Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 227/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 31.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.227
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.02.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de chemata în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.969/12.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat și pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza pentru dezbateri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.969/12.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect drepturi bănești.
Admite cererea de chemare în garanție a B, formulată de pârâtul
Obligă pârâții B și T la plata către reclamant, a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006, actualizate în raport cu rata inflației.
Obligă pârâții de 1 - 2 la plata către reclamant a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizat în raport de rata inflației.
Obligă chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B să vireze pârâtului MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE B sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamantului, cu titlu de primă de concediu și spor fidelitate.
Obligă pârâții B și T la plata către reclamant a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii, instanța de fond reține:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 18.09.2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, pârâții să fie obligații în solidar la plata primei de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenite pe anii 2004, 2005, 2006, conform art. 37, pct. 2 din Ordonanța nr. 38/30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 publicată în OF. nr. 65/02.02.2002, precum și actualizarea cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectuării plății, la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG38/2003 privind salarizarea polițiștilor, în sumele cuvenite pentru anul 2005, actualizate cu rata inflației, precum și alocarea de către Ministerul Finanțelor Publice a fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivare reclamantul a arătat că prin art. 37, pct. 2 din nr.OG 38 din 30 ianuarie 2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 - privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, s-a prevăzut că la plecarea polițiștilor în concediul de odihnă, aceștia primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Astfel deși în baza acestui text, în anul 2006, reclamantul, trebuia să beneficieze de prima de vacanță, aceste drepturi nu i-au fost acordate, așadar de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului ce reglementează salarizarea polițiștilor nu a beneficiat ( cu excepția anului 2007 ) de prevederea referitoare la plata primei de vacanță aceasta fiind suspendată, odată cu intrarea în vigoare a acesteia.
Reclamantul a arătat că aplicarea din actele normative în vigoare referitoare la primele de odihnă au fost suspendate inițial până la data de 31.12.2005 prin dispozițiile art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, a bugetului de stat pe anul 2004, iar apoi până la 31.12.2005 prin dispozițiile art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005.
S-a mai arătat că art. 38 din Codul Muncii, prevede în mod imperativ că "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate". Aceste considerente sunt întărire de faptul că plata primei de concediu a fost reluată în anul 2007 pentru toți polițiștii din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
S-a arătat că în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională reclamantul beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20% (în funcție de vechime) din salariul de bază. Acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin.(l) din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin.(l) din OUG118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art.6 din OG38/2003 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. Reclamantul a arătat că dacă s-ar considera astfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și date prin art. l din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Reclamantul a mai arătat că, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la " nudum jus", ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență era recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive și face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
La data de 12.10.2007 pârâtul Bad epus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanție a B, prin care s-a solicitat, în cazul în care este admisă acțiunea reclamantului, să fie obligat cel chemat în garanție prin aceeași hotărâre să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele solicitate de reclamant.
Pârâtul a învederat că, potrivit dispozițiilor nr.HG 208/2005, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, în ipoteza admiterii acțiunii, chematul în garanție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți, instituția pârâtă fiind finanțată integral de la bugetul de stat.
La data de 23.10.2007 pârâtul B prin Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive B, arătându-se că rolul acestui pârât este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementata în Legea nr. 500/2002, modificata privind finanțele publice, potrivit art. 16-30.
Astfel s-a arătat că Ministerul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel încât pentru sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal, în ceea ce privește pe angajații Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu poate fi obligat la plată un alt ordonator de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel de atribuții privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în care își desfășoară activitatea reclamanții.
Pe fondul cauzei pârâtul a arătat că potrivit Legii nr. 500/2002, art. 34 se stipulează faptul ca ordonatorii principali de credite au obligația ca până în 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Economiei și Finanțelor propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrare în limitele de cheltuieli și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art.33 însoțite de documentații și fundamentări detaliate.
Conform art. 56 din Legea nr.24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative " după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existentei acestuia, pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea, sau altele asemenea".
Față de aceste considerente și față de dispozițiile art. 56 din Legea nr. 24/2000 coroborate cu dispozițiile art. 62, reclamantul nu beneficiază de drepturile prevăzute de nr.OG 38/2003 privind dreptul la prima de concediu și dreptul la sporul de fidelitate deoarece aplicarea acestor prevederi legale a fost suspendată.
Astfel, pârâtul B, prin Tas olicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală.
La data de 12.11.2007, B, prin, urmare a chemării în garanție a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal, pe cale de excepție, constatarea lipsei calității procesuale pasive ca și chemat în garanție și în subsidiar, respingerea ca inadmisibila a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În apărare, chematul în garanție a arătat că între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu exista nicio relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de alta parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul R sau cu bugetul de stat. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementata potrivit art. 16 - 30 din Legea nr. 500/2002, modificata, privind finanțele publice, reglementari legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune.
Ministrul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministrul Economiei și Finanțelor, ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților MIRA, nu poate fi obligat la plată un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul altui ordonator principal de credite bugetare. Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are în exclusivitate, prin inspectoratele județene, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor sa fie implicat în vre-un fel în aceste relații.
Față de aceste considerente chematul în garanție a solicitat instanței de judecată respingerea cererii de chemare în garanție a formulate de către ca inadmisibilă, având în vedere faptul ca nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60 - 63 Cod procedura civilă, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însa în speța nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor. Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă, temeiul acesteia trebuie sa îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire.
