Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 215/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--15.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 215
Ședința Publică din 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Dascălu Maria
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de către reclamantul Sindicatul T și de către pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă T împotriva sentinței civile nr. 880/CA/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul recurent sindicatul T - președintele acestuia domnul, lipsă pârâta recurentă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar adresa nr. 93302/09.12.2008 a Direcție de Resurse Umane din cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și practică judecară constând în Sentința Civilă nr. 209/26.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr-, decizia civilă nr. 2014/08.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr-, Încheierea din 10.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, decizia civilă nr. 684/06.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr-, decizia civilă nr. 500/25.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr-.
Se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantului recurent.
Se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea pârâtului recurent.
Mandatarul reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatarul reclamantului recurent solicită admiterea recursului formulat de către aceasta și respingerea recursului pârâtei recurente.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 880/04.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă T, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă T, pentru acordare drepturi salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a obligat pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă T să plătească funcționarilor publici, membrii ai reclamantului Sindicatul din cadrul T, respectiv, Pinta G, a, a, B, B, a, I, a, a, a, in funcție de data angajării, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, datorate pe perioada mai 2004/04.11.2008, data pronunțării hotărârii, iar pentru funcționarii publici care si-au încetat activitatea, pana la data încetării raporturilor de serviciu, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective; a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a acestor drepturi aferente lunii aprilie 2004, acordarea acestora în continuare, pentru viitor, până la încetarea raporturilor de serviciu, precum si solicitarea de cuantificare a sporurilor acordate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt toți funcționari publici în cadrul AJOFM T astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. În această calitate, reclamanții pretind acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de câte 25 % fiecare din salariul de bază.
Aceste suplimente sunt reglementate de dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, legea privind statutul funcționarilor publici, după cum urmează: "(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă;c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Aceste dispoziții legale au fost suspendate prin articolul 44 din OUG nr.92/2004 aprobată prin Legea nr.76/2005 și prin articolul 48 din OG nr.2/2006 aprobată prin Legea nr.417/2006, suspendare care a operat până în decembrie 2006.
Prin aceste suspendări succesive s-a ajuns practic la negarea unui drept fundamental, dreptul la plata corespunzătoare muncii prestate, drept accesoriu celui la muncă, fapt contrar dispozițiilor art.53 din Constituția României. Potrivit acestui text legal, "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
Cum în cauză nu s-a justificat în sensul dispozițiilor aliniatului 2 al articolului 53 din Constituție caracterul necesar și proporționalitatea restrângerii cu situația care a determinat-o tribunalul nu poate conchide decât că prin aceste suspendări succesive s- ajuns la negarea și încălcarea unui drept.
Cu privire la perioada pentru care se acordă sporuri, Tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat acordarea începând cu data de aprilie 2004 și în continuare până l la încetarea raporturilor de serviciu, că acordarea suplimentelor a fost suspendată succesiv, în intervalul 22 mai 2004-31 decembrie 2006, prin ordonanțe de urgență și că art. 13 din Legea nr. 251 din 23 iunie 2006 statuează că prevederile art. 29 din Legea 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
A mai reținut instanța și că întrucât prima suspendare a acordării acestor drepturi a intervenit prin art. 50 ind. 1 din Legea nr. 164/2004, intrată în vigoare la 22 mai 2004, pentru perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004, dreptul la acțiune este prescris.
La data încetării oricăror cauze de suspendare, dreptul întrând în vigoare, rezultă că la data de 1 ianuarie 2007, se naște dreptul la acțiune a celor interesați, pe perioada suspendării exercițiului dreptului, fiind suspendată și curgerea prescripției.
Așadar, funcționarii publici beneficiază de cele două suplimente, începând cu data de 22 mai 2004, instanța de fond considerând că există obligația angajatorului la plata acestora numai până la data pronunțării sentinței dar fără a preciza și cuantumul lor, legiuitorul nereglementând până în prezent procentul respectiv.
Relativ la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor pana la încetarea raporturilor de munca ale reclamanților instanța a respins-o întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții, si anume de a fi certa, lichida si exigibila, nefiind născuta si putând fi influențata ulterior de modificări legislative.
In acord cu prev. art. 1082 Cod civil, in vederea reparării integrale a prejudiciului parata a fost obligata la plata de daune interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației la data plații efective.
Astfel fiind, tribunalul a admis in parte acțiunea si in consecința a obligat parata sa acorde fiecărui reclamant - funcționar public, din cadrul Sindicatului T, in funcție de data angajării, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, datorate pe perioada mai 2004-04.11.2008, iar pentru funcționarii publici care si-au încetat activitatea, pana la data încetării raporturilor de serviciu, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective.
