Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2336/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 2336/2008
Ședința publică din 27 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de S PENTRU DE LA SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN A -BIROUL TERITORIAL DIN JBN, împotriva sentinței civile nr. 726/CA din 25.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE A JUDEȚULUI B N și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - spor 30%,40%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 26.09.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzeiîntâmpinaredin partea intimatului Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin care se solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ.
În data de 22.10.2008 s-a depus la dosarul cauzeiun înscrisdin partea recurentului la care a anexat dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar (12-13 ).
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr. 726/CA/2008 din 25 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Bistrița -N a fost admisă ca întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea reclamantului SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL - BIROUL TERITORIAL DIN B-N, în numele membrului de sindicat -, împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B-N, în contradictoriu și cu CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru perioada 01.02.2003 - 11.12.2004.
Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului împotriva acelorași pârâți pentru drepturile salariale din perioada 11.12.2004 până la zi și în continuare până la eliminarea discriminării, precum și celelalte capete de cerere din acțiunea reclamantului.
Examinând în temeiul art. 137.pr.civ, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară celor 3 ani momentului înregistrării acțiunii, respectiv pentru perioada 01.02.2003 - 10.12.2004, tribunalul a reținut că prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, rap. la art. 21 (l) din nr.OG 137/2000, dreptul la acțiune este prescris și a respins acțiunea ca atare pentru drepturile salariale din perioada respectivă.
Pentru perioada celor 3 ani anterior înregistrării acțiunii, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea pentru următoarele argumente:
Salarizarea polițiștilor din structurile poliției inclusiv a ofițerului de poliție judiciară în numele căruia s-a făcut acțiunea, se face în baza art. OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare iar pentru ofițerii de poliție judiciară detașati la. în baza prevederilor nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, s-a prevăzut prin art. 28 acordarea unui spor de 30 % din salariul de bază lunar (art. 28 din acest act normativ a fost abrogat expres de art. 41 lit. e din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției).
Așa cum în mod corect a stabilit și Colegiul director din cadrul prin Hotărârea nr. 92/13.02.2008, dar și prin alte hotărâri anterioare, confirmând și susținerile pârâților din întâmpinări, diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura, respectiv Parchetul de pe lângă Înaltei C de Casație și Justiție precum și alte criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferită datorată complexității activităților desfășurate de instituția unde sunt detașați etc.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că și Codul muncii, prin art. 47 alin. 2, acceptă posibilitatea ca în cazul detașării (care reprezintă, potrivit art. 42 alin. 1 din Codul muncii, un caz de modificare a raporturilor de serviciu) un salariat să beneficieze de alte drepturi salariale decât cele avute anterior detașării.
Principiul nediscriminării rezultat din Constituția României (art. 16 alin. 1 și art. 20 alin. 1) din Convenția Europeană a Dreptului Omului (art. 14) și protocolul nr. 12 la această convenție precum și din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în situații identice. Acest principiu nu este încălcat dacă există un tratament diferit între indivizi care nu sunt egali în drepturi, putând exista o diferență de tratament ca urmare a detașării unui salariat, justificată de modificarea raporturilor de muncă.
Această soluție nu contravine nici prevederilor art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000 și este în concordanță cu disp. art. 2 alin. 3 din același act normativ care statuează că "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin 1. (l), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
In speță, a apreciat instanța de fond, așa cum în mod corect a stabilit și Colegiul director al în practica sa constantă pe această temă, polițiștii detașați în cadrul nu se află într-o situație analoagă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând o justificare obiectivă a diferențierii, bazată pe criteriul detașării și nu pe criteriul incoruptibilității polițiștilor.
Deși reclamantul a invocat Hotărârea nr. 185/2005 a prin care s-a constatat existența unei discriminări între magistrați, această susținere a fost apreciată de instanță ca fiind irelevantă în cauză deoarece, așa cum s-a menționat și în Hotărârea nr. 92/2008, prevederile legale privind Statutul polițiștilor diferă esențial de prevederile legale privind Statutul magistraților.
Tot irelevantă a fost apreciată de instanța de fond și indicarea unor soluții din practica judiciară prin care s-au admis astfel de acțiuni, întrucât în dreptul intern, practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal, S pentru - de la SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN A - BIROUL TERITORIAL DIN JBN solicitând, în temeiul art. 304 - 316.pr.civ. admiterea acestuia și modificarea sentintei în conformitate cu prevederile art. 312 pct. 2.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că hotărârea pronuntată este nelegală si neîntemeiată, deoarece drepturile salariale solicitate sunt prevăzute de nr.OUG 43/2002 și nr.OUG 27/2006, iar dreptul la sporul anticoruptie este un drept prevăzut de lege si având în vedere si practica judiciară în materie, astfel încât sporul solicitat este temeinic si legal.
Astfel, se arată că atâta timp cât ofiterii de politie judiciară detasati la. au beneficiat de sporul anticoruptie, spre deosebire de ceilalti ofiteri de politie judiciară din cadrul -N, care nu au beneficiat de acel spor, desi îndeplinesc în virtutea functiei pe care o aveau, o muncă egală, înseamnă că si recIamantul are dreptul la acel spor, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariati si anume un salariu egal pentru o muncă egală.
