Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 214/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 214

Ședința publică de la 24 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Ungureanu

JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva sentinței numărul 3023 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J, DIRECȚIA PUBLICĂ DE PROTECȚIE SOCIALĂ și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă potrivit art.302 Cod procedură civilă și este scutit de taxa de timbru.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al municipiului Tg-J, Primăria municipiului Tg-J și Direcția Publică de Protecție Socială cu obligarea acestora la plata cu titlu de drepturi salariale, a sumei totale ce va rezulta din cadrul indemnizației de dispozitiv, în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data 21 iunie 2006 până la zi actualizată cu indicii de inflație.

În motivarea cererii a arătat că este funcționar public fiind încadrat în funcția publică de auditor în cadrul Primăriei municipiului Tg-J, începând cu data de 01.04.2005 lucrând și anterior ca personal contractual în perioada 01.07.2002-01.04.2005.

Că potrivit Legii 154/1998 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare cu modificările ulterioare, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile premiile, stimulentele și alte drepturi și că nu poate cere realizarea dreptului, solicitând doar să se constate existența acestuia.

Prin sentința nr. 3023 din 12 octombrie 2007, Tribunalul Gorja admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții la plata sporului de dispozitiv pentru perioada 01.04.2005-01.11.2006, în sumă actualizată la data plății.

La pronunțarea sentinței, s-a reținut că prin OUG 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici se arată că personalul civil din MAI beneficiază de drepturile prevăzute de lege cu excepția celor din Administrația Publică, care beneficiază doar de drepturile prevăzute de reglementările în vigoare ce se aplică pentru toți salariații bugetari.

Interpretarea Ordinului nr. 436/2003 în sensul că nu aplică personalului din consiliile locale conduce la o gravă diferențiere în rândul funcționarilor publici, diferențiere care încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și creează o situație care contrazice prevederile Legii 188/1999 privind Statutul funcționarului public.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

În recursul reclamantului s-a arătat că greșit instanța nu i-a acordat sporul de dispozitiv, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile de certitudine și actualitate a acestui drept.

Recursul este nefondat.

Personalul din cadrul autorităților publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare, de natură să satisfacă plata sporului respectiv.

Sistemul de salarizare al funcționarilor publici este reglementat în cuprinsul art.29 din Legea 188/1999, OUG 192/2002 și OUG 92/2004.

În conformitate cu prevederile art.29 din Legea 188/1999, privind statutul funcționarului public, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, spor de vechime, suplimentul postului, suplimentul gradului.

Același text, la aliniatul 2 prevede că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

Elementele sistemului de salarizare general, aplicabil funcționarilor publici, sunt prevăzute în art.14 din OUG 192/2002. Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, premiile, stimulentele și alte drepturi.

Sporul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi, pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.

Din dispozițiile art. 1 alin.3 din OUG nr. 92/2004, rezultă că sistemul de salarizare al funcționarilor publici cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.

În aceeași lege, la Secțiunea a II- sunt reglementate sporurile pe care le primesc funcționarii publici.

Astfel, în art.14 este stabilit sporul de vechime și cuantumul acestuia, în funcție de vechimea în muncă, în art.15 se regăsește sporul pentru munca în timpul nopții, în art.16, sporul pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, în art.17, sporul pentru titlul științific de doctor.

De asemenea, în art.18 este reglementată modalitatea de acordare a sporului de confidențialitate.

Rezultă din expunerea efectuată mai sus că sporul de dispozitiv nu este prevăzut expres în Secțiunea "Alte sporuri".

Astfel fiind, el poate fi încadrat numai la categoria " alte drepturi".

Nefiind un spor expres prevăzut într-un act normativ cu forță generală obligatorie, cum este legea sau ordonanța Guvernului, care are aceeași putere juridică ca și legea, sporul de dispozitiv nu poate fi acordat decât dacă ordonatorul principal de credite îl încuviințează.

O astfel de soluție se impune, întrucât, din cuprinsul art.3 al OUG 92/2004 rezultă că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.

Primarul are calitatea de ordonator principal de credite.

Deci el este cel care poate să stabilească dacă are fonduri suficiente pentru a acorda sporul de dispozitiv.

Instanța de judecată nu se poate substitui ordonatorului de credite și să acorde ea însăși sporul de dispozitiv, care este reglementat într-un ordin al Ministrului, act normativ cu putere inferioară legii.

Dacă sporul de dispozitiv ar fi fost trecut expres într-unul din actele normative cu putere de lege, care reglementează sistemul de salarizare al funcționarilor publici, în mod evident instanța ar fi putut să oblige autoritatea să acorde acel spor.

Sistemul legal de salarizare nu prevede expres acest spor și gestiunea sistemului de salarizare aparține ordonatorului principal de credite, care trebuie să se încadreze în resursele financiare, astfel că instanța nu poate să oblige autoritatea să acorde sporul, pentru că ar încălca norma legală privind încadrarea în resursele financiare.

Față de cele expuse, în temeiul art.312 pct.2 Cod pr.civilă, urmează să fie respins recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 3023 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.

Tehnored./2 ex.

31 Ianuarie 2008

Președinte:Doina Ungureanu
Judecători:Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 214/2008. Curtea de Apel Craiova