Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 224/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROM .
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială și de Contencios
Administrativ și Fiscal
Dosar nr.1102 /35/CA/2009 -
SENTINȚA NR.224/CA/2009 -
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în primă instanță în contencios administrativ și fiscal introdusă de reclamanta, cu domiciliul în S - M,-, județ S-M, în contradictoriu cu pârâtaAUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELORcu sediul în B, sector 2,- B, Cod poștal - având ca obiectlitigiu funcționari publici.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este legal timbrată, dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 09.11.2009, când s-au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, având nevoie de timp în vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, în termenul de pronunțare acordat, pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor a depus la dosar prin serviciul registratură în data de 09.11.2009, note de ședință, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță la 01.06.2009, legal timbrată, reclamanta, a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B solicitând să se dispună anularea Ordinului nr.69593 din 23.04.2009 prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea sa din funcția publică de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor S Cu cheltuieli de judecată.
De asemenea, reclamanta a solicitat și suspendarea executării Ordinului atacat până la soluționarea definitivă a acțiunii, cerere care a fost însă respinsă prin încheierea nr.119/29.06.2009 a Curții de APEL ORADEA.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Ordinul nr.69593 s-a dispus încetarea raportului de serviciu, prin eliberarea sa din funcția de Director Executiv adjunct al DSVSA SMd in motive neimputabile ei.
A învederat faptul că a ocupat funcția de Director Executiv adjunct ca urmare a unui concurs pe care l-a susținut în anul 2006 și în urma căruia a fost declarată admisă, având o vechime considerabilă în funcția publică de conducere pe care a câștigat-o prin participarea la mai multe concursuri, pe care le-a câștigat de fiecare dată datorită eforturilor ai.
Reclamanta a arătat că a depus plângere prealabilă prin care a solicitat autorității emitente revocarea Ordinului nr.69593, motivând că ordinul este nelegal și că o prejudiciază încălcând drepturi ocrotite de lege, fiind contrar dispozițiilor legale prevăzute de art.1 pct.2 din Legea nr.188/09.12.1999 care prevăd că " Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea în conformitate cu dispozițiile legale a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală."
Prin emiterea acestui Ordin reclamanta a menționat că se încalcă însăși principiile care stau la baza exercitării funcției publice prevăzute de art.3 lit. a-e și în special stabilitatea în exercitarea funcției publice prevăzută de art.3 lit. f, precum și dispozițiile art.4 pvt.2 din Legea nr.188/1999 care prevăd că " Exercitarea raportului de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată ", arătând că nu se află în nici una din situațiile prevăzute de art.99 din Legea nr.188/1999 pentru a se putea înceta raportul de serviciu prin eliberarea ei din funcție, deoarece instituția nu și-a încetat activitatea, nu s-a redus postul.
Reclamanta a arătat că este competentă profesional și că are o pregătire profesională necesară ocupării funcției, fiind medic primar igienă și inspector din 1996, menționând că astfel de inspectori sunt puțini în toată țara, și că și-a îndeplinit cu conștiinciozitate sarcinile de serviciu.
Considerând că nu există nici un motiv obiectiv care să ducă la eliberarea sa din funcție, a solicitat anularea Ordinului și suspendarea Ordinului până la soluționarea definitivă a acțiunii.
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 18.536 lei pentru prejudiciul material cauzat pe perioada 23.05.2009 - 28.09.2009.
Prin întâmpinare, pârâta Bas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării ârâta p. a arătat că actul a cărui anulare îl solicită reclamanta a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, în speță dispozițiile imperative ale OUG ale OUG nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, care în art. III alin.1 dispune:
" 1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."
A menționat că anexa OUG nr.37/2009 cuprinde lista serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și că în această listă, la litera I, pct.1 sunt enumerate și direcțiile sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului
Prin urmare instituțiile și autoritățile publice nominalizate în Anexa la OUG nr.37/2009 erau obligate să procedeze în conformitate cu dispozițiile imperative ale acestui act normativ, inclusiv a dispozițiilor art.99 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
A arătat că Ordinul nr. 69593/23.04.2009 emis de către Președintele prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei prin eliberare din funcția publică de Director Executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor SMa fost emis cu respectarea dispozițiilor legale astfel încât solicitarea acesteia de anulare a actului administrativ unilateral este neîntemeiată și trebuie respinsă.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
PrinOrdinul nr.69593/23.04.2009emis de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B, s-a dispus, având în vedere prevederileart. III din OUG nr.37/2009, încetarea raportului de serviciu al reclamantei, director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor S M, prin eliberare din funcția publică, din motive neimputabile funcționarului public, conform prevederilor legale.
În conformitate cu prevederile art. III alin.1 din OUG nr.37/2009, " Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."
Prin Decizia nr.1257/07.10.2009a Curții Constituționale s-a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională, reținându-se existența unui viciu de neconstituționalitate extrinsecă constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență într-un domeniu care, potrivit art.115, alin.6 din Constituție, este sustras competenței sale.
S-a reținut, de asemenea, că prin OUG nr.37/2009, așa cum a fost aprobată prin Lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, precum și statutul juridic al unui funcționar public de conducere din sfera serviciilor publice ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale stabilit prin Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art.73 alin.3 lit.j, din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.
În aceeași decizie a Curții Constituționale se arată și că în situația în care, prin legea supusă controlului înainte de promulgare se aprobă o ordonanță abrogată, nu se poate reține existența unui caz de inadmisibilitate ca urmare a faptului că s-ar exercita controlul de constituționalitate a unei legi ieșite din vigoare. Obiectul direct al controlului nu îl constituie constituționalitatea prevederilor ordonanței de urgență ieșite din vigoare ( aprobată prin OUG nr.105/06.10.2009), ci constituționalitatea legii de aprobare a acesteia, adică de validare a conținutului ei normativ prin actul de voință al Parlamentului.
Instanța reține că potrivit prevederilorart.31 alin.1 și 3 din Legea nr.47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.
În speță, problema care se pune este aceea a efectelor deciziei Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate a unei legi de aprobare a unei ordonanțe de urgentă care a stat la baza emiterii unui act administrativ( Ordinul nr.69593/23.04.2009 al) a cărui anulare se solicită prin acțiunea în contencios administrativ.
În conformitate cu prevederileart.9 alin.5 din Legea nr.554/2004a contenciosului administrativ, acțiunea introdusă de persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțele de guvern sau prin dispoziții din Ordonanțe, poate avea ca obiect și anularea actelor administrative emise în baza acestora.
De asemenea,alin.4al aceluiași articol prevede că " În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea uneiexcepții ridicate în altă cauză,acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competență în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea "
Față de aceste dispoziții legale, instanța apreciază că decizia Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității Legii de aprobare a OUG nr.37/2009 produce efecte cu privire la fondul litigiului din speță, în care se solicită anularea actului administrativ emis în temeiul unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale.
Drept urmare, actul administrativ atacat - Ordinul B nr.69593/23.04.2009 este nelegal ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis.
Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art.18 din Legea nr.554/2004 raportat la prevederile art.9 alin.4 și 5 din aceeași lege și art.31 din Legea nr.47/1992, instanța va admite acțiunea precizată formulată de reclamanta, domiciliată în S M,- împotriva pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor - B,- B, sector 2, va anula Ordinul nr.69593 din 23.04.2009, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea reclamantei din funcția publică de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor S M și va obligă pârâta la plata sumei de 16.772 lei în favoarea reclamantei, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada 23.05.2009 - 28.09.2009, perioadă în care reclamanta nu a desfășurat activitate din culpa pârâtei.
Raportat la considerentele expuse, instanța apreciază că nu mai este necesară examinarea motivelor de fond invocate de reclamantă în acțiune vizând încălcarea prevederilor Legii nr.188/1999.
În baza art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admiteacțiunea precizată formulată de reclamanta, domiciliată în S M,- împotriva pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor - B,- B, sector 2.
Anulează Ordinul nr.69593 din 23.04.2009, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea reclamantei din funcția publică de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor S
Obligă pârâta la plata sumei de 16.772 lei în favoarea reclamantei, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada 23.05.2009 - 28.09.2009.
Obligă pârâta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16.11.2009.
Președinte Grefier
Red.sent -
În concept 02.12.2009
Tehnored. - 02.12.2009
4 exemplare
2 comunicări
- reclamanta, cu domiciliul în S - M,-, județ S-M,
- pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară Și Pentru Siguranța Alimentelor S- cu sediul în B, sector 2,- B,
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu