Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2345/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2345
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
-- - - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanții, -, ia, C, a, G, G, G, G, G, A, G, -, G, G, și pârâții Consiliul Județean O, Președintele Consiliului Județean O, împotriva sentinței nr. 108 din data de 6 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat avocați și pentru recurenții reclamanți și avocat pentru recurenții pârâți Consiliul Județean O, Președintele Consiliului Județean
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea a pus în discuția părților prezente excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 23.11.2004 - 15.01.2005, și a acordat cuvântul părților pentru a pune concluzii:
Avocat pentru recurenții reclamanți lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.
Avocat pentru recurenții pârâți solicită admiterea excepției.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr.108 din 06 februarie 2009, Tribunalul Olta admis acțiunea formulată de reclamanții, -, ia, C, a, G, G, G, G, G, A, G, -, G, G, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean O și Președintele Consiliului Județean
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de câte 25% din salariul de bază începând cu 23.11.2004, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte, conform confirmării acesteia, fiindu-le aplicabile dispozițiile legii nr. 188/1999 R privind statutul funcționarului public.
Conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din această lege, funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
In perioada 2004 - 2006 prevederile referitoare la acordarea acestor drepturi au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006. Începând cu anul 2007, suspendarea a încetat, dar drepturile prevăzute de lege nu au fost acordate funcționarilor publici.
S-a constatat astfel că normele legale de suspendare a aplicării acestor drepturi nu mai sunt în vigoare, iar suspendarea actului normativ a avut ca efect doar amânarea aplicării acestuia și nu suprimarea definitivă a efectelor actului normativ, ce a stabilit aceste drepturi.
In consecință, suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea acestuia, ce nu a fost abrogat printr-o dispoziție legală ulterioară sau nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege, și ca urmare dreptul subzistă și după încetarea suspendării, acesta devine actual, părțile urmând să fie repuse în drepturi cu efect retroactiv.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul prevăzut de lege să producă efectele pentru care a fost creat, iar autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale în concordanță cu principiul general prevăzut de art. 1 din Constituție coroborat cu art. 38 din aceasta.
A reținut tribunalul că drepturile solicitate nu se pot acorda pe viitor, dat fiind dispozițiile art.3 din nr.OG6/2007, menținute prin G nr.9/2008, privind măsurile de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, ce se stabilesc anual.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și pârâții.
Recurenții reclamanți au susținut că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este reglementat de art.31 lit. c și d din legea 188/1999 modificată, că printr-o serie de acte normative a fost suspendat acest drept, dar începând din anul 2007 nu s-a mai dispus suspendarea acordării drepturilor respective și că neacordarea drepturilor se constituie într-o încălcare a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că se impune admiterea în totalitate a acțiunii.
A mai arătat în motivele de recurs că rațiunea pentru care sporurile solicitate se cuvin a fi acordate și în continuare, este aceea că existând aceleași raporturi de muncă și aceleași prevederi legale trebuie menținute și aceleași obligații ale autorității publice față de care funcționarul public aflat în subordinea sa. Reținerea primei instanțe cu privire la incertitudinea întinderii prejudiciului, arată că aceasta a fost precizată prin cerere de chemare în judecată în sensul că s-a solicitate acordarea sporurilor pe durata raporturilor de serviciu.
Pârâții prin motivele de recurs au susținut că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului pârâții au susținut că reclamanții nu justifică nici un temei de drept pentru acordarea suplimentelor în cuantum de 25%.
Examinând recursurile formulate, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/1999 prin Legea 251/2006, lit. "d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 alin. 3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art. 11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia, aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, aceștia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Potrivit considerentelor mai sus arătate, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea în continuare a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, neexistând actualmente, nici o împrejurare de natură să limiteze în timp, pentru viitor, îndreptățirea la drepturile ce fac obiectul prezentului litigiu în afara încetării raporturilor de serviciu.
Prin soluția de admitere în totalitate a acțiunii reclamanților, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Curtea apreciază însă că, în mod greșit, instanța de fond a admis cererea reclamantei privind acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare de la data de 23.11.2004 și până la pronunțarea hotărârii, având în vedere că, în ceea ce privește perioada 23.11.2004 - 15.01.2006 a operat prescripția extinctivă, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, art.3.
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Curtea constată că față de data introducerii acțiunii, 15.01.2009, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 23.11.2004 - 15.01.2006 s-a prescris.
Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art. 13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamanții nefiind în nici unul din aceste cazuri.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. va admite recursurile formulate, va modifica în parte sentința în sensul că pentru perioada 23.01.2004 - 15.01.2006 va constata prescris dreptul la acțiune.
Vor fi obligați pârâții să plătească reclamanților cele două suplimente până la intervenirea unei cauze legal de modificare sau încetare a obligației de plată.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de reclamanții, -, ia, C, a, G, G, G, G, G, A, G, -, G, G, și pârâții Consiliul Județean O, Președintele Consiliului Județean O, împotriva sentinței nr. 108 din data de 6 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că pentru perioada 23.01.2004 - 15.01.2006 constată prescris dreptul la acțiune.
Obligă pârâții să plătească reclamanților cele două suplimente până la intervenirea unei cauze legal de modificare sau încetare a obligației de plată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud. -
LF/ 2 ex/ 22.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu
