Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 209/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr.209/R/CA DOSAR Nr-
Ședința publică din 25 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin B împotriva sentinței civile nr.9/CA din 8.01.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentului pârât Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și a intimaților reclamanți, -, u,.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 11 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 18 și 25 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 9/CA/2008 Tribunalul Brașov -secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanții:, - și și în parte acțiunea formulată de reclamanții, u, -, și, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, și în consecință:
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ost obligată să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de concediu de odihnă, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării in concediu, actualizată cu indicele de inflație la data efectuării plății, astfel:
- pentru reclamanții, - și pentru anii 2001-2006;
- pentru reclamanta pentru anii 2002-2006;
- pentru reclamanții u, - și pentru anii 2001-2002;
- pentru reclamanții, și pentru anii 2001-2003.
A obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B să plătească tuturor reclamanților dobândă legală aferentă sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu începând cu anul 2001 (data plecării în concediu) pentru reclamanții, -, u, -, și și cu anul 2002 (data plecării in concediu) pentru reclamanta și până la data efectuării plății.
A respins restul pretențiilor formulate de reclamanții, u, -, și.
A obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B să plătească fiecărui reclamant suma de 108,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a da această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, reclamanții, - și, u, -, și sunt angajați în cadrul Administrației Finanțelor Publice Făgăraș, la Serviciul de Gestiune Registrul Contribuabili și Declarații Fiscale, având statut de funcționar public, pe perioada anilor 2001-2006, reclamanții, - și, pe perioada 2002-2006 reclamanta și pe perioada 2001-2003 reclamanții, și, potrivit înscrisurilor depuse (fila 61 dosar), aspect necontestat de către pârât.
În drept, instanța a apreciat că în cadrul raportului de serviciu existent între reclamanți și pârâți pe perioada lucrată de către fiecare dintre aceștia din intervalul 2001-2006, pârâtului îi incumbă obligația corelativă dreptului prevăzut de prevederile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care stabilește că funcționarul public are dreptul la "o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu", astfel că în ipoteza cererii reclamanților de obligare la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001-2006, proporțional cu perioada efectiv lucrată, această instituție are calitate procesuală activă, revenindu-i obligația corelativă acestui drept.
Pe fondul acestei cereri, instanța a considerat că, deși prin efectul legilor bugetului de stat ulterioare Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 33/2001 (Legea nr. 293/2004, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005), exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu, prevăzut de prevederile art. prevederile art.33 (devenit 34) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului la prima de vacanță nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu în perioada 2001-2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța, a analizat textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art.3 Cod civil, apreciind că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la prima de concediu, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al funcționarilor publici în baza Legii nr. 188/1999, instituit prin art. 33 alin.2, a fost introdus în această lege încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din ianuarie 2000, continuând să existe și în prezent, fiind prevăzut de art. 34 din același act normativ, în urma renumerotării articolelor.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 33 din Legea nr. 188/1999 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la prima pentru concediul de odihnă acordat funcționarilor publici prin acest text a existat în perioada anilor 2000-2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003], nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Pe de altă parte, dispozițiile art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001, prin care s-a suspendat până la data de 31 decembrie 2003 aplicarea acestor prevederi, ca și cele ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, prin care s-au prelungit până la 31 decembrie 2002 termenele prevăzute la art. III din ordonanța menționată, și cele prevăzute în legile bugetelor pe anii următori, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2001 - 2007.
Suspendarea ulterioară, pe fiecare din anii următori, a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a continuat să fie prevăzut și ulterior perioadei în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 7 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, nu pot fi limitate decât în situația în care nu mai este în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv, aspect statuat cu forță juridică obligatorie, de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 23/2005 dată în interesul legii, în privința interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihnă pentru magistrați, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 și 2005 [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 și art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004], ce confereau același drept categoriei magistraților judecători și procurori și personalului auxiliar de specialitate.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, pentru anii 2000-2006, primele de concediu de odihnă cuvenite acestora în conformitate cu art. 34 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, cum dreptul este conferit indiferent de perioada lucrată în anul pentru care beneficiază de concediu de odihnă, în funcție de perioada lucrată efectiv și de dreptul la concediu de odihnă pe care l-a avut fiecare dintre reclamanți în perioada 2001-2006, având dreptul la concediu de odihnă pentru perioada lucrată, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților, - și este întemeiată și a fost admisă iar acțiunea reclamanților, u, -, și este parțial întemeiată (aceștia nelucrând în toată perioada 2001-2006, după cum rezultă din adeverința nr. 5859/11.12.2007 aflată la fila 61 din dosar), motiv pentru care a fost admisă în parte. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților sumele reprezentând o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, aferente anilor in care aceștia au avut calitatea de funcționar public în cadrul Administrației Finanțelor Publice Făgăraș, în condițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, actualizată în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Instanța a apreciat că voința legiuitorului a fost exprimată în mod evident prin suspendarea exercițiului dreptului pe perioada în care bugetul de stat s-a aflat în dificultate, fără a recurge la instituția abrogării, după care,înLegea nr. 486 din 27 decembrie 2006 bugetului de stat pe anul 2007 nu s-a mai prelungit suspendarea exercitării acestui drept, astfel încât nu se poate aprecia că prin obligarea pârâtului la plata unor drepturi prevăzute de lege s-ar aduce atingere legilor bugetului de stat pentru acei ani, întrucât tocmai recunoașterea dreptului la sumele reprezentând prima de concediu pe cale judiciară creează obligația pârâtului de a face demersurile necesare, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite, pentru obținerea sumelor necesare executării obligației.
De altfel, dreptul reclamanților de a obține plata primelor de concediu este confirmat și de nr.OUG146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.
De asemenea, a fost obligat pârâtul și la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând primele de concediu, începând cu data nașterii dreptului la primele de concediu și până la data efectuării plății, dobânda legală reprezentând beneficiul nerealizat, conform dispozițiilor art. 1082 Cod Civil.
Față de soluția ce s-a pronunțat, în baza dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, instanța a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul apărătorului, taxa de timbru și timbru judiciar, apreciind că pârâtul se află în culpă pentru declanșarea acestui proces.
În cauză a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele argumente:
Dispozițiile care dispun acordarea primelor de vacanță au fost suspendate inițial prin art.3 alin.1 din Ordonanța de Urgență nr.33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești.
Prin art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002 Legea bugetului de stat pe anul 2003 "termenele prevăzute la art.III din nr.OUG33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele judecătorești, aprobată cu modificări ulterioare, se prelungesc până la data de 31.12.2003".
Prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 Legea bugetului de stat pe anul 2004 se dispune: "aplicarea prevederilor din acte normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art.32 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare se suspendă până la data de 31.12.2004".
Prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 Legea bugetului de stat pe anul 2005 fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2005.
Se conchide că, din cele prezentate mai sus rezultă că acordarea primelor de concediu a fost suspendată succesiv în această perioadă prin acte normative emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă, suspendarea operând și pe nul 2006 prin aplicarea legii nr.379/2005 Legea bugetului de stat pe anul 2006.
S-a arătat că cererea de acordare a primelor de concediu este neîntemeiată și din prisma prevederilor constituționale, potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege, legiuitorul având posibilitatea de a suspenda aceste măsuri pentru o durată de timp determinată, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor.
Legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații. Potrivit legii nr.500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, pe de o parte, iar pe de altă parte, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Recurenta Bar eluat motivele de recurs în concluziile scrise depuse, criticând și faptul că instanța de fond a obligat-o în mod nelegal la plata și a dobânzii legale aferente sumelor cuvenite cu titlul de prime de vacanță, deoarece aplicarea dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație ar fi mijloace de constrângere, o amenințare pentru debitor spre a-l determina să își execute obligația asumată.
Examinând actele și lucrările dosarului, cât și hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin prisma art.304 ind.1 Cod pr. civ. instanța de recurs urmează a respinge ca nefundat recursul declarat în cauză pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici și își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Potrivit dispozițiilor art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată (art.33 alin.2 în numerotarea din forma legii în vigoare în perioada 2001-2003, "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Plata primelor de vacanță a fost suspendată succesiv prin mai multe acte normative, în principal prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2006, anume: OUG nr.33/2001, respectiv prin legile bugetului de stat din anii ulteriori: Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, Legea nr.379/2005 și Legea nr.380/2005. Cu toate acestea, dreptul la prima de vacanță nu a fost desființat, textul de lege care a consacrat acest drept nefiind abrogat între timp, ci doar a fost suspendat exercițiul acestuia. Prin ea însăși, suspendarea nu înlătură existența dreptului, ci amână pentru un timp exercițiul acestuia, determinând concluzia că acel drept ar naște o obligație lipsită de conținut. Această concluzie nu poate fi, însă, primită, deoarece un drept prevăzut de un act normativ cu putere de lege nu poate deveni o obligație lipsită de conținut. Existența acestui drept patrimonial este recunoscută, dreptul recunoscut neputând fi vidat de substanța sa, întrucât ar fi golit de conținut, de valoare practică, de o manieră contrară literei și spiritului constituțional, în special dispozițiilor art.41 alin2 din Constituția revizuită. Mai mult, prevederea legală care consacră, recunoaște dreptul la prima de vacanță nu a fost abrogată, așadar dreptul a existat și există în continuare.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat în spețe similare, prin Decizia nr.XXIII /12.12.2005, Decizia nr.XII din 05.02.2007 și Decizia nr.LXXVII din 05 noiembrie 2007, că, fiind vorba despre un drept afectat de termene legale suspensive, pe perioada acestor termene legale suspensive prescripția extinctivă a dreptului la acțiune al beneficiarilor dreptului la prima de vacanță a fost întreruptă. De altfel, prin Ordonanța de Urgență nr.146 din 19 decembrie 2007, Guvernul României a optat pentru plata din oficiu a primelor de concediu (numite și prime de vacanță), în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative de salarizare, în perioada 2001-2006, legiuitorul recunoscând astfel existența dreptului funcționarilor la primele de vacanță, respectiv legitimitatea și temeinicia categoriilor de cereri prin care se solicită plata acestor prime, precum și împrejurarea întreruperii cursului prescripției extinctive pe perioada suspendării acestor drepturi bănești.
În privința dispoziției instanței de fond, de plată către intimații reclamanți a sumelor actualizate cu rata inflației aferentă la scadență și a dobânzii legale aferente de la scadența fiecărei obligații și până la data plății efective, Curtea reține următoarele: actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, corect acordată de prima instanță, precum și dobânda legală la momentul plății, reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit. cu indicele de inflație și dobânda legală contribuie la păstrarea valorii reale a obligației bănești, iar dobânda, suplimentar, este datorată pentru întârzierea în executarea obligației bănești și reprezintă beneficiul nerealizat potrivit dispozițiilor art.1082 Cod civil. Soluția instanței de fond este corectă și sub aspectul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reținând în mod corect, potrivit art.274 Cod pr.civ. culpa procesuală a recurentei în declanșarea procesului de față.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.304 pct.9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul declarat în cauză și a menține sentința atacată, cu completarea motivării din prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județ. B, împotriva sentinței civile nr.9/CA/08.01.2008 pronunțată de Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- --- - - - -
Grefier,
Red.: / 25.04.2008
Tehnored.: / 14.05.2008 /- 2 ex -
Judecător fond:
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Maria Ioniche, Silviu
