Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2320/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.2320

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.11.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Duican Doina

JUDECĂTOR 2: Păun Luiza Maria

JUDECĂTOR 3: Cosma

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE împotriva sentinței civile nr.1112/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1112/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, a fost obligată pârâta CNPAS să-i plătească reclamantului sumele cuvenite cu titlu de supliment al postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizarea prevăzut de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 corespunzător perioadei în care, în intervalul 01.01.2004-18.03.2009 reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație aplicat de la data nașterii dreptului până la data plății efective, obligând totodată pârâta să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că că potrivit disp.art.31 al.1 lit.c și d) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, aceștia au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, spor pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Drepturile privind suplimentul postului ca și al treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG 94/2004, suspendare care nu a afectat însăși existența acestora, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți la plata acestor drepturi începând cu anul 2004, conf.art.13 din Lg.251/2006.

Împotriva acestei sentințe,în termen legal a formulat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând-o ca nelegală și netemeinică, în temeiul disp.art.304 pct.9 și art.304 pct.4 cod pr.civ.

În motivarea recursului formulat, recurenta pârâtă a susținut în esență că obligarea sa la acordarea suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% nu are temei legal întrucât nu a fost adoptată o lege de salarizare a funcționarilor publici, drepturile acestora fiind reglementate anual prin ordonanțe ale Guvernului, procentul celor două suplimente salariale nefiind stabilit prin Legea 188/1999 și nici prin actele normative subsecvente.

În condițiile în care modalitatea de calculare a acestor drepturi nu a fost reglementată printr-un act normativ, obligarea sa la plata acestora în procent de 25% din salariul de bază reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.

Totodată, recurenta pârâtă a arătat că începând cu data de 01.04.2006, intimatului reclamat i-a fost suspendat raportul de serviciu conf.art.82 alin.2 din Legea 188/1999.

În drept au fost invocate disp.art.304 pct.6 și art.304 pct.9 cod pr.civ.

Intimatul reclamant, a formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, susținând în esență că drepturile salariale acordate sunt prevăzute de legea organică nr.188/1999 art.31 lit. c și d) acestea fiind doar suspendate prin acte normative subsecvente, suspendare care nu poate afecta existența acestora.

În ceea ce privește cuantumul acestora, intimatul a susținut că nu există un temei juridic pentru a nega dreptul acestora la sumele solicitate prin acțiune, considerând că prin soluția adoptată de către instanța de fond, nu s-a substituit administrației, nefiind încălcat principiul supremației puterilor în stat.

În drept au fost invocate dispozițiile Legea 188/1999, Codul Muncii.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul disp.art.3041cod pr.civ. Curtea constată că recursul formulat este fondat și urmează a fi admis, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art.29 alin.1 lit.c și d) din Legea 188/1999 (devenit art.31 în forma republicată) pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.

Prin dispozițiile OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 aprobată prin Lg.76/2005 și prin OG 2/2006, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată prin Lg.416/2006 s-a dispus suspendarea prevederilor referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Conform art.3 din OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se aprobă funcționarilor publici în anul 2007 "gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite".

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, în condițiile în care nu se poate aprecia asupra existenței unei baze legale pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, Curtea reține că acordarea acestor drepturi presupune stabilirea unor criterii de conformitate, în baza cărora să se poată stabili modalitatea de acordarea a acestor drepturi.

Stabilirea acestor criterii nu poate fi realizată decât prin emiterea unui act normativ de către legiuitor ori prin adoptarea unor hotărâri de guvern în care executarea disp.art.29 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999.

În acest sens prin Decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să analizeze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, în sensul că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executorului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege care însă nu poate fi exercitat efectiv.

Astfel fiind, Curtea în temeiul disp.art.312 al.1 și 3 cod pr.civ. va admite recursul formulat, va modifica sentința recurată, iar pe fondul cauzei va respinge cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE împotriva sentinței civile nr.1112/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 16.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.DD GREFIER

EF/2ex.

16.12.2009

Tr.-09

Jud.DM

Președinte:Duican Doina
Judecători:Duican Doina, Păun Luiza Maria, Cosma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2320/2009. Curtea de Apel Bucuresti