Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2382/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2382

Ședința publică de la 12 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței numărul 455 din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții reclamanți, și intimații pârâți PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

S-a referit că intimații pârâți au depus întâmpinare.

Curtea, constată cauza în stare de soluționare și o reține pentru deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 455 din 10 februarie 2009, Tribunalul Gorja respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților Primarul comunei.

În considerentele sentinței s-a reținut că prin dispoziția nr. 16 din 01.02.2008 a Primarului comunei, în baza prevederilor art. 68 din Legea nr. 215/2001 s-a dispus acordarea membrilor comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere a sporului de dificultate lunar, la emiterea acesteia avându-se în vedere prevederile art. II al.1 din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea nr.OUG 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății.

A reținut tribunalul că de acest spor beneficiază doar salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, pe o perioadă de un an de la data intrării în vigoare a legii.

Totodată, potrivit aceluiași text de lege, stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și cuantumul sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituției.

Deoarece membrii Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și a celor cu vegetație forestieră au beneficiat de sporul de dificultate pe durata de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2006, s-a apreciat că în mod corect s-a dispus încetarea acordării acestuia la 19.03.2008, dispoziția având prevederi contrare legii.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Au arătat recurenții reclamanți că potrivit dispozițiilor Legii 263/2006, alariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Au apreciat reclamanții că nu se poate reține argumentarea primei instanțe, în sensul că sporul în litigiu este limitat la durata de un an de la intrarea în vigoare a Legii 263/2006, având în vedere că pârâtele recunosc faptul că reclamantul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și cu același volum de muncă.

Analizându-se recursul formulat în cauză se reține că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit art. II alin. 1 din Legea 263/2006, salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Prin urmare, așa cum rezultă din interpretarea art. II alin. 1 teza a II-a din Legea 263/2006 ce face referire la o acordare anuală a sporului în litigiu, aceasta nu este limitată la termenul de un an de la data intrării în vigoare a Legii 263/2006, singurele condiții pentru acordarea sporului în litigiu fiind aceea ca salariații care beneficiază de acest drept să fie stabiliți anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare iar acordarea să se facă în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

În consecință nu se poate reține argumentarea primei instanțe și apărările pârâtelor în sensul că sporul în litigiu este limitat la durata de un an de la intrarea în vigoare a Legii 263/2006 în condițiile în care chiar pârâtele recunosc că reclamanții își desfășoară activitatea în aceleași condiții și cu același volum de muncă.

Raportat la condițiile impuse de lege pentru acordarea sporului în litigiu, așa cum au fost acestea anterior precizate se contată că în speță sunt îndeplinite deoarece dispoziția 16/01.02.2008 stabilește salariații care beneficiază de acest drept în condițiile impuse de lege iar în speță pârâții nu au invocat și nu s-a demonstrat că acordarea sporului de dificultate ar conduce la depășirea fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Astfel se va reține că reclamanții sunt în drept a beneficia de sporul de dificultate conform dispoziției 16/2008 a Primarului comunei, fapt pentru care văzându-se și dispozițiile art. 312 alin. 1 - 4 cod procedură civilă urmează a se admite recursul declarat de reclamanți, modificându-se sentința recurată în sensul că se va admite acțiunea formulată și se va anula dispoziția nr.66/19.03.2008, emisă de Primarul comunei, județul

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECI D

Admite recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței numărul 455 din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Modifică sentința în sensul că admite acțiunea.

Anulează dispoziția nr. 66/19.03.2008 emisă de Primarul comunei, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. G

LF /2 ex/25.06.2009

Jud. fond A

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Teodora Bănescu, Daniela Vijloi

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2382/2009. Curtea de Apel Craiova