Tribunalul a respins in rest acțiunea reclamanților in sensul ca nu a stabilit stabili procentul de 25% al sporurilor recunoscute si nu a acordat drepturile solicitate pentru viitor si cele aferente lunii aprilie 2004.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul Sindicatul T și pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Reclamantul recurent Sindicatul Tas olicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile atacate și, în urma rejudecării, admiterea în întregime a cererii sale, așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că este nelegală respingerea capătului de cerere privind acordarea drepturilor începând cu luna aprilie 2004, așa cum a solicitat întrucât, deși instanța de fond a reținut că în perioada 2004-2006 acordarea acestor drepturi a fost suspendată succesiv prin actele normative indicate în acțiune, că încetarea oricăror cauze de suspendare a intervenit la data de 01.01.2007, consideră prescris dreptul la acțiune pentru luna aprilie 2004, în pronunțarea acestei soluții, instanța invocând o motivare contradictorie. Reclamantul recurent consideră că dreptul la acțiune s-a născut la data de 01.01.2007, dată de la care curge și termenul de prescripție, acțiunea a fost introdusă în data de 29.07.2008, deci în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data de 01.01.2007, în consecință, capătul de cerere prin care a solicitat plata drepturilor începând cu luna aprilie 2004 nu este prescris, motiv pentru care solicită modificarea sentinței civile atacate în sensul acordării acestor drepturi începând cu luna aprilie 2004.
Un alt motiv de nelegalitate a sentinței civile atacate se referă la respingerea obligării la plată a drepturilor solicitate, pe viitor, până la încetarea raporturilor se serviciu cu AJOFM T, întrucât creanța este lichidă, certă și exigibilă, dar afectată de termen extinctiv - data încetării raporturilor de serviciu și de o condiție - inexistența unei legi care să modifice statutul funcționarului public. O aplicare și interpretare greșită a legii o reprezintă și respingerea capătului de cerere privind cuantificarea suplimentelor solicitate pe considerentul că legiuitorul nu a reglementat până în prezent aceste supliment.
Stabilirea fiecărui supliment în procent de 25% fiind o creație a jurisprudenței, prin raportare la alte sporuri sau suplimente de aceeași natură, creație menită să asigure echilibrul dintre Stat și individ, precum și echitatea.
De asemenea, în opinia recurentului respingerea cuantificării drepturilor solicitate, expres prevăzute de lege, conduce, de fapt, la neacordarea lor, ceea ce este inadmisibil.
Respingerea capătului de cerere privind cuantificarea suplimentelor solicitate reprezintă și o măsură discriminatorie între funcționari publici cu același statut, având raporturi de serviciu cu instituții similare -, case de pensii, aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite principal- Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. în susținerea poziției noastre am depus practică judiciară, inclusiv la prezenta cerere anexăm hotărâri în acest sens.
Un alt motiv de nelegalitate privind neacordarea cuantificării suplimentelor solicitate se referă și la crearea unei situații inacceptabile, de suspendare fără termen a unei prevederi legale. Imposibilitatea executării sentinței civile atacate, conduce în realitate la suspendarea de fapt, prelungită, nejustificată și nelimitată a prevederilor art.31 alin.(l) lit. c și d, cu încălcarea Constituției României și altor acte normative.
Astfel, art.53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege și în condiții strict prevăzute, dacă este necesar într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie aplicată nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului. Suspendarea unui act normativ se realizează în condițiile art.64 alin.(l) și (2) din Legea nr.24/ 2000, republicată. Ori este evident că respingerea cuantificării drepturilor solicitate este, în realitate, o încălcare a dispozițiilor constituționale și legale invocate, o transformare într-o măsură cu caracter permanent a suspendării aplicării, ceea ce ar însemna însăși înlăturarea acestor drepturi.
Reclamantul recurent invocă în drept dispozițiile 16 și 53 din Constituția României, Legii nr.24/ 2000, republicată, art.20 și urm. din Legea nr.554/ 2004, art.31 și din Legea nr.188/ 1999, republicată, art.304 pct.9 și următoarele Cod procedură civilă.
Pârâta recurentă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tas olicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii în întregime a cererii reclamantului - intimat.
În motivarea recursului pârâta recurentă arată că instanța de fond a stabilit o greșită stare de fapt. Astfel, acordarea drepturilor solicitate, conform art. 31 alin.l lit. c și d din Legea nr.188/ 1999, republicată, nu se poate realiza, întrucât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului de salarizare unitar de salarizare pentru funcționarii publici, până la această dată nefiind adoptată această lege.
