Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 223/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 31.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.223
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.02.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.966/12.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat și cu pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza pentru dezbateri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.966 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
S-a admis cererea de chemare în garanție a B, cerere formulată de pârâtul
Au fost obligați pârâții B și T la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anului 2006 - actualizate în raport cu rata inflației, în raport de perioada lucrată de reclamant la pârâții.
A fost obligat chematul în garanție B să vireze pârâtului B, sumele necesare plății drepturilor reclamantului, fără cheltuielilor de judecată, nesolicitate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție al Județului T, excepție invocată de acest pârât, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât din punct de vedere logistic, administrativ și financiar, Secția Regională de Poliție Transporturi T, la care lucrează în prezent reclamantul este subordonată Inspectoratului de Poliție al Județului T și nu Direcției de Poliție Transporturi, cu precizarea că, în perioada august 2003 - noiembrie 2005 Serviciul de Poliție Transporturi (reorganizat ulterior în Secția Regională de Poliție Transporturi T) a funcționat exclusiv în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
Plata drepturilor salariale către reclamant se face și în prezent de către pârâta
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B, instanța a respins-o ca fiind neîntemeiată, deoarece conform dispozițiilor art. 15 din nr.HG 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art. 19, art. 4 alin. 2 și pct. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, ce conțin prevederi care obligă de a coordona potrivit competențelor cei revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Mai mult, acest minister are calitate procesuală în cauză, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
Analizând excepția inadmisibilității și prematurității acțiunii reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepție invocată de pârâtul și chematul în garanție B, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât obligativitatea recursului administrativ prealabil este impusă numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau instituției publice, deoarece în asemenea cazuri persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă o dată unui refuz, aceasta având posibilitatea de a înainta direct acțiune în instanță.
În speță, este vorba de nerespectarea sau neaplicarea de către instituțiile publice pârâte a unor dispoziții legale prevăzute de nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și de legea funcționarilor publici.
Pe de altă parte, art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
De menționat că nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor este lege specială în raport cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și chiar dacă face trimitere la dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu prevede în mod expres obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, prevăzută de această lege, generală în raport de dispozițiile legii speciale invocate în speță.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, excepție invocată de chematul în garanție, instanța a respins-o ca nefondată, întrucât chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor B nu este parte într-un raport de muncă, în calitatea sa de ordonator principal de credite, are obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B, ca și chemat în garanție, instanța a respins-o ca fiind neîntemeiată, întrucât în speță sunt întrunite dispozițiile art. 60 și urm. Cod procedură civilă, iar pe de altă parte, acest minister are calitatea de chemat în garanție dată fiind calitatea sa de ordonator principal de credite, are obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile.
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantului, instanța a constatat că reclamantul a fost încadrat în poliție începând cu data de 01.04.2006, în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Prin Dispoziția S/2500 a Inspectoratului General al Poliției Române, Secția Regională de Poliție Transporturi T este o structură teritorială aflată în subordonare centrală Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată prevede dreptul funcționarului public la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Văzând și dispozițiile art. 40 din nr.OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța constată că reclamantul este îndreptățit la plata primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anului 2006 - actualizate în raport cu rata inflației, în raport de perioada lucrată de reclamant la pârâții de 1 și 2.
Instanța nu a putut primi apărarea pârâtelor, prin care au cerut respingerea acțiunii reclamantului, deoarece drepturile solicitate de acesta au fost suspendate prin acte normative, întrucât art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă, acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
Instanța a constatat că dacă s-ar considera astfel, s-ar încălca atât art. 53 din Constituție cât și reglementările date prin art. l din Protocolul nr. l, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, convenție ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Pentru considerentele și în baza temeiurilor de drept indicate, instanța a admis acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată și a dispus obligarea pârâților B și T la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anului 2006 - actualizate în raport cu rata inflației, în raport de perioada lucrată de reclamant la pârâții de 1 și 2.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cerere formulată de pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, instanța în baza dispozițiilor art. 60 și urm. Cod procedură civilă a admis-o ca fiind întemeiată și a dispus obligarea chematei în garanție să vireze pârâtului MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamantului.
În admiterea acestei cereri instanța a avut în vedere împrejurarea că, în bugetul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B nu au fost prevăzute aceste sume pentru anul 2006, drepturile bănești respective fiind suspendate, iar angajarea creditelor și plăților din bugetul instituției pârâte se face numai în limita bugetului aprobat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea chematului în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și a solicitat modificarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece, pe de o parte, între reclamant și nu există nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, acest minister nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
De asemenea, apreciază că cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este inadmisibilă având în vedere că nu sunt întrunite cerințele art.60-63 Cod procedură civilă.
Privitor la fondul cauzei, invocă excepția de prematuritate precum și cea de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Recursul este neîntemeiat.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
În consecință, Legea nr. 188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B, care are calitate de ordonator principal de credite, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta pentru că toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr.500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
De menționat în acest context și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006.
Întrucât reclamantul intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile 966/2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.II.2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/11.03.08
TEHNORED:/12.03.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
