Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 214/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.214/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 24 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător
JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența
- -
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuienta - împotriva deciziei civile nr. 73 /R din 03.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă revizuienta - și consilier juridic pentru intimatul Inspectoratul Teritorial d e Muncă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar, concluzii scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 24 martie 2009.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire:
Constată ca prin decizia civilă civile nr 73/R/03.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov -Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr -, s-au admis în parte recursurile declarate de recurenții - și Inspectoratul Teritorial d e Muncă covasna împotriva sentinței civile nr 1596/06.11.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr -. a modificat în parte sentința atacată în sensul că a înlăturat din sentință dispozițiile cu privire la stabilirea cuantumului suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procente de câte 25% din salariul de bază.
De asemenea, a obligat pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă C să plătească reclamantei - suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și în continuare, până la modificarea situației juridice de fapt și/sau de drept.
A menținut restul dispozițiilor din sentința atacată.
La modificarea hotărârii date în primă instanță, Curtea a reținut în esență, față de motivele de recurs invocate de părți, și anume respingerea de către instanța de fond a acordării si pe viitor a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare precum și criticarea admiterii acțiunii, următoarele:
- suplimentele solicitate prin acțiunea introductivă sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, impunându-se acordarea acestora odata cu încetarea motivelor care au condus la suspendarea acestora;
- potrivit art 31 lit c și d din Legea nr 188/1999 republicată, sporurile nu sunt cuantificate, apreciindu-se că, în mod greșit a fost stabilit de către prima instanță acest cuantum de 25% care a fost înlăturat urmare a admiterii recursului pârâtului;
- o altă cenzură adusă de instanța de recurs hotărârii primei instanțe a privit respingerea solicitării de acordare și pentru viitor a acestor drepturi, stabilindu-se ca pretențiile reclamantei sunt întemeiate întrucât dispozițiile legale care reglementează suplimentul postului și suplimentul corespunzător trepteid e salarizare sunt în vigoare, nefiind abrogate, o intepretare contrară conducând la încălcarea principiului drepturilor salariale câștigate.
La data de 19.02.2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov cererea formulată de recurenta reclamantă - privind revizuirea deciziei civile nr 73/R/03.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov -Secția de contencios administrativ și fiscal.
În motivele invocate în calea de atac extraordinară exercitată s-a arătat că hotărârea atacată cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire și că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cert.
În concret, criticile aduse au vizat următoarele aspecte:
- obiectul acțiunii introductive l-a constituit dreptul la un beneficiu integral, concret, efectiv al salariului funcționarului public, și deși această categorie de salariați a fost îndreptățită, începând cu data de 01.01.2004 la salariul compus din salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, aceștia nu au primit ultimele doua componente menționate;
- întrucât aceste drepturi nu au fost acordate în mod efectiv, iar potrivit art 156 din codul muncii salariul se plătește înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorului, s-a arătat ca funcționarii publici au suferit un prejudiciu material, acesta fiind motivul formulării acținii în justiție; acest prejudiciu a fost cuantificat la procentul de 25% pentru fiecare dintre cele două suplimente, precizându-se că această cuantificare este riguros corelată cu sistemul de salarizare al funcționarilor publici, cu nivelul profesional dobândit și cu vechimea de peste 30 ani în funcții publice;
- potrivit criticilor aduse, respingerea acestei solicitări de cuantificare a celor două suplimente, în condițiile în care instanța este chemată să constate că prejudiciul este real, este stabilit cu suficientă certitudine pentru a fi exigibil, este determinat în spiritul actelor normative privind salarizarea funcționarilor publici, ar conduce la omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la conținutul concret al pretențiilor deduse judecății și anume drepturile prevăzute de lege și repararea prejudiciului material suferit cuantificat de reclamant;
- potrivit revizuentei, instanța de judecată este chemată să soluționeze o pretenție concretă, soluție ce urmează a fi pusă în executare, iar nu să aprecieze la nivel de principiu vocația generală la acordarea acestor drepturi, soluție apreciată ca fiind lipsită de finalitate.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de revizuire invocate, respectiv cele prevăzute de art 322 al 1 pct 1 și 2 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Aspectele invocate de revizuentă în dezvoltarea motivelor formulării căii de atac reprezintă de fapt critici aduse fondului cauzei, ce ar fi putut fi formulate într-o cale de atac ordinară. Împrejurarea că hotărârea primei instanțe a suferit modificări în faza recursului nu poate conduce la o cenzură a deciziei într-o manieră care să exceadă motivelor de revizuire prevăzute în mod expres și limitativ de art 322 Cod procedură civilă.
Hotărârea dată în recurs îndeplinește condiția prevăzută de alineatului înâi al aticolului 322 din Codul d e procedură civilă în sensul că evocă fondul, modificând hotărârea primei instanțe, fără însă a se putea concluziona că dispozitivul acesteia conține dispoziții potrivnice. Prin hotărârea astfel modificată s-a dat o soluție acțiunii formulate de reclamant, în sensul admiterii în parte. Situația prevăzută de lit aaa rt 322 din Codul d e procedură civilă reclamă existența unor dispoziții contradictorii care care, prin ele însele, să facă imposibilă punerea în executare a hotărârii. În prezenta cauză a fost formulată o singură acțiune care nu a fost admisă in totalitate, neexistând dispoziții ale instanței care să se excludă reciproc.
Referitor la cazul prevăzut de lit baa rticolului mai sus menționat, revizuenta nu a precizat în mod concret care este bunul cerut asupra căruia instanța nu s-a pronunțat, din analiza acțiunii formulate, a hotărârii primei instanțe și a celei atacate constatandu-se ca acțiunea fost analizată sub toate aspectele invocate de reclamantă, dându-se o soluționare în intregime.
Ca urmare, pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de reclamanta recurentă -.
Pentru aceste considerente
În numele legii
DECIDE:
Respinge cererea formulată de reclamanta ( cu domiciliul în Sf.G,--14, județ C) privind revizuirea deciziei civile nr. 73/R/03.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.03.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
pt. aflată în concediu
de odihnă, semnează
Președinte de instanță
Grefier
Red. / 24.04.2009
Dact. / 28.04.2009.
- 2 ex.-
Jud. recurs -
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența