Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 234/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 01.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.234
ȘEDINȚA PĂ DIN 21.02.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul SERVICIUL P DE LOCAL - DIRECȚIA DE DEZVOLTARE ȘI ASISTENȚĂ COMUNITARĂ A, împotriva sentinței civile nr.2817/29.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanta - intimată I, având ca obiect litigiu privind funcționarii public.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtul - recurent consilier juridic, lipsă fiind reclamanta - intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin fax-ul instanței, întâmpinare din partea reclamantei - intimate.
Reprezentanta pârâtei - recurente depune la dosar delegație și un înscris prin care arată că renunță la cheltuielile de judecată prevăzute în sentința atacată, învederând că nu poate pune concluzii asupra recursului întrucât este stagiară.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza pentru dezbateri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2817 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta I împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului A - Direcția de Dezvoltare și Asistență Socială A fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2003, 2004, 2005 și 2006, în sumă de 2.574 lei, sumă brută, actualizată cu indicele de inflație până la data de 31 decembrie 2006, ce se va actualiza în continuare până la data plății efective. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta Iaf ăcut dovada calității de funcționar public, iar din adresa nr.10.829/24.10.2007 și tabelul anexat rezultă perioada efectuării concediului de odihnă și salariul brut de care a beneficiat în luna anterioară plecării în concediu.
Sub aspectul reglementării legale, instanța a reținut că Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, a reglementat inițial în art.33 alin.2, ulterior în art.34 alin.2 iar în prezent de art.35 alin.2, dreptul funcționarului public, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat și care se acordă pe lângă indemnizația de concediu.
Cu toate acestea, îndată după intrarea în vigoare a Statutului funcționarilor publici, prin art. III din nr.OUG33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2002, a dispozițiilor art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă.
Prin art.32 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002, nr.744/2001 și art.12 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr.743/2001 s-a prevăzut că termenele reglementate de art. III din nr.OUG33/2001 se prelungesc până la data de 30 decembrie 2002.
Prin art.10 alin.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003, nr.631/2002, s-a prevăzut o dispoziție similară, în sensul prelungirii până la data de 31 decembrie 2003 suspendării.
Și prin art.9 din legea bugetului de stat pe anul 2004, nr.507/2003, s-a dispus că aplicarea prevederilor din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă prevăzute e Statutul funcționarilor publici, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004.
Art.8 alin.7 din Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr.511/2004 a reiterat aceeași dispoziție de suspendare pentru un nou termen, data de 31 decembrie 2005.
În sfârșit, ultima lege, cea a bugetului de stat pe anul 2006, nr.379/2005, dispune în art.5 alin. 5 că prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit la art.3 din același decret, care este de 3 ani.
Art.7 alin.3, din același decret, prevede că dacă dreptul este sub un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul.
Cum termenul de suspendare succesivă a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamantei pentru primele de concediu aferente perioadei 2003 - 2006, s-a născut doar la această dată, astfel că nu este prescris.
Revenind la fondul acțiunii, este necesar a se observa dispozițiile art.64 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, cu obligativitatea de a se prevedea, data de la care se produce suspendarea precum și durata ei determinată.
2 al art.64 prevede, imperativ, că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
În consecință, la data expirării ultimei suspendări, dispoziția art.34 alin.2 din Statutul funcționarilor publici, în prezent art.35 alin.2, a reintrat în vigoare.
Dar, acest drept patrimonial reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organică, potrivit art.73 lit. j din Constituția revizuită, a fost suspendat prin legile ordinare menționate, în mod succesiv, de la intrarea sa în vigoare până la 31 decembrie 2006, iar efectul a fost golirea de conținut a însuși dreptului funcționarilor publici la plata anuală a primei de concediu, situație ce echivalează cu recunoașterea unui drept patrimonial, dar vidarea acestuia de însăși substanța sa, lipsindu-l practic de orice valoare. În acest mod, funcționarii publici, titulari ai dreptului reglementat în favoarea lor de statutul propriu, au fost obstaculați de a se bucura efectiv de acesta pe întreaga perioadă de suspendare succesivă.
Instanța a constatat însă, că dreptul nu a fost afectat în însăși ființa lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, de la instituire, până azi.
Astfel, deși dreptul există, exercițiul său a fost împiedecat, contravenindu-se astfel art.53 din Constituția revizuită (art.49 din Constituția din 1991), împrejurare în care, instanța a restabilit principiul constituțional încălcat prin legile de suspendare cât și principiul că un drept legal prevăzut are un conținut real, efectiv, neputând fi redus la nudum jus.
În argumentarea acestei soluții, instanța a avut în vedere și dispozițiile art.18 din vechiul Cod al muncii și pe cele ale art.38 din actual cod al muncii, în sensul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Dispozițiile constituționale și cele cuprinse în Statutul funcționarilor publici și Codul muncii, amintite, sunt într-un perfect acord cu reglementările date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aplicabil și în dreptul nostru intern.
Pe lângă despăgubirea acordată reclamantei pentru neplata primelor de concediu pentru perioada 2003 - 2006, acestea i s-au cuvenit daune interese compensatorii, în scopul acoperirii prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale pentru perioada respectivă, calculate potrivit coeficienților de inflație în condițiile prevăzute de art.161 alin.4 și art.295 alin.2 din Legea nr.53/2002, aplicabile și funcționarilor publici, în virtutea dispozițiilor art.93 din Statutul funcționarilor publici. Potrivit acestora, Codul muncii se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, dacă acestea nu sunt complete și este compatibilă completarea lor cu dreptul comun,respectiv Codul muncii. Acesta prevede în art.161 alin.4, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului prin neexecutarea la termen a obligației.
În temeiul considerentelor de mai sus, acțiunea reclamantei a fost admisă, pârâtul Consiliul Local al Municipiului A - Direcția de Dezvoltare și Asistență Socială fiind obligat să plătească reclamantei suma de 2.574 lei, sumă brută actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.
În baza art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâtul Serviciul Public de Local - Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A, solicitând respingerea capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată.
În motivare, a susținut că este de acord cu plata primelor de concediu către reclamantă, însă consideră nefondat capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Curtea de Apel constată că nu este fondat și-l va respinge, conform următoarelor considerente:
Potrivit art.274 alin. I Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Ținând seama că reclamanta a promovat acțiunea ca urmare a unui refuz din partea pârâtului de a-i acorda sumele cuvenite cu titlu de prime de concediu, suferind cheltuieli de judecată, în mod corect prima instanță, admițând acțiunea, a obligat pârâtul la plata acestora.
De altfel, recurentul nu a motivat susținerea că acordarea cheltuielilor de judecată ar fi netemeinică.
Prin urmare, constatând că acțiunea a fost corect admisă, făcându-se de asemenea, în mod legal aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă, recursul este nefondat și va fi respins în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul Serviciului Public de Local - Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A, împotriva sentinței civile nr.2817/2007, pronunțată în dosarul nr.4212/2007 al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 21.II.2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/17.03.08
TEHNORED:/18.03.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
