Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 231/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE A P

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV

Dosar nr-

DECIZIA NR.231

Ședința publică din data de 11 februarie 2009

PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina

JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

: -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Târgoviște,--19, județ D, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 1281 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimați reclamanți C, în nume propriu și în calitate de reprezentant pentru ceilalți funcționari publici conform tabelului anexă, și anume:, -, C, DĂNICĂ, C, G, G G, -, G, I, - C, -, -,

A, E, A, C, cu domiciliul ales în Târgoviște, la Cabinetul de Avocatură cu sediul în Târgoviște, B-dul -,. 40.A.3, județul

Cererea de recurs este timbrată cu 3,00 lei potrivit chitanțelor nr. - din 18.12.2008 în valoare de 2 lei și nr. - din 18.12.2008 în sumă de 1,00 lei, timbre judiciare de 0,3 lei, ce au fost atașate și anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă Autoritatea de Sănătate Publică D reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, care depune la dosar împuternicirea avocațială emisă la data de 11.02.2009, intimați reclamanți C, C, Dănică, C, G, G G, G, I, C, a, e, a, C, toți reprezentați de avocat din Baroul Dâmbovița, în substituirea avocatului din Baroul Dâmbovița, care depune la dosar împuternicirile avocațiale nr. 0227/11.02.2009 și nr. 2721/10.02.2009.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, este motivat și timbrat.

Avocat pentru recurenta pârâtă depune la dosar chitanțele nr. - din 18.12.2008 în valoare de 2 lei și nr. - din 18.12.2008 în sumă de

1,00 lei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și timbre judiciare de 0,3 lei, ce au fost atașate și anulate.

Avocat având cuvântul pentru intimați reclamanți, invocă excepția tardivității formulării recursului, față de împrejurarea că sentința recurată a fost comunicată la data de 23 decembrie 2008, iar cererea de recurs a fost declarată la data de 09.01.2009, în speță fiind încălcate prevederile art. 301 pr.civilă.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat pentru recurenta pârâtă Autoritatea de Sănătate Publică D, lasă la aprecierea instanței excepția invocată, învederând faptul că a formulat recursul la data când i s-a cerut.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința nr. 1281/16.12.2008 Tribunalul Dâmbovița, a admis în parte acțiunea reclamanților-funcționari publici C, C, Dănică, C, G, G G, G, I, C, a, e, a, C, în cadrul pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică D, pe care a obligat-o să le plătească drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 2005 - 2008 și pentru viitor, sume actualizate potrivit indicelui de inflație, luându-se act de renunțarea reclamanților la judecata capătului de cerere privind sporul de încordare psihică și pentru condiții vătămătoare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții, în calitate de funcționari publici în cadrul instituției pârâte, sunt îndreptățiți potrivit art. 31 lit. c și d din Legea 188/1991 să primească drepturi bănești corespunzătoare suplimentului postului și un supliment corespunzător treptei de salarizare, însă aceste dispoziții legale au fost suspendate prin OUG 92/2004, aprobată și modificată prin Legea 76/2005 și prin OG 2/2006 aprobata și modificată prin Legea 417/2006, al căror efect a încetat la termenele prevăzute în cuprinsul lor, măsura suspendării neputând înlătura drepturile legale cuvenite reclamanților, în acest sens fiind și disp. art. 1 alin. 3 și ale art 53 al. 1 din Constituția Romaniei, precum și art. 64 din Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă.

Prin aceeași sentință, s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecată cu privire la celelalte drepturi bănești solicitate prin acțiunea introductivă, reprezentate de sporul pentru condiții vătămătoare și sporul de încordare psihică.

Impotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Autoritatea de Sănătate Publică D, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, aratând că drepturile bănești solicitate de reclamanți și acordate de instanță, nu pot fi aplicate, pe perioada pentru care dispozițiile legale care le reglementau au fost suspendate.

Recurenta a mai învederat că nu pot fi aplicate textele de lege invocate de intimații reclamanți, ca temei juridic al solicitărilor lor, deoarece nu este stabilită o modalitate de cuantificare a acestor sporuri, astfel încât nu se știe cum se pot calcula și în funcție de ce criterii, hotarârea atacată neputând fi pusă în executare, iar trimiterea la un cuantum maxim de 25% din salariul de bază nu înlătură această concluzie, sporurile neputând fi egale pentru toți funcționarii publici și nefiind prevăzute de către legiuitor modalități de individualizare a acestora, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea sporului de supliment al postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 2005 - 2008.

La termenul de judecata din 11.02.2009, intimații reclamanti prin apărator, au invocat excepția tardivității formulării recursului de către pârâtă, iar Curtea a rămas în pronunțare, asupra acestei excepții, în legătura cu care constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 301 civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotarârii care se atacă, dacă legea nu dispune altfel.

In speță, nu există o dispoziție derogatorie de la acest text cu privire la termenul de recurs, în materia contenciosului administrativ, astfel că se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentei pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică D la data de 23.12.2008, fiind primită de reprezentantul legal al acestei instituții, care a semnat de primirea sentinței, aplicându-se sigiliul instituției pe semnătura de primire, așa cum rezultă din dovada comunicării de la fila 103 dosar fond.

Recurenta pârâtă a declarat recursul la data de 09.01.2009, după cum rezultă din plicul de la fila 14 dosar recurs, după expirarea termenului legal de recurs, ultima zi a acestui termen fiind 8.01.2009.

Față de această situație, Curtea urmează să admită excepția de tardivitate a declarării recursului ridicată de intimații reclamanți și în baza disp. art. 301 civ. va respinge recursul pârâtei ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității formulării recursului.

Respinge recursul ca tardiv formulat, declarat de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Târgoviște,--19, județ D, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 1281 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimați reclamanți C, în nume propriu și în calitate de reprezentant pentru ceilalți funcționari publici conform tabelului anexă, și anume:, -, C, DĂNICĂ, C, G, G G, -, G, I, - C, -, -, A, E,

A, C, cu domiciliul ales în Târgoviște, la Cabinetul de Avocatură cu sediul în Târgoviște, B-dul -,. 40.A.3, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi 11 februarie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. /DD

2 ex/16.02.2009

f- Tribunalul Dâmbovița

Președinte:Preda Popescu Florentina
Judecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 231/2009. Curtea de Apel Ploiesti