Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2302/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2302
Ședința publică de la 06 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 234 din 02 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR D, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat recurenta reclamanta, lipsind intimatul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se cauza în stare de soluționare, instanța a acordat cuvântul recurentei pentru a pune concluzii.
Recurenta reclamantă, pune concluzii de admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.234 din 02 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 alin.1 din 142/1998 privind tichetele de masă "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar pot primi o alocație de hrană acordată sub forma tichetelor de masă.
La acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă, aceste dispoziții trebuie interpretate coroborat cu alte texte de lege aplicabile care limitează și condiționează dreptul reclamanților la plata tichetelor de masă.
Astfel, potrivit art. 1 alin.2 din 142/1998, "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 519/2003 privind legea bugetului aferent anului 2004, si art. 22 din Legea nr. 512/2004 privind legea bugetului aferent anului 2005, în bugetele instituțiilor publice nu se pot prevedea sume pentru acordarea tichetelor de masă, De asemenea prin art. 24 din Legea nr.379/2005 privind bugetul aferent anului 2006 se prevede, în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare si de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa,
Tot astfel, reluând dispozițiile din legile bugetare, art. III din OUG 88/2006 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal stabilește că "instituțiile publice centrale și locale așa cum sunt definite prin Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, și prin Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finalitate și de subordonare, inclusiv autoritățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă utilitățile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichetele de masă în anul 2007".
Așadar, în vreme ce dispozițiile art.1 alin.2 din 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă de prevederea acestora în bugetul de stat sau bugetele locale, textele legale citate anterior dispun în mod expres și imperativ că la categoria de salariați în care se încadrează și reclamanta, nu se acordă tichete de masă în intervalul menționat în cererea formulată, așa încât acțiunea acestora nu este fondată.
Susținerile reclamantului privind, nerespectarea art.41 din Constituție si a art.14 din CEDO, ce statuează dreptul fundamental al egalității cetățenilor în fața legii și principiul nediscriminării, nu pot fi reținute câtă vreme prevederile din legile bugetare care au interzis acordarea tichetelor de masă au vizat toate instituțiile publice cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Faptul ca s-au acordat aceste drepturi unor angajați din sectorul privat sau din cadrul unor instituții finanțate exclusiv din resurse proprii, nu constituie o discriminare în sensul art.1, 2 din OUG nr.137/2000. Nu poate fi reținută nici referirea la alte categorii profesionale având în vedere că aceste categorii se află în situații juridice diferite, se bucură de alte drepturi și obligații și a căror salarizare se asigură din bugete finanțate în mod diferit.
Diferențierea între categoriile de salariați se justifică prin faptul ca s-a urmărit o protecție a fondurilor bugetare publice, ce presupune stabilirea categoriilor de cheltuieli in raport de posibilități, necesitați si priorități, în timp ce angajatorii din sectorul privat au libertatea de a decide modul in care înțeleg sa utilizeze fondurile proprii, in limitele legii.
Prin încheierea din 13 februarie 2009, Tribunalul Dolja respins cererea de îndreptare eroare materială strecurată în cuprinsul sentinței nr.234 din 02.02.2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că prin sentința nr.234 /02.02.2009, Tribunalul Dolji -a respins acțiunea, cu privire la acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă, însă aceasta a solicitat acordarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de câte 25% fiecare din salariul de bază.
Examinând recursul, Curtea reține că într-adevăr reclamanta solicitat prin acțiunea introductivă acordarea drepturilor privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de câte 25% fiecare.
Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamantei privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/199 prin Legea 251/2006, lit"d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern,ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia. aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanta ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanta a fost privată de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din Legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil,în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
Dacă s-ar admite teza îmbrățișată de prima instanță, conform căreia neadoptarea unei reglementări subsidiare ulterioare, pentru concretizarea dreptului, ar conduce la imposibilitatea acordării acestuia de către autoritățile angajatoare sau de către instanțele judecătorești sesizate, ar însemna ca reglementarea privind cele două categorii de drepturi salariale să fie în întregime iluzorii și teoretice.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, nici una dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
În speța de față, reclamantul a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamantului s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantei, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. va admite recursul formulat de reclamantă, va odifica sentința în sensul că va admite în parte acțiunea.
Va fi obligat pârâtul la plata către reclamantă, a suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare supliment, începând cu data de 03.11.2005, reactualizate la data plății efective, sume ce se vor acorda și în continuare până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligației.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 234 din 02 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă, a suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare supliment, începând cu data de 03.11.2005, reactualizate la data plății efective, sume ce se vor acorda și în continuare până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligației.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/12.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
