Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 220/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 31.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.220
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.02.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta și chemata în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.916/03.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat - și cu pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în baza dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă și, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza pentru dezbateri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.916 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR - prin T și INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE AL JUDEȚULUI
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa efectuării procedurii prealabile și a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de T, începând cu data de 01.10.2005.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, la plata către reclamant a primei de concediu aferentă anilor 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate aferent anului 2005, sume ce vor fi actualizare în raport cu rata inflației la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că, dispozițiile art.91 ind.1 din Legea nr.215/2006, prevăd competența instanțelor de contencios-administrativ în cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, iar trimiterea la instanța de contencios-administrativ, este o trimitere la aplicarea Legii nr.554/2004.
Cu toate acestea, prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, privind procedura prealabilă, nu sunt aplicabile în speță, întrucât acestea vizează situația în care o persoană se consideră vătămată într-un drept al său, sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral. Deci, nu în toate situațiile în care se stabilește competența instanței de contencios-administrativ este necesară și îndeplinirea procedurii prealabile, ci doar în cazul existenței unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ la art.2 lit. c din Legea nr.554/2004, nu și în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri sau a tăcerii autorităților sau instituțiilor publice, textul de lege referindu-se la vătămarea produsă printr-un act administrativ unilateral.
Ca atare în speță, în lipsa unui act administrativ unilateral, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, aflându-se în fapt în fața unei tăceri a instituțiilor publice, astfel încât, instanța a respins excepția invocata de
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a, instanța nu a contestat faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ, REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, DIRECȚIA FINANCIARĂ A MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și
Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse instanța a apreciat că nu se poate proceda, ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul, fiind incompatibilă calitatea de pârât, direct obligat, cu aceea de chemată în garanție.
Și T prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, începând cu data de 01.10.2005 de când reclamantul nu a mai avut raporturi de serviciu cu T, dată de la care prin Dispoziția S/2500 a s-a organizat acest serviciu în Secția Regională de Poliție Transporturi T, ca structură teritorială aflată în subordonare centrală Direcției de Poliție Transporturi din cadrul, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamantul a depus la dosar Adresa nr. -/19 din 13.11.2007, a, și T Compartimentul Financiar - Contabil, din care rezultă că drepturile sale salariale sunt achitate de T, situație față de care, tribunalul a respins excepția invocată de T, privind lipsa calității sale procesuale pasive, începând cu data de 01.10.2005.
Față de actele existente la dosar, instanța a reținut că reclamantul, are calitatea de funcționar public civil cu statut special - polițist conform art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Raportat la aceasta calitate, îi sunt aplicabile prevederile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu".
Conform art.1 al.1 din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Legea nr.215/2006 de modificare a Legii nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componență a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din Legea nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din Legea nr.379/2005 a fost suspendata până la 31.12.2006.
Nu se poate reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin dispozițiilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, nu există câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
În acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicata în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum și cele ale Legii nr. 511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis că în aplicarea art.37 al.2 teza I nr.OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004 - 2006.
Văzând și caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 al 3.proc.civ. instanța a procedat la admiterea acțiunii reclamantului obligând pârâții la plata către acesta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004 - 2006 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective, pentru a asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin neplata la termen a acestor sume.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special - polițist. În această calitate, beneficiază de prevederile art.6 din nr.OG38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurată, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat că, prin dispozițiile art.2 al.1 din nr.OUG118/2004, aprobată prin Legea nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art.6 din nr.OG38/2003, dar nu se poate considera că drepturile stabilite prin art.6 din nr.OG38/2003, nu există, câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia, iar pe de altă parte aceste dispoziții nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluată pentru anul 2006.
Dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Pentru aceleași considerente mai sus menționate instanța a proceda la obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate aferent anului 2005 actualizat cu rata inflației la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea chematului în garanție MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și a solicitat modificarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece, pe de o parte, între reclamant și nu există nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, acest minister nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
De asemenea, apreciază că cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este inadmisibilă având în vedere că nu sunt întrunite cerințele art.60-63 Cod procedură civilă.
Privitor la fondul cauzei, invocă excepția de prematuritate precum și cea de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Totodată mai arată că aceste prime de concediu nu puteau fi acordate atâta timp cât prin acte normative succesive, acest drept a fost suspendat.
Recursul este neîntemeiat.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
În consecință, Legea nr. 188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B, care are calitate de ordonator principal de credite, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta pentru că toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr.500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
De menționat în acest context și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006, reclamantul intrând în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile aceste prevederi.
Totodată, având în vedere că nr.OUG118/2004, prin care s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art.6 din nr.OG38/2003, a avut un caracter temporar, valabil numai pentru anul 2005, astfel încât, dreptul pretins nu s-a abrogat. Măsura suspendării acordării sporului de fidelitate a afectat doar exercițiul bugetului, nu și existența acestuia, astfel că reclamantul este îndreptățit să primească drepturile salariale cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005.
Pentru aceste considerente, instanța urmează ca în conformitate cu prevederile art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă, să respingă recursul pârâtei ca neîntemeiat, și să mențină sentința tribunalului ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile 916/2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.II.2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/11.03.08
TEHNORED:/12.03.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
