Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2384/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2384
Ședința publică de la 12 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței numărul 33 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosaul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți COMUNA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți COMUNA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimatul pârât Consiliul Local al comunei a depus întâmpinare.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare și o reține pentru deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 33 din 16 ianuarie 2009 Tribunalul Oltaa dmis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2003 - 20.11.2005 privind primele de concediu și pentru perioada 2001 - 20.11.2005 privind tichetele de masă și respinge acest capăt de cerere, ca fiind prescris.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții COMUNA reprezentată prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL al COMUNEI, și a obligat pârâții să plătească reclamantului contravaloarea primelor de concediu de odihnă și a tichetelor de masă, pentru perioada 21.11.2005 - 17.04.2006, actualizată la data plății efective.
A obligat pârâții la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Decretul nr. 167/1958 în art. 13, 14, stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamanta nefiind în nici unul din aceste cazuri.
S-a constat că, față de data introducerii acțiunii 21.11.2008, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând prime concediu de odihnă pentru perioada 2003 - 20.11.2005 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 2001 - 20.11.2005, s-a prescris.
Pe fond, s-a reținut că în perioada 2001 - 18.04.2006, reclamantul a avut calitatea de funcționar public - secretar al comunei, județul O, iar potrivit art. 33 (devenit 34 după republicarea legii) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, s-a prevăzut că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Dreptul s-a născut, așadar, din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Facultatea de a pretinde o anumită conduită în raportul juridic ce ia naștere, presupune obligația corelativă a subiectului pasiv de a se conforma și, în raportul obligațional ce se formează, cel ce pretinde o anumită conduită are calitatea de creditor, iar cel obligat la o asemenea conduită are calitatea de debitor.
Legea circumstanțiază instituția suspendării unui act normativ numai la situațiile ce se aliniază sintagmei "cazuri speciale" ori, astfel de situații nu au existat cu privire la drepturile solicitate în cauza de față, astfel că restrângerea drepturilor nu se justifică.
Examinând textele de lege prin care a fost suspendată succesiv plata primei de concediu și care nu mai sunt în vigoare, se constată că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la primă de concediu nu a fost restrâns ci îngrădit, atingând chiar existența dreptului.
În acest sens, normele legale de suspendare menționate contravin prevederilor art. 41 și 53 din Constituție. Astfel, dreptul la prima de concediu constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție.
De asemenea, în art. 18 din codul muncii se prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
În consecință, s-a apreciat ca lipsită de efecte suspendarea nelegală a acordării primei de concediu privind primele de concediu și tichetele de masă, raportat la data introducerii acțiunii reclamantei în calitate de funcționar public și având în vedere dispozițiile art. 34 din Legea 188/1999 R, urmează să se admită în parte acțiunea și să fie obligați pârâții să plătească reclamantului contravaloarea primelor de concediu de odihnă, pentru perioada 21.11.2005 - 17.04.2006, actualizată la data plății efective conform art. 1082 Cod civil.
În ceea ce privește cererea reclamantului privind acordarea contravalorii tichetelor de masă, pentru perioada 21.11.2005 - 17.04.2006, s- constat și reținut că, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajatori, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Ca urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului, condiționat de existența sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
De asemenea, s-a constat că prin acordarea acestor tichete de masă unor salariați din anumite domenii din cadrul sectorului bugetar ce sunt finanțate de la bugetul de stat se creează o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecție socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzic orice discriminare între salariații din același sector de activitate, din punct de vedere al protecției sociale.
Din înscrisurile depuse de reclamant la dosar, respectiv sentința nr. 169/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, a rezultat că Primarul comunei a fost obligat să acorde celorlalți funcționari publici din cadrul instituției contravaloarea tichetelor de masă, pentru perioada 2005 - 2007, datorită faptului că în bugetul local au fost alocate sume de bani pentru alocarea acestor drepturi, situație în care în raport cu dispozițiile legale mai sus menționate instanța urmează să dispusă obligarea pârâților și la plata contravalorii tichetelor de masă pe perioada 21.11.2005 - 17.04.2006, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Având în vedere că pretențiile reclamantului au fost admise în parte, în conformitate cu prevederile art. 276 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâților la plata unei părți din onorariul de avocat, în cuantum de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului a susținut că sentința este nelegală, întrucât dreptul la prima de vacanță a suspendat și prescripția dreptului la acțiune, iar, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta recunoaște dreptul pretins.
