Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 243/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 243/
Ședința publică din 18 Februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, -, -, -, -, -el, -, -, -, -, G, toți cu domiciliul procesual ales în Târgu-M, B-dul 1 - 2. nr.74,.11, județul M, împotriva sentinței nr.161/10.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prev. de art.301 și 303 Cod procedură civilă, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei(10 dosar) și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei anulat la dosar.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 161 din 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a și s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât.
Prin aceeași sentință s-a respins acțiunea formulată de reclamanți, reprezentați de, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție M, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Finanțelor Publice, ca prescris dreptul la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 1 septembrie 2002 - 9 octombrie 2005 și ca neîntemeiată pentru perioada cuprinsă între data de 9 octombrie 2005 - 31 martie 2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IGPR, instanța a constatat că această excepție este neîntemeiată, deoarece în raport cu dispozițiile art. 5 și art. 12 alin.2 din Legea nr. 218/2002 coroborate cu art. 21 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, potrivit cărora inspectoratele județene de poliție se află în subordinea IGPR, iar șeful acestora are calitatea de ordonator terțiar de credite, inferioară calității de ordonator secundar de credite, deținută de șeful IGPR, astfel, cei doi pârâți funcționând în relații de subordonare unul față de altul, ambii au și calitatea procesuală în cauză.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de același pârât, instanța a constatat că această excepție este întemeiată și ca atare, a admis-o pentru perioada anterioară celor 3 ani socotiți de la data înregistrării acțiunii, ținând seama de faptul că drepturile solicitate de reclamanți sunt drepturi salariale care intră sub incidența prevederilor art. 166 alin. 1 din Codul Muncii, potrivit cărora "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale.se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate", astfel, prima instanță a apreciat că pentru perioada cuprinsă între data de 1 septembrie 2002 și data de 8 octombrie 2005, dreptul la acțiune este prescris, admițând excepția și respingând acțiunea pentru această perioadă.
Pe fond, acțiunea reclamanților a fost considerată de prima instanță neîntemeiată, reținând că reclamanții, în calitate de ofițeri de poliție judiciară încadrați la IPJ M, beneficiază de drepturile salariale prevăzute de OG nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003. Sporul de 30% pretins de reclamanți a fost prevăzut de art. 28 alin. 3 din OUG nr. 43/2002, însă acesta se aplică doar pentru personalul încadrat la DNA, fără posibilitatea acordării și altor categorii de angajați. Reclamanții nu se găsesc în situații similare cu ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA sau, fiecare având un statut propriu conform categoriei profesionale din care face parte, în acest sens pronunțându-se în repetate rânduri Consiliul Național de Combaterea Discriminării.
În consecință, instanța de fond a constatat că pentru perioada cuprinsă între data