Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 199/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 31.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 199
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, împotriva sentinței civile nr. 961/12.XII.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul intimat G și pârâții intimați Ministerul Administrației și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr. 961/12.XII.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis acțiunea reclamantului G, și a obligat pe pârâții Ministerul Administrației și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T la plata către reclamant, a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006, actualizate în raport cu rata inflației; a obligat pârâții A B și T la plata către reclamant a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizat în raport de rata inflației; a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B să vireze pârâtului Ministerul Administrației și Reformei Administrative B sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamantului, cu titlu de primă de concediu și spor fidelitate; a obligat pârâții B și T la plata către reclamant a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuielilor de judecată.
De asemene a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivare s-a reținut că reclamantul a activat până la data de 01.10.2005, ca agent de poliție în cadrul Serviciului poliției transporturi din cadrul De la data menționată, prin Dispoziția S/2500 a Inspectoratului General al Poliției Române s-a reorganizat acest serviciu în Secția Regională de Poliție Transporturi T ca structură teritorială aflată în subordonare centrală a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată prevede dreptul funcționarului public la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Văzând și dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța de fond a constatat că reclamantul este îndreptățit la plata primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006 - actualizate în raport cu rata inflației.
În ceea ce privește petitul din acțiunea reclamantului cu privire la acordarea sporului de fidelitate pe anul 2005, instanța de fond a constatat că, conform disp. art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor Nr.132 din 09.02.2004, în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, reclamantul este beneficiarul unui spor de fidelitate în funcție de vechimea în serviciu. Acest drept a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin. (l) din Ordonanța de Urgență nr. 118 din 28 noiembrie 2004, însă deși acest spor a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat.
Aceste considerente sunt întărire de faptul că plata sporurilor de fidelitate prev. de art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor Nr.132 din 09.02.2004 a fost reluată în anul 2006.
Dispozițiile art. 2 alin (l) din nr.OUG 118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea prevederilor art. 6 din OG38/2003 nu conțin vre-o referire la eventuala desființare a dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă, acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
În privința excepției privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B, ca și chemat în garanție, instanța de fond a respins-o ca fiind neîntemeiată, deoarece conform disp. art. 15 din HG nr. 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art. 19, art. 4 alin. 2 și pct. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, ce conțin prevederi care obligă de a coordona potrivit competențelor cei revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Mai mult, acest minister are calitate procesuală în cauză, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, excepție invocată de chematul în garanție, instanța de fond a respins-o ca nefondată, întrucât chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor B nu este parte într-un raport de muncă, în calitatea sa de ordonator principal de credite, are obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile.
În cauză a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare se invocă excepția lipsei calități procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, deoarece acestea nu trebuie confundat cu statul Român și cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetare locale, respectând procedura reglementată de legislația în domeniu.
Recurentul arată că și Ministerul Administrației și Reformei Administrative are calitate de ordonator principal de credite, prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții care au calitatea de ordonatori principali de credite.
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de sta conform destinaților bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Pe fondul cauzei se cere respingerea acțiunii pentru că prevederile legale care au reglementat plata dreptului la prima de concediu au fost suspendate prin legile bugetare până la 31.XII.2005 și că acțiunea este neîntemeiată pentru că dreptul pretins de reclamant a fost suspendat în mod succesiv prin mai multe Legi bugetare începând cu 2001-2005, astfel că potrivit art.56 din Legea nr.24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia, pot interveni diferite evenimente legislativ, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea".
Actul normativ invocat mai sus este completat de art.62, care învederează că: "În cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendat printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație, se vor prevedea în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată. La expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare. Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ sau a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
De asemenea recurentul susține că urmare a suspendări aplicării prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor din art.32 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru perioada anilor 2003-2006, nu s-au prevăzut sumele necesare plății acestor drepturi, drept pentru care nu există posibilitatea să fie plătite.
Examinând recursul în raport de motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Privitor la excepția invocată de recurent, instanța o respinge ca neîntemeiată având în vedere prevederile art. 4 aliniatul 2 art. 28, art. 35 și art. 19 litera b din Legea nr. 500/2002 care prevăd că fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către Ministerul Finanțelor Publice nu se vor putea plăti sumele bănești ce reprezintă prime de concediu, întrucât pârâții sunt finanțați de la bugetul de stat de către Ministerul Finanțelor Publice. În privința consecințelor suspendării drepturilor în litigiu, prin legile bugetare, instanța apreciază că dreptul la prima pentru concediu de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune beneficiarii prevederilor legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că așa este, rezultă cu echivoc și din prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Invocarea imposibilității alocării sumelor din litigiu, nu este de natură să ducă la respingerea cererii reclamantului, atâta timp cât drepturile sale decurg din lege, motiv pentru care, recursul se respinge ca nefondat sub toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, împotriva sentinței civile nr. 961/12.XII.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, 20.II.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /27.02.2008
Tehnored. /11.03.2008
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