În aceste condiții, reclamantul apreciază că instituirea unor asemenea sporuri doar în favoarea unei categorii de ofiteri de politie judiciară, în realitate a creat o inegalitate, un tratament diferentiat în ceea ce priveste drepturile salariale si deci o discriminare, nefiind de fapt o stare de fapt diferită.
De asemenea, s-a mai relevat că Ministerul Internelor si Reformei Administrative are calitatea de ordonator principal de credite si poate fi obligat să aloce fondurile necesare angajatorului respectiv Inspectoratului Judetean de Politie B-N, în vederea acordării acestor drepturi salariale.
În final s-a susținut că României îi revine obligatia de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, conform art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunitar, invocându-se și dispozițiile art. 7, art. 23 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul International cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale ratificat de România prin Decretul 212/1974, art. 14 din Conventia Europeana privind Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Conventie care interzic discriminarile, art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, art. 16 alin. 1,art. 53, 41 și art. 20 din Constitutia României, practica judiciară.
Intimata MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE prin întâmpinarea depusă la data de 26 septembrie 2008 ( 10 - 11) solicită respingerea recursului formulat în cauză.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art. 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL din cadrul - BIROUL TERITORIAL din B-N în numele membrului de sindicat - prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții și B-N a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neacordate constând în sporul de 30 % din salarul de bază lunar pentru perioada 1 februarie 2003 - 26 aprilie 2004 respectiv a unui spor de 40 % din aceeași indemnizație începând cu perioada 27.04.2004 și până în prezent și în continuare până la eliminarea discriminării actualizată cu coeficientul de inflație până la plata efectivă, să se dispună anularea situației creată prin discriminare și să fie obligat pârâtul B-N să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea acestora.
Acțiunea promovată a fost motivată prin invocarea dispozițiilor art. 28 din nr.OUG 43/2002 astfel cum a fost aceasta modificată.
Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 2 alin 2 din nr.OG 137/2000 precum și prevederile art. 21 din actul normativ arătând că nu înțeleg care ar fi modalitatea în care ar putea fi justificată printr-un scop legitim dezavantajarea prin neacordarea sporului în perioada de referință.
Reclamantul a mai invocat dispozițiile din art. 218 alin 1 Cod procedură penală și ale art. 8 alin 1 din Legea nr. 364/2004 precum și spre comparare prevederile art. 10 alin 4 din nr.OUG 43/2002 în raport de cele ale dispozițiilor art. 219 alin 2 Cod procedură penală arătând că singura diferență între atribuțiile reclamantului și cele ale celor detașați la. este aceea că primii au răspundere decizională în efectuarea urmăririi penale.
Prima instanță a reținut în mod corect că salarizarea polițiștilor din structurile poliției inclusiv a ofițerului de poliție judiciară în numele căruia s-a făcut acțiunea, se face în baza art. nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare iar pentru ofițerii de poliție judiciară detașati la. în baza prevederilor nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, s-a prevăzut prin art. 28 acordarea unui spor de 30 % din salariul de bază lunar (art. 28 din acest act normativ a fost abrogat expres de art. 4l lit. e din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției).
Drepturile stabilite în favoarea ofițerilor de poliție judiciară care efectuează actele de cercetare sub directa conducere supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din cadrul a fost reglementat prin dispozițiile art. 28 din nr.OUG 43/2002 iar apărările pârâților referitoare la justificarea diferenței de tratament dintre cele două categorii de polițiști de poliție judiciară în baza puterii obiectiv al detașării este una pertinentă.
Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii și orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Interpretarea dispozițiilor art. 6 din Codul muncii, invocat în justificarea demersului judiciar de către reclamanți, în sensul că în baza acestui text legal trebuie asigurată o retribuție egală pentru muncă și pregătire egală nu se poate realiza fără coroborarea cu dispozițiile legilor speciale.
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru salarizare întrucât în chiar cuprinsul titlului este menționat un prim criteriu, respectiv cel al structurii teritoriale ori centrale, în cadrul căreia își desfășoară activitatea ofițerul de poliție judiciară respectiv sub îndrumarea procurorului ori sub îndrumarea și controlul nemijlocit al procurorilor din cadrul.
O altă distincție, care nu se bazează pe criterii subiective ci pe unele obiective este cea invocată de pârâți și apreciată ca fiind justificată cea a detașării.
Este de necontestat că respectarea actelor și pactelor internaționale ratificate constituie un deziderat prioritar, însă aplicarea și interpretarea acestora trebuie realizată în sensul pentru care au fost edictate și pentru asigurarea egalității și echității în limitele acestora.
Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818, 819 și 821/3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin 1, 3 și 11 și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare a reținut că: art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Susținerile reclamantului vizând existența unui tratament discriminatoriu nu pot fi primite în acest context, neputându-se reține că drepturile salariale prevăzute în nr.OUG 43/2002 și nr.OUG 27/2006 sunt drepturi salariale prevăzute de lege și în favoarea sa întrucât nu există o dispoziție legală expresă, alegațiile referitoare la tratamentul discriminatoriu au fost înlăturate pentru considerentele evidențiate mai sus și pentru aceleași argumente s-a reținut că nu a fost încălcat principiul egalității între salariați respectiv acela al unui salariu egal pentru o muncă egală.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și de asemenea Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul pentru - de la SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN A - BIROUL TERITORIAL DIN JBN împotriva sentinței civile nr. 726/CA din 25 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - G - - -
Red./Dact./12.11.2008/2 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu