Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2380/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2380/2008
Ședința publică din 29 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Hajjar AL -
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr. 1249/02.07.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI M și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, deși reclamanții au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 23.10.2008 pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Mad epus întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului formulat ca nefondat.
Curtea de apel, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1249 din 02.07.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a respins acțiunea reclamanților și, împotriva pârâtei AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI M și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI -
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare menționate în art. 31 (1) pct. c și d din Legea nr. 188/199 repb. privind statutul funcționarilor publici nu poate fi acordată fiindcă nu există temei legal pentru individualizarea cuantumului acestor sporuri și condițiile în care se acordă.
Deși reclamanții au menționat că li se cuvine procentul de câte 25% din salariul de bază nu au menționat nici un text de lege., respectiv împrumutarea din alte prevederi legale a procentului respectiv nu este admisibil, deoarece acordarea drepturilor bănești trebuie să fie călăuzit de principiul legalității. Cu alte cuvinte, în lipsa unor prevederi legale exprese care să reglementeze cum trebuie acordate aceste sporuri, acțiunea nu poate fi admisă.
Faptul că a fost suspendată acordarea acestor drepturi într-o perioadă de timp nu are relevanță, deoarece nici dacă nu exista suspendarea dreptului, acestea nu puteau fi cuantificate în lipsă de criterii legale.
Abia în proiectul de lege depus la Parlament pentru asigurarea unui sistem unitar de salarizare privind funcționarii publici se prevede modalitatea de acordare a drepturilor pretinse de reclamanți.
În ceea ce privește competența tribunalului, s-a reținut că reclamanții au raporturi de serviciu cu Agenția Județeană M pentru Protecția Mediului în raport de care se determină competența instanței, ținând cont de prevederile art.109 din Legea nr.188/1999, republicată. Faptul că Agenția Națională pentru Protecția Mediului este organ central al administrației publice nu are relevanță, calitatea acestei pârâte fiind determinată de cea a unui ordonator principal de credite, principala pârâtă este Agenția Județeană M pentru Protecția Mediului.
În ceea ce privește timbrarea, aceasta s-a realizat până la sfârșitul dezbaterilor, iar problema prescripției s-ar fi pus dacă tribunalul ar fi găsit întemeiată pe fond acțiunea, ceea ce nu a fost cazul.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat recurs reclamanții și.
Prin recursul exercitat, recurenții și au menționat faptul că prima instanță nu a analizat în totalitate fondul cauzei, motivată pe faptul că prin cerere de chemare în judecată, nu se face referire la nici un text de lege, deși admite că legea reglementează în mod expres acordarea acestor suplimente.
Totodată se relevă faptul că, urmare a neaplicării unitare a legii, s-a creat o inegalitate ce aduce prejudicii patrimoniale, deși art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului reglementează exercitarea drepturilor și libertăților în mod egal fără vreo discriminare derivând din orice situație.
S-a arătat că reclamanții au solicitat constatarea nelegalității și neconstituționalității măsurii de suspendare a acordării suplimentului postului, respectiv suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada 2004-2006 prin OUG nr. 92/2004 cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 devenit prin republicare 31, iar lit. a și b al acestui articol prevăd dreptul la salariu și dreptul la sporul de vechime, aflându-se astfel în prezența unor dispoziții vădit neconstituționale aplicate aleatoriu, în contextul în care salariul și sporul de vechime au fost acordate, iar suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu au fost acordate.
Se mai arată faptul că dreptul la aceste suplimente constituie un drept de remunerare a muncii, drept ce nu poate fi anulat, pierdut, raportat la dispozițiile constituționale menționate anterior.
Prin această suspendare s-a adus atingere și prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituție care consacră egalitatea în fața legii și a instituțiilor publice, precum și a art. 15 alin. 2 din Constituție, care consacră principiul neretroactivității legii, raportat la aceea că suspendarea pe perioada 2004-2006 acestor drepturi s-a făcut prin acte ulterioare datei de 01.01.2004.
Dreptul la aceste suplimente este ocrotit nu numai prin dispozițiile legale interne, ci și prin cele comunitare, prioritare. Prin neacordarea lor se aduce atingere art. 1 din protocolul Adițional 1 la Convenția pentru Apărarea drepturilor omului care consacră principiul conform căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale".
Referitor la apărarea formulată în sensul că Legea nr. 188/1999 prevede posibilitatea acordării acestor suplimente și nu un drept de a beneficia de ele învederăm că formularea textului este imperativă "funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din . c) suplimentul postului, d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare". Aliniatul 2 confirmă această interpretare, formularea fiind în sensul că funcționarii publici beneficiază de prime și de alte drepturi salariale în condițiile legii. Ca atare, acordarea sau neacordarea suplimentelor solicitate prin prezenta acțiune este obligatorie și nu poate fi afectată de prevederile OG nr. 6/2007.
Recurenții au precizat, cu privire la excepția prescripției dreptului de acordare a acestor sporuri pe perioada 2004-2005, că termenul de prescripție nu a curs în perioada în care acordarea acestor drepturi acestor drepturi a fost suspendată prin OUG nr. 92/2004.
Prin întâmpinarea depusă la data de 23.10.2008 (filele12-13), intimata Agenția pentru Protecția Mediului Mas olicitat respingerea recursului ca nefondat în baza art. 307 alin. 2. proc. civ. iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată fiind prescrisă.
Deliberând asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Drepturile salariale solicitate de reclamanți au fost stabilite prin Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ prin care au fost modificate și dispozițiile Legii nr. 188/1999, modificare publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21.04.2003.
Prin nr.OUG 92/2005, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.091 din 23.11.2004, cele două drepturi salariale prevăzute la acea dată de art. 29 din Legea nr. 188/1999 în forma și numerotarea în vigoare la data menționată anterior, au fost suspendate (art. 44).
În considerarea dispozițiilor art. 53 din Constituția României, suspendarea drepturilor salariale menționate anterior nu poate opera în privința efectelor pe care dispozițiile legale ce le conțin le pot produce. "art. 53: Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți
(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrânsnumai prin legeși numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratica. Măsura trebuie sa fie proporțională cu situația care a determinat-o, sa fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
Suspendare nejustificată a dreptului determină o restrângere nejustificată a exercițiului dreptului și implicit privarea nejustificată a titularului dreptului de posibilitatea exercitării acestuia.
În speță, suspendarea realizată prin nr.OUG 92/2004 nu își poate produce efectele.
Suspendarea dreptului salarial se putea realiza numai prin lege, ceea ce nu s-a realizat în această situație, suspendarea fiind dispusă printr-o ordonanță de urgentă, act normativ inferior legii, conform art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Prin acte normative ulterioare Guvernul a perpetuat starea de inactivitate a acelor dispoziții legale, fapt ce a împiedicat nejustificat acordarea acelor drepturi salariale persoanelor îndreptățite, până în prezent.
În consecință, fiind vorba despre un drept câștigat, derivat dintr-un raport de serviciu, el nu putea fi anulat prin actele normative invocate de către pârâtă, reclamanții fiind funcționari publici și, în consecință, pe deplin îndreptățiți să se prevaleze de disp. art. 31 din Legea nr. 188/1999.
Luând în considerare toate cele mai sus expuse, va fi înlăturată susținerea conform căreia nu există o bază legală pentru acordarea dreptului ce face obiectul judecății, baza legală constând tocmai în textul legal mai sus arătat, titularii lui putând și trebuind să se bucure efectiv de el.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a considerat și că actele normative privind aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat au o aplicare strict determinată în timp, respectiv un an calendaristic, iar în consecință, este fără interdicții acordarea și plata ulterioară a drepturilor solicitate.
Astfel, deși exercițiul dreptului de a încasa drepturile echivalente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate de la data de 23 noiembrie 2004, aceasta suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Pe de altă parte, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici un act normativ nu i-a fost înlăturată existența pentru perioada solicitată, astfel că, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada invocată, pentru care exercițiul lui a fost suspendat și nu înlăturat.
Având in vedere că, cele solicitate reprezintă drepturi salariale, sunt incidente dispozițiile Codului Muncii, respectiv art. 295 alin. 2 și art. 38, ca reglementare generală în materia raporturilor juridice de muncă, care sunt imperative și care statuează că: "Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. "
Acest text trebuie coroborat cu prevederile art. 53 alin. 1 din Constituția României, neavând relevanță faptul că acordarea dreptului a fost suspendată din rațiuni de politică bugetară.
Sub acest aspect acțiunea introductivă este admisibilă.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este însă admisibilă parțial în prezenta cauză.
Reclamanții au solicitat acordarea drepturilor începând cu data de 01.01.2004.
În condițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctiva, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial poate fi exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii raportului juridic de drept material ce generează dreptul la acțiune în instanța de judecată.
Așa cum s-a arătat anterior, cele două suplimente au fost introduse în Legea nr. 188/1999 începând cu data de 24 aprilie 2003, data intrării în vigoare a Legii nr. 161/2003.
Suspendarea dreptului a intervenit la data de 23 noiembrie 2004, data publicării nr.OUG 92/2004 în Monitorul Oficial și care este data intrării în vigoare a nr.OUG 92/2004, conf. art. 11 al. 2 din Legea nr. 24/2004, unde se arată că:
" Ordonanțele de urgență ale Guvernului intra în vigoare la data publicării in Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competenta sa fie sesizata, daca in cuprinsul lor nu este prevăzută o data ulterioară."
De la data suspendării dreptului subiectiv, s-a suspendat și dreptul material la acțiune pentru obținerea drepturilor în instanță.
Reclamanții au înregistrat cererea de chemare în judecată la data de 09 iunie 2008.
Referitor la procentul propriu-zis solicitat a fi acordat de către reclamanți, Curtea constată că nu există vreo dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins.
Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu poate nega recunoașterea dreptului invocat de către reclamanți, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Curtea nu poate ignora deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională prin care se statua că dispozițiile din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care permit instanțelor să creeze drept, să legifereze pentru a înlătura consecințele unei discriminări rezultând din activitatea legislativă.
Câtă vreme legea în discuție este întunecată, instanța nu putea săvârși o denegare de dreptate refuzând în tot recunoașterea dreptului invocat de reclamanți.
Față însă de considerentele de fapt și de drept anterior expuse se găsește însă în imposibilitatea de a cuantifica valoarea acestor drepturi întrucât nu există o lege prescrisă în acest sens.
Reclamanții au solicitat acordarea sporurilor salariale până la încetarea raporturilor de serviciu pentru fiecare dintre ei.
Această solicitare apare ca fiind nejustificată, motivată în principal de faptul că stabilește drepturi și pentru viitor, fără a avea în vedere că există posibilitatea unor modificări legislative în privința salarizării funcționarilor publici și care altfel nu și-ar mai putea găsi aplicarea dacă instanța ar dispune acordarea unor drepturi până la încetarea raportului de serviciu.
Se vor acorda suplimentele și pentru viitor, în considerarea celor menționate și pentru a se crea posibilitatea acționării imediate a eventualelor modificări legislative ce ar putea avea loc în salarizarea funcționarilor publici.
Nu se impune casarea cu trimitere a prezentei hotărâri, întrucât instanța de fond a arătat în considerentele hotărârii atacate care este motivul pentru care nu se impune acordarea sporului în procent de 25 %, respectiv faptul că ar încălca principiul legalității.
Sub acest aspect, hotărârea instanței de fond este motivată, fiind exprimate considerentele care au determinat soluția pronunțată în cauză.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 proc. civ. raportat și la dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul formulat de reclamanți, sentința recurată va fi modificată în sensul că se va admite cererea de chemare în judecată și în consecință, va obliga pârâtele AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI M și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturi prevăzute de art. 31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, pentru intervalul 01.01.2004 - 29.10.2008, în funcție de data angajării fiecărui reclamant, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Câtă vreme legea care recunoștea aceste drepturi salariale nu a individualizat în mod clar procentul acordării lor, nu se poate reproșa reclamanților pasivitatea, Curtea considerând că dreptul la acțiune nu poate fi apreciat ca fiind stins pentru intervalul cuprins între 01.01.2004 - 23.11.2004.
Acțiunea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata drepturilor salariale în cuantum de 25% din salariul de bază va fi respinsă.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr. 1249 din 02.07.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI M și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și în consecință:
Obligă pârâtele să recunoască reclamanților în funcție de data angajării dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004 - 29.10.2008 data pronunțării hotărârii.
Respinge restul capetelor de cerere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2008
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER - - - AL - - - - -
red./dact.MM
3ex./12.11.2008
judecător fond:
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Hajjar, Floarea Tămaș
