsa susținerii și promovării concursurilor sau a verificării condițiilor ce trebuie îndeplinite, atât de instituție cât și de funcționarul public ce solicită promovarea, lipsind normele ce reglementează, în prezent, aceste promovări.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este corectă, astfel încât, în baza art.312 Cod pr.civilă, recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței nr. 413 din data de 13 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red,jud.-

LF/ 2 ex/14.11.2008

Jud.fond:

Președinte:Elena Canțăr
Judecători:Elena Canțăr, Magdalena Fănuță, Sanda Lungu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2069/2008. Curtea de Apel Craiova