Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 213/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 213

Ședința publică de la 24 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Ungureanu

JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÎNĂTOARE RM, împotriva sentinței nr. 2796 din 01 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit recurentul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÎNĂTOARE RM și intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.

S-a referit că intimata reclamantă nu a depus întâmpinare.

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÎNĂTOARE RM la plata primelor de concediu pe anii 2004-2005, actualizată cu indicele de inflație.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că este funcționar public și, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999, are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Prin Legea bugetului de stat nr. 379/15.12.2005 aferentă anului 2006 publicată în nr. 19.12.2005, acordarea primei de vacanță a fost suspendată până la 31.12.2006, reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici efectuându-se în baza Ordonanței nr. 2 din 12.01.2006, publicată în nr.57/20.01.2006.

Conform art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".

Conform art. 38 alin. 2 din Constituția României, modificată, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, în baza art. 1 alin. 5 "în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".

Pe de altă parte, art. 18 din Codul Muncii în vigoare la data suspendării dreptului la prima de vacanță prevedea în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unei tranzacții, renunțări sau limitări" și "orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".

Astfel, textele de lege prin care s-a suspendat dreptul la prima de vacanță sunt emise în contradicție cu normele constituționale. Dreptul la prima de vacanță s-a născut din lege ca drept subiectiv și conferă titularului prerogativele în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv plata unei sume de bani.

Întrucât dreptul solicitat este unul salarial, în cauză sunt incidente disp. art. 295 alin. 2 muncii conform cărora "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".

Pârâtul Rm. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința nr. 2796 din 01 octombrie 2007, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei primele de concediu de odihnă aferente anilor 2004-2005, actualizate la data efectivă a plății.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÎNĂTOARE RM, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

In motivele de recurs s-a susținut că neacordarea primei de concediu avut la bază o succesiune de acte normative prin care dispozițiile art.33 alin.2 din Legea 188/1999 referitoare la prima de concediu au fost suspendate.

Recursul este nefondat.

Motivele de recurs privind neluarea în considerare a dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt neîntemeiate.

Raportul de serviciu al funcționarului public este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.

Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcționarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.

Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcționarului public.

În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.

Ca urmare, funcționarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.

Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.

Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.

Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.

Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.

În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.

Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.

Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.

Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.

In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de recurentul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÎNĂTOARE RM, împotriva sentinței nr. 2796 din 01 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.

Tehnored./2 ex.

01 Februarie 2008

Președinte:Doina Ungureanu
Judecători:Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 213/2008. Curtea de Apel Craiova