Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2113/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.2113

Ședința publică din data de 10 octombrie 2008

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: Rodica Filip

JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța

JUDECĂTOR 3: Sergiu Leon

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B N ÎN NUME ȘI PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 72 pronunțată în data de 28 februarie 2008, în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița în contradictoriu cu intimații, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 72/CA/2008 din data de 28.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B-N, ca fiind întemeiată și în consecință, au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006, actualizată până la data plății efective în raport de rata inflației.

De asemenea, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul de rd. I și obligat MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N să asigure fondurile bănești necesare drepturilor salariale cuvenite.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul este funcționar public în cadrul pârâtului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B-N, iar în temeiul art. 37 alin. 2 teza din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor s-a prevăzut că acesta are dreptul de a beneficia la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, această prevedere fiind aplicabilă de la data de 01.01.2004.

A mai constatat instanța de fond că aplicarea acestei prevederi deși a fost suspendată succesiv prin legile bugetului, în perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006, nu echivalează cu pierderea a însăși dreptului consacrat, astfel că dreptul reclamantului a fost doar suspendat și nu și desființat, dispozițiile de suspendare având un caracter temporar, ce și-au încetat aplicabilitatea, așa încât la data formulări cereri suspendarea nu mai există, motiv pentru care dreptul poate fi acordat, refuzul acordării lui fiind nelegal.

A constatat instanța de fond că dreptul reclamantului a fost doar suspendat și nu și desființat, iar cererea de chemare în judecată a acestuia vine să paralizeze acest efect al suspendărilor și să satisfacă operațional dreptul reclamantului la prima de concediu.

A mai reținut instanța de fond și incidența disp. deciziei XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin B-N, solicitând ca în urma admiterii recursului să fie modificată în parte sentința civilă atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de către față de ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, chematul în garanție a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, arătând că nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat în cauză, în condițiile pr.civ.

A apreciat chematul în garanție că în cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție întrucât dreptul muncii are un caracter specific atât în ceea ce privește normele de drept substanțial cât și în privința normelor procedurale, iar raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii pentru a putea fi justificată o astfel de cerere de chemare în garanție.

În continuare motivării recursului, chematul în garanție a invocat dispoziții legale cuprinse în Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

în garanție reprezintă mijlocul procesual de satisface a pretențiilor pârâtului, în ipoteza în care este obligat la plată față de reclamant.

Legislația muncii, cu referire la raportul de serviciu al funcționarului public, nu interzice utilizarea instituției chemării în garanție, dimpotrivă, atât art. 82 din Legea nr. 168/1999 cât și art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevăd că dispozițiile acelor legi se completează cu reglementările de drept comun civile.

Evident, raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii, ca cel dintre reclamant și pârât, ci unul ce decurge din disp. Legii nr. 500/2002 și ale nr.HG 386/2007.

Astfel, potrivit art. 19 lit. a) din legea nr. 500/2002, privind finanțele publice:" În domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții:

a) coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție;"iar potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) pct. 2 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor:

"Art. 3 (1) În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în principal, următoarele atribuții:

în domeniul finanțelor publice:

1

2. elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare;"

Având atribuții exclusive în acest domeniu, chematul în garanție este singurul în măsură să propună și apoi să dispună asupra plăților stabilite în favoarea reclamanților, dobândind astfel calitate procesuală pasivă în cauză.

Apărările întemeiate pe disp. art. 15 alin. 1 și 3 din Legea nr. 500/2002 nu prezintă relevanță.

Sumele stabilite în favoarea reclamantului, deși datorate, nu au fost prevăzute în bugetul pârâtului

Nici acțiunea introductivă și nici cererea de chemare în garanție nu pot reprezenta cadrul de analiză în vederea stabilirii răspunderilor pentru neprevederea sumelor în buget. Nu aceasta este obiectul cauzei și deci, în mod evident, analiza cerută de recurent ar excede limitelor investirii instanței.

În mod corect s-a constatat că recurentul fost introdus în cauză prin procedura cererii de chemare în garanție instituită pe prev. art. 60 și urm. pr.civ.

Este greșit raționamentul indus de recurent conform căruia cererea de chemare în garanție nu este admisibilă în litigiile de muncă.

În speță, litigiul de față este generat de nerespectarea și nerecunoașterea unui drept recunoscut de lege în beneficiul reclamantei care este funcționar public.

Pe de altă parte, realizarea dreptului solicitat de reclamant presupune plata din bugetul de stat care este conceput și gestionat de Ministerul Finanțelor Publice, așa cum rezultă din economia dispozițiilor Legii nr. 500/2002 și a nr.HG 208/2005.

Constatând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțată de către instanța de fond, Curtea urmează a respinge recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin B-

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N împotriva sentinței civile nr. 72/CA din 28 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr. 2400/ /112/2007 al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

Red./

2 ex./15.10.2008

Președinte:Rodica Filip
Judecători:Rodica Filip, Eleonora Gheța, Sergiu Leon

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2113/2008. Curtea de Apel Cluj