A arătat recurentul că drepturile solicitate au mai fost acordate și la alți funcționari publici, în considerarea faptului că dreptul ca atare există, că angajatorul are obligația să prevadă sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute de lege, și că dacă acordarea ar fi lăsată la latitudinea angajatorului s-ar ajunge la exercitarea abuzivă a prerogativelor și legea ar fi lipsită de finalitate.
Recursul este nefondat.
Reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul Consiliului Local.
Statutul funcționarilor publici cât și actele normative de salarizare a acestora prevăd dreptul funcționarului public la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, prime și alte drepturi salariale fără a face referire la tichete de masă.
Legiuitorul nu stabilește imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tuturor salariaților tichete de masă, așa încât acordarea acestora rămâne la latitudinea sa în funcție de situația concretă din sistem și, în cazul instituțiilor publice, în măsura în care asemenea cheltuieli, sunt prevăzute în bugetul de stat.
Din redactarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, se constată că legea stabilește categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.
În plus menționează condiția unei prevederi în bugetul de stat a cheltuielilor corespunzătoare.
Potrivit rt. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale,pentru unitățile din sectorul bugetarși în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Ca urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului, condiționat de existența sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Sunt imperative dispozițiile art. 49 din Legea nr. 733/2001 a bugetului de stat pe anul 2002, potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și în Legea 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului referitoare la ivirea unei situații de discriminare câtă vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2002-2006 care interziceau acordarea acestor tichete au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Mai mult, referirea la alte categorii profesionale nu poate fi reținută pentru că aceste categorii au situații juridice diferite și se bucură de alte drepturi și obligații, iar salarizarea se asigură din bugete distincte. Dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României nu se regăsește acordarea tichetelor de masă, care reprezintă o situație specială în care legea a stabilit regulile după care angajatorii își exercită opțiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.
Actele normative privind acordarea tichetelor de masă, nu instituie un drept al salariaților, respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii condiționat de existența fondurilor bugetare.
In concluzie, dreptul pretins de reclamant nu este un drept rezultând exclusiv din lege și aplicându-se prin efectul legii astfel că, în aceste condiții, instanța urmează să respingă criticile recurentului sub aspectul acordarii contravalorii tichetelor de masa.
Sub aspectul acordarii contravalorii primelor de concediu, Curtea urmeaza sa retina ca, in conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă insa, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Reclamantul este funcționar public în cadrul pârâtei și a solicitat să i se achite prima de vacanță pe perioada 2003 - 17.04.2006, inclusiv.
Față de considerentele expuse anterior, se reține că în mod corect, instanța de fond a admis cererea reclamantului privind acordarea primei de concediu aferentă perioadei 21.11.2005 - 17.04.2006, având în vedere că, în ceea ce privește perioada 2003- 20.11.2005 a operat prescripția extinctivă, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, art.3.
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Așa cum rezultă din legile bugetare, suspendarea dreptului la prima de s-a efectuat anual. La sfârșitul fiecărui an, odată cu încetarea efectelor legii bugetare din anul respectiv, dreptul a devenit actual, neexistând alte cauze de împiedicare a exercitării acțiunii.
Curtea constată că, față de data introducerii acțiunii, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru perioada 2003 -20.11.2005 s-a prescris.
Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art. 13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamanta nefiind în nici unul din aceste cazuri.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței numărul 33 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosaul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți COMUNA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
Irevocabilă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. D
Ex.2//21.05.2009
Jud. fond S
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Teodora Bănescu, Daniela Vijloi
