Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2422/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 2422
Ședința publică de la 23.11.2009
Curtea constituiă din:
PREȘEDINTE: Voicu Rodica
JUDECĂTOR 2: Hortolomei Victor
JUDECĂTOR 3: Radu Constantin
GREFIER -
...
Pe rol se află spre soluționare recursul declarat de recurentul-pârât PRIMARUL SECTORULUI 4 B, împotriva sentinței civile nr.1780/12.05.2009, pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 9284/3/CA/2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, (fostă ), (fostă ), G, și, TOȚI PRIN REPREZENTANT.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă G, personal, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Intimata-reclamantă G, personal, solicită instanței depunerea la dosar de concluzii scrise.
Curtea încuviințează depunerea la dosar a concluziilor scrise și lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut la a doua strigare, a răspuns recurentul-pârât, prin consilier juridic, cu delegație pe care o depune în ședință publică, lipsind celelalte părți.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Recurentul-pârât, prin consilier juridic, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat și modificarea în tot a sentinței civile, iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.Pr.Civ, declară incheiate dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză:
Prin sentința civilă nr.1780/12.05.2009, Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții, (fostă ), (fostă ), G, și, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Sectorului 4 B; a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1.01.2004 și până la pronunțarea sentinței, în raport de perioada în care reclamanții au exercitat funcție publică, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamanții -, (fostă ) -, (fostă ) -, G, și în contradictoriu cu pârâtul Primarul Sectorului 4 B, au solicitat instanței obligarea pârâtului să plătească sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu 1.01.2004, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plătii efective.
În fapt, reclamanții au arătat că au fost funcționari publici în cadrul instituției pirite, în perioada pentru care se solicită drepturile salariale, iar potrivit art.31 din Legea nr.188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ulterior, conform art.44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor privind ultimele două sporuri pentru perioada 2004-2006.
Reclamanții au invocat art. 38 din Codul muncii, art. 53 alin. 1 și 2 (art. 49 în vechea redactare) din Constituția României din a căror interpretare rezultă că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă, odată câștigat, nu poate fi anulat.
Tribunalul a constatat fondată acțiunea reclamanților pentru următoarele considerente:
Reclamanții au fost funcționari publici în cadrul pârâtei, în perioada pentru care se solicită drepturile salariale, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Potrivit art.31 (29 în numerotarea anterioară) din Legea nr.188/1999, astfel cum a fost modificat prin legea nr. I -, titlul 111, art. art.2l, pentru activitatea desfășurată funcționarii au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ulterior, conform art.44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2004, s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor privind ultimele două sporuri pentru perioada 2004-2006.
Deoarece normele legale de suspendare invocate anterior nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței, cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine, potrivit dispozițiilor art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, instanțelor judecătorești care soluționează fondul cauzelor. Ca urmare, instanța apreciază că aceste norme legale de suspendare contravin prevederilor art. 41 și 53 din Constituția României.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental al dreptului la muncă, acest drept neputând fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică. Totodată, normele legale de suspendare contravin și dispozițiilor art. 16 alin.1 din Constituție, reclamanții fiind discriminați față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă, precum și art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul legii nr.188/1999.
Totodată, prin art. 18 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind formulate și apărate de stat împotriva oricăror încălcări ale manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De altfel, așa cum a decis Înalta Curte de Casație și Justiție în spețe similare examinate în recurs în interesul legii - decizia nr.77/2007, nr.23/2005, nr.l2/2007, suspendarea exercițiului dreptului salarial nu poate fi echivalată cu însăși Înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu pot fi considerate anulate prin actul normativ menționate.
Deși exercițiul dreptului de a încasa suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a fost suspendat pentru anii 2004-2006, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat în exercițiul său, astfel că tribunalul a apreciat ca lipsită de efecte juridice suspendarea acordării drepturilor salariale, obligând pârâtul la plata sumelor datorate cu acest titlu, urmând ca sumele efective ce se cuvin reclamanților să fie actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, în raport de dispozițiile art. 1073 Cod civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin devalorizarea monedei naționale în această perioadă de timp.
