Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 21/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
R O MA NIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.21/ DOSAR NR-
Ședința publică din 22 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - - - - președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în nume propriu împotriva sentinței civile nr.3482/Com/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 8 ianuarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 15 ianuarie 2008, respectiv pentru astăzi 22 ianuarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.3482/C/23.10.2007 a Tribunalului Brașov secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a fost admisă astfel cum a fost precizată acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6502 lei, reprezentând prima de vacanță pentru anii 2001-2006, ce a fost reactualizată cu indicele de inflație și suma de 1840 lei cu titlu de dobândă legală.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6084 lei cu titlu de primă de vacanță pentru anii 2001-2006 ce a fost reactualizată cu indicele de inflație și suma de 1757 lei dobândă legală.
S-a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Reclamanții funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, au solicitat obligarea pârâților la plata primei de vacanță aferentă anului2001.
Temeiul legal al dreptului la prima de vacanță îl constituie art. 34, alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publice, republicată, în conformitate cu care " Funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat".
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art. 3 alin.1 din G nr. 33/2001 și apoi în mod succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat până la 31 decembrie 2006.
Analizând dispozițiile de suspendare, instanța a constatat că acestea contravin art. 41 și 53 din Constituția României, deoarece dreptul de primă de vacanță constituind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului de muncă, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Suspendarea acordării dreptului în cauză, contravine și dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, în conformitate cu care " Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturilor recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Ca urmare, instanța a apreciat ca fiind lipsită de efecte juridice suspendarea dreptului la prima de vacanță și din moment ce nu a intervenit nici un act normativ de abrogare a dreptului respectiv, înseamnă că el a existat pe întreaga perioadă și se impunea a fi acordat retroactiv.
În consecință, instanța a admis acțiunea reclamantelor și a obligat pârâta să le plătească reclamantelor prima de vacanță aferentă anului 2006, conform adeverințelor de la dosar.
În baza art. 1082-1084 Cod civil, sumele vor fi actualizate în raport cu rata inflației, până la data plății, având în vedere deprecierea monedei naționale, de la data când s-a născut dreptul până la data plății efective.
Instanța de fond nu a avut în vedere precizarea de acțiunea, întrucât suma solicitată reprezintă totalul pretențiilor bănești, iar adeverințele anexate nu emană de la pârâtă și drepturile nu au fost cuantificate de un expert contabil judiciar.
Văzând dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a reținut că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția generală a Finanțelor Publice B, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece, drepturile constând în prima de concediu au fost suspendate prin lege până în anul 2006, iar nici o cheltuială nu poate fi ocazionată dacă nu are o bază legală.
La dosar au depus întâmpinare intimații, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate precum și din prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă. Se constată că prima instanță a analizat corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.
Prin art.34 din Legea nr.188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici s-a prevăzut că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat." Rezultă că, dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor prerogativele de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani. Aceste dispoziții legale au fost suspendate in mod succesiv, până la data de 31.12.2006, prin art.3 alin.1 din G nr.33/2001, și ulterior, prin legile de stat. Textele prin care a fost suspendată succesiv plata primei de concediu nu mai sunt în vigoare, dar se constată că legiferarea s-a realizat cu încălcare dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece, dreptul la prima de vacanță nu a fost înlăturat, ci îngrădit, atingând chiar existența dreptului. Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței. Ca atare, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus menționate, putându-se reține că acestea contravin prevederilor art. 41și 53 din Constituția Românei. De asemenea, normele legale de suspendare contravin și art. 16 alin. 1 din Constituția României, neputându-se suspenda, retroactiv, un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Prima de concediu este un drept de remunerare care face obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator și reclamanți, iar, acest drept, atâta timp câta fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns sau îngrădit pe motivul existenței unor prevederi bugetare, sau a lipsurilor bănești necesare, deoarece, s-ar afecta inclusiv dreptul la muncă al reclamanților.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul pârâtului, nefiind îndeplinite dispozițiile art.304 Cod procedură civilă pentru casarea sau modificarea sentinței legale atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr.3482/C/23.10.2007, a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. 22.01.2008/dact.VP 28.01.2008/2 ex.
Jud.fond
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Clara