De asemenea pârâta recurentă arată că, față de respingerea capătului de cerere privind cuantificarea sporurilor solicitate, așa cum a dispus instanța de fond, sentința civilă atacată nici nu poate fi pusă în aplicare. Deși AJOFM T este obligată la plată nu se specifică cum se determină această plată, ceea ce ar conduce la ideea unei negocieri asupra cuantificării acestor procente, fapt interzis de lege.
Pârâta recurentă arată că neacordarea drepturilor referitoare Ia suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se justifică și prin lipsa fondurilor cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli din anii respectivi, inexistența fondurilor cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli al AJOFM T echivalând cu lipsa temeiului legal pentru acordarea drepturilor solicitate.
Analizând recursurile prin prima motivelor invocate de către recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Din examinarea hotărârii instanței de fond, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare, pe perioada în care reclamanții au avut calitatea de funcționar public, mai puțin pe luna aprilie 2004, pentru când drepturile sunt prescrise. Astfel, Curtea constată că pentru drepturile până la data de 22 mai, când a intervenit prima suspendare legislativă, reclamanți aveau posibilitatea acționării în justiție, întrucât aceste drepturi nu au fost niciodată suspendate. Prin urmare, pentru drepturile bănești aferente perioadei de până la 22 mai 2004, termenul de prescripție nu a fost suspendat, astfel încât acesta s-a împlinit la data de 22 mai 2008. cum reclamantul Sindicatul T, în numele membrilor săi, a înaintat cererea de chemare în judecată chiar la 29 iulie 2008, rezultă că soluția dată excepției prescripției de către prima instanță este corectă.
Cât privește drepturile acordate, prima instanță a reținut că suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare sunt reglementate prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Împrejurarea că prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziții legale pentru anii 2004 - 2006, nu înseamnă că s-a dispus și înlăturarea acestor drepturi, așa încât în mod corect prima instanță a apreciat că suspendarea în două rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea dispoziției legale menționate.
În spiritul celor reținute de prima instanță și, așa cum rezultă fără echivoc din interpretarea dispozițiilor art.31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, trebuie observat că cele două suplimente fac parte integrantă din salariul cuvenit pentru activitatea desfășurată, norma juridică menționată folosind sintagma "salariu compus dinsuplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare." A nega dreptul la aceste suplimente ar echivala cu o atingere adusă salariului din care acestea fac parte, în condițiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.
În plus, în confirmarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Timiș și a interpretării date textului legal mai sus menționat, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, decizie care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor public decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin urmare, având în vedere această argumentație juridică, inclusă într-o decizie pronunțată în recursul în interesul legi, precum și împrejurarea că art. 31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 nu prevede aceste drepturi în mod condiționat, Curtea apreciază că drepturile solicitate de către reclamantă nu pot avea un caracter formal, fiind necesar a fi recunoscute de vreme ce au fost prevăzute de lege. Această concluzie se impune chiar și în lipsa reglementării procentului în care trebuie acordate, neindicarea de către legiuitor a acestor procente nefiind de natură a suprima dreptul legiferat.
Mai mult decât atât, ele au fost reconfirmate și prin actul normativ special care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv OG nr.6/2007 care, la art. 48 stipulează că dispozițiile ordonanței se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, iar la Anexa 3 lit. D prevede că personalul menționat în cadrul acestei anexe beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Așadar, apar ca neîntemeiate susținerile recurentei potrivit cărora actul aplicabil nu ar fi Legea nr.188/1999, ci actul normativ ce reglementează drepturile salariale.
În mod corect prima instanță a respins capătul de cerere privind acordarea sporurilor pe viitor, deoarece creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții, și anume de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative.
Cât privește neindicarea procentului, criticată de ambele recurente, Curtea reține că instanța nu are posibilitatea stabilirii, aceasta fiind atributul exclusiv al executivului. În lipsa unui act normativ, în acest sens, pronunțând o astfel de soluție prima instanță nu a lăsat lipsit de substanță drepturile acordate, întrucât reclamanții, în caz de neexecutare, au posibilitatea executării potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Rezultă din cele expuse că motivele de recurs invocate de recurenți sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge recursurile acestora ca nefondate și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de către reclamantul Sindicatul AJOFM T și de către pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă T împotriva sentinței civile nr. 880/CA/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Red. /09.03.2009
Tehnored. /10.03.2009/2 ex.
Președinte:Chiu Mircea IonelJudecători:Chiu Mircea Ionel, Claudia, Dascălu Maria