Pentru perioada 2004-2006, tribunalul a considerat că nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune. Astfel, aplicarea dispozițiilor legale a fost suspendată pentru perioada 2004-2006, astfel încât termenul de prescripție curge de la data încetării suspendării, întrucât de la această dată se putea efectua și pretinde plata drepturilor salariale, deci de la această dată s-a născut dreptul la acțiune.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal a declarat recurs pârâtul Primarul Sectorului 4 B, criticând soluția instanței de fond pentru următoarele motive:
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului si suplimentul gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existenta unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.1 lit.c si d din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentul postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, si să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului in privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectiva.
Este adevărată susținerea reclamanților, potrivit căreia dreptul lor la obținerea sporuri lor prevăzute de art.31 al.1 Iit.c și d din lege reprezintă un bun, în sensul alin. 1 din Protocolul adițional la Convenție, drept pe care nu îl contestă și pe care instanța îl recunoaște, însă, în condițiile în care legiuitorul nu l-a cuantificat, instanța nu se poate subroga în atribuțiile acestuia, pentru considerentele mai sus expuse.
Mai arată că, în cazul în care hotărârea reculata ar deveni irevocabilă, pârâtul ar fi obligat la plata unor sume de bani necunoscute, care nu pot fi cuantificate, iar o astfel de hotărâre, devenită titlu executor, nu ar fi susceptibilă de executare, fiind imposibil de pus în executare.
Pentru aceste considerente, recurentul-pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare la dosar, depunându-se doar note scrise din care rezultă că susținerile recurentei sunt nefondate, ca urmare a individualizării cuantumului acestor dreptzuri cuvenite, prin contractul colectiv de muncă aferent anului 2009.
Curtea de Apel Bucureștis -a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004, modificată și completată.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține că intimații solicită obligarea autorității pârâte la plata unor drepturi salariale cu privire la care susțin că li se cuvin.
În perioada anilor 2004-2006, prevederile referitoare la drepturile reglementate de art. 29 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, în discuție, au fost suspendate, succesiv de OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2005) și prin OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006 (aprobată cu modificări de Legea nr. 417/2006).
Instanța reține că drepturile salariale solicitate prin acțiune se referă la "suplimentul postului" și "suplimentul corespunzător treptei de salarizare" reglementate de Legea nr. 188/1999.
Aceste drepturi reprezintă două componente ale salariului unui funcționar public, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c) și d) (iar anterior art. 29) din Legea nr. 188/1999 și poartă denumirea în prezent de "suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Raportat la perioada pentru care se solicită drepturile bănești, se constată cu privire la cele două componente ale salariului unui funcționar public, că au fost reglementate în Legea privind Statutul funcționarilor publici, la art. 29, lit. c) și d) sub denumirea de "suplimentul postului" și "suplimentul gradului", pentru perioada 1.01 2004 - 01.01.2007
La data de 01.01.2007, Legea nr. 188/1999 a schimbat denumirea componentei salariului funcționarului public de la lit. d) în "suplimentul corespunzător treptei de salarizare". Modificarea denumirii dreptului intervenit prin art. I pct. 30 din Legea nr. 251/2006.
Legea nr. 188/1999 fost republicată la 29.05.2007, iar fostul art. 29 devenit art. 31, după renumerotarea articolelor.
Art. 29 din Legea nr. 188/1999, începând cu varianta în vigoare la data de 01.01.2004 și până la data de 01.01.2007, iar ulterior art. 31 de la 1 iunie 2007 și până la 31.10.2007 (perioada de referință din cererea de chemare în judecată) la alin. 3, prevăzut expres că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Actele normative privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, și pentru perioada de referință, au fost: OUG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006.
Din prevederile acestor acte normative, nu rezultă că "suplimentul postului" sau "suplimentul treptei de salarizare" (anterior suplimentul gradului) sunt sporuri salariale reglementate într-un anumit procent.
Aceste "suplimente" fac parte din salariul funcționarului public, dar se acordă în anumite situații.
De exemplu, OUG nr. 92/2004 prevede la art. 13, că "funcționarul public care exercită cu caracter temporar pe o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile legii, o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici sau categoriei funcționarilor publici de conducere are dreptul la salariul de bază corespunzător funcției publice exercitate temporar, astfel cum este prevăzut în statul de funcții".
Funcționarul public care s-a aflat în situația reglementată de art. 13 primit ( ori trebuia să primească) drepturile salariale ale funcției sale la care s-a adăugat suplimentul postului ocupat cu caracter temporar.
exemplu, dar pentru "suplimentul treptei de salarizare" este dispoziția cuprinsă în art. 9 (2) teza ultimă din OUG nr. 92/2004. "Dacă funcționarul public are un salariu de bază mai mare decât cel prevăzut la treapta 3 de salarizare, salariul de bază de care beneficiază după promovarea în gradul profesional se stabilește potrivit treptei de salarizare imediat superioare care asigură o creștere salarială".
În acest caz, funcționarul public a beneficiat de suplimentul corespunzător treptei de salarizare despre care face vorbire Legea nr. 188/1999.
Alte situații, în care funcționarii publici beneficiază de suplimentul postului sau de suplimentul treptei de salarizare, se regăsesc atât în OG nr. 2/2006, art. 6 alin. 3, 4 și 6 cât și în OG nr. 6/2007, art. 6 alin. 3 și 4.
Concluzia care se desprinde este că suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu sunt drepturi de care beneficiază toți funcționarii publici, ci drepturi care se acordă de autoritatea publică angajatoare în situația în care, în urma transferului, promovării ori a altor cazuri de modificare ale raporturilor de serviciu ale funcționarului public, trebuie să i se asigure creșterea salarială prevăzută de lege.
Solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei să-i plătească sub forma unor sporuri permanente, suplimente salariale care au fost reglementate pentru anumite situații și mai mult, suplimente cuantificate de reclamant, în sensul dorit de aceasta, este evident nelegală și netemeinică.
Reclamanții nu au dovedit că s-au aflat în situații specifice, reglementate de prevederile legale privind salarizarea funcționarilor publici, pentru aprecia culpa autorității angajatoare în neacordarea suplimentelor salariale.
Celelalte susțineri ale reclamanților, care privesc neconstituționalitatea unor texte legale ce nu mai sunt în vigoare sunt de prisos a mai fi analizate din moment ce instanța a constatat inexistența în raportul de serviciu al reclamanților, a drepturilor la suplimentul de post și suplimentul treptei de salarizare.
Curtea apreciază de asemenea, faptul că susținerile reclamanților referitoare la existența unui bun sau a unei speranțe legitime, în sensul actelor normative internaționale individualizate, sunt nefondate, atât timp cât, așa cum am arătat, reclamanților nu li s-a recunoscut în mod cert, astfel de drepturi, dată fiind și decizia în interesul legii nr. 20/21.09.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, care a reținut că "În situația neacordării acestor sporuri nu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezența unui "bun", noțiune cu semnificație autonomă, în sensul Convenției, care, fără a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimonială.
Nu se poate vorbi nici de existența unei "speranțe legitime" a reclamanților, în sensul avut în vedere în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut că atunci când interesul patrimonial aparține categoriei juridice "creanță" nu poate fi considerat "valoare patrimonială" și implicit "speranță legitimă" decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziție legală, sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (Kopecky c/a Slovacia - 2004, paragrafele 35 și 48-52; Compania - și alții c/a Belgia - 1995, paragraful 31; Draon c/a Franța - 2005, paragrafele 65-70; Maurice c/a Franța - 2005, paragrafele 63-70).
Or, drepturile salariale în discuție nu au o suficientă bază în dreptul intern, în absența criteriilor legale de cuantificare a acestora".
Împrejurarea că prin contractul colectiv de muncă, li s-ar fi stabilit un cuantum al acestor suplimente, este nerelevantă, atât timp cât nu s-a dovedit, potrivit considerentelor evocate anterior, îndeplinirea celorlalte condiții necesare pentru acordarea lor către reclamanți.
Pentru aceste considerente, sub aspectul recursului promovat, Curtea îl va admite conform art. 312 Cod Procedură Civilă, iar în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999, Curtea va modifica sentința și va respinge acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât PRIMARUL SECTORULUI 4 B, împotriva sentinței civile nr.1780/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 9284/3/CA/2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, (fostă ), (fostă ), G, și,TOȚI, PRIN REPREZENTANT.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, (fostă ), (fostă ), G, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
-
Red.
Tehnodact. / / 2 ex./22.02.2010
- S9 -
Președinte:Voicu RodicaJudecători:Voicu Rodica, Hortolomei Victor, Radu Constantin
