Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2362/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizia civilă nr. 2362

Ședința publică din 19.11.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Alina Șuțu

JUDECĂTOR 2: Vasile Bîcu

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

Grefier: ---

Pe rol se află soluționarearecursuluiformulat de recurentul-reclamant - PRIN SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO "împotriva sentinței civile nr. 724/23.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr-în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței căprocedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere că părțile au solicitat și judecarea în lipsă, Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Prin cererea formulată la 15.12.2008 și înregistrată la Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " a chemat în judecată MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI, solicitând repararea prejudiciului cauzat membrilor de sindicat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007, plata dobânzilor legale, indexarea sumelor datorate până la efectuarea plății, efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale în dosarul personal al membrilor de sindicat.

Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în raport de Decizia Curții Constituționale nr.819/3.07.2008, prin care s-a stabilit că prev.art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale.

Pe de altă parte, se susține că reclamanții sunt funcționari publici cu statut special și ai beneficiat de creșteri salariale conform Lg.491/2006 privind aprobarea OG 57/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

Pârâta Direcția Generală de Poliție Municipiul Baf ormulat întâmpinare la 14.01.2009, solicitând de asemenea respingerea acțiunii reclamanților membrii de sindicat, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr.724/23.02.2009, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro ".

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

A susținut că este greșită soluția instanței de fond de admitere a excepției lipsei calității procesuale a, care este ordonator terțiar de credite, față de GPMB.

Referitor la fondul cauzei, recurentul reclamant susține că interpretarea instanței conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea salariilor contravine textelor legii speciale, OG 38/2003.

Intimații Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Direcția Generală de Poliție Municipiul B, prin întâmpinarea formulată, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl va aprecia ca nefondat.

În ce privește motivul de recurs referitor la greșita interpretare a instanței de fond, dată excepției lipsei calității procesuale pasive a, nu se susține, deoarece recurenții-reclamanți nu au avut raport de direct cu acest pârât, aceștia fiind în subordinea GPMB, așa cum corect a reținut instanța.

Referitor la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, se apreciază de asemenea, ca nefondate.

Conform disp.art.5 din Lg.232/2007, care a modificat art.39 din OG 6/2007, salariile funcționarilor publici se majorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care intră în vigoare legea.

Or, membrii de sindicat - recurenți reclamanți nu fac parte din categoriile de personal indicate în actul normativ, aceștia fiind funcționari cu statut special.

Temeiul de drept invocat de recurenții reclamanți nu prevede creșteri salariale pentru toți funcționarii publici.

De asemenea, conf.art.1 din OG 10/2007 în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite prin OUG 24/2000, și indemnizațiile personalului ce ocupă funcții de demnitate publică s-a majorat în 3 etape, în 2007, acest act normativ nefiind aplicabil polițiștilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 al.1 cod pr.civ. recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant - PRIN SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " împotriva sentinței civile nr. 724/23.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Red.DU GREFIER

EF/2ex. - -

29.01.2010

Tr.-9

Jud.

Președinte:Alina Șuțu
Judecători:Alina Șuțu, Vasile Bîcu, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2362/2009. Curtea de Apel Bucuresti