S-a mai arătat că simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a repartizat ordonatorului secundar de credite, Inspectoratului de Politie T, sumele necesare acoperirii tuturor cheltuielilor de personal, nu îi conferă acestuia din urma nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui sa le plătească într-un raport de munca izvorând dintr-un contract de munca în care nu este parte. Ca urmare, raportat și la dispozițiile art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002, modificata, privind finanțele publice, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite prin legea bugetara anuală.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B, instanța o respinge ca fiind neîntemeiată, pe motiv că dispozițiile art. 15 din nr.HG 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art. 19, art. 4 alin. 2 și pct. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, ce conțin prevederi care obligă de a coordona potrivit competențelor ce-i revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Mai mult, acest minister are calitate procesuală în cauză, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, excepție invocată de chematul în garanție, instanța o respinge ca nefondată, apreciind că, chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor B nu este parte într-un raport de muncă, în calitatea sa de ordonator principal de credite, are obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B, ca și chemat în garanție, instanța o respinge ca fiind neîntemeiată, reținând că, în speță sunt întrunite dispozițiile art. 60 și urm. Cod procedură civilă, iar pe de altă parte, acest minister are calitatea de chemat în garanție dată fiind calitatea sa de ordonator principal de credite, astfel are obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile.
Privind fondul acțiunii reclamantului, instanța constată că reclamantul a activat până la data de 01.10.2005, ca agent de poliție în cadrul Serviciului poliției transporturi din cadrul De la data menționată, prin Dispoziția S/2500 a Inspectoratului General al Poliției Române s-a reorganizat acest serviciu în Secția Regională de Poliție Transporturi T ca structură teritorială aflată în subordonare centrală Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată prevede dreptul funcționarului public la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Văzând și dispozițiile art. 40 din nr.OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța constată că reclamantul este îndreptățit la plata primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006 - actualizate în raport cu rata inflației.
Instanța înlătură apărarea pârâtelor, prin care au cerut respingerea acțiunii reclamantului, pentru că drepturile solicitate de acesta au fost suspendate prin acte normative, pe motiv că art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
În ceea ce privește petitul din acțiunea reclamantului cu privire la acordarea sporului de fidelitate pe anul 2005, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor Nr.132 din 09.02.2004, în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, reclamantul este beneficiarul unui spor de fidelitate în funcție de vechimea în serviciu. Acest drept a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin. (l) din Ordonanța de Urgență nr. 118 din 28 noiembrie 2004, însă deși acest spor a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat.
Aceste considerente sunt întărire de faptul că plata sporurilor de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor Nr.132 din 09.02.2004, a fost reluată în anul 2006.
Dispozițiile art. 2 alin (l) din nr.OUG 118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea prevederilor art. 6 din nr.OG38/2003 nu conțin vre-o referire la eventuala desființare a dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă, acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
Instanța constată că dacă s-ar considera altfel, s-ar încălca atât art. 53 din Constituție cât și reglementările date prin art. l din Protocolul nr. l, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, convenție ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 prevede că "pentru perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază.".
Văzând și dispozițiile art. 40 din nr.OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța constată că reclamantul este îndreptățit la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate pe anul 2005 - actualizate în raport cu rata inflației, ca și la plata primelor de concediu solicitate.
Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în reprezentarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor recurează soluția suscitată solicitând modificarea ei în partea în care admite cererea de chemare în garanție a ministerului, cu obligația virării către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor de bani solicitate de reclamant, în sensul de a se constata, în principal, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și în subsidiar, pe fond, să se respingă acțiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de legislația în domeniu.
are calitatea de ordonator principal de credite, prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții care au calitatea de ordonatori principali de credite.
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală, Consiliul Județean T elaborându-și propriul proiect de buget.
Pe fond, în considerarea faptului că, legea bugetului de stat constituie norma specială în ceea ce privește finanțarea resurselor bugetare și repartizarea acestora, în vederea finanțării și realizării obiectivelor de către autoritățile publice, precum și a celui conform căruia dispozițiile referitoare la primele de vacanță sunt suspendate prin legea bugetului de stat, reclamantul nu poate beneficia de aceste prevederi care nu îți produc efectele pe perioada suspendării.
Ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Finanțelor Publice, are obligația să se încadreze în cheltuielile stabilite prin lege, astfel că, urmare a suspendării aplicării prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor din art.32 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru perioada anilor 2003 - 2006, nu s-au prevăzut sumele necesare plății acestor drepturi, drepturi pentru care nu există posibilitatea să fie plătite.
Curtea, analizând hotărârea recurată, în baza motivelor de recurs susredate și în temeiul prevederilor art.3041Cod procedură civilă constată că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, motiv pentru care Curtea o va menține și va respinge recursul ca nefondat, cu aplicarea dispozițiilor art.312 aliniat 1 Cod procedură civilă, întrucât:
Recurentul își recunoaște calitatea de ordonator de credite, Legea nr.500/2002 privind finanțele publice conferindu-i rolul de a răspunde de elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și ale bugetelor, în numele Guvernului și pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, ordonator principal în speță fiind Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Așadar, recurentul concură la realizarea proiectelor bugetare, care vor trebui să includă sumele ce se cuvin de la buget, cu destinația acoperirii cheltuielilor reprezentând drepturile acordate funcționarului public.
Fondul acestor drepturi este justificat de recunoașterea lor legislativă, iar suspendarea lor prin legile bugetare actuale nu echivalează cu înlăturarea dreptului, fără a contraveni unor principii de drept și normelor constituționale.
De altfel, acordarea drepturilor privind primele de vacanță suspendate pe perioada anilor 2001 - 2006 fost reglementată recent prin nr.OG146/2007.
Așa fiind, recursul se găsește neîntemeiat și se va respinge ca atare.
Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin T, împotriva sentinței civile nr.969/12.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, 21.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/28.03.08
TEHNORED:/31.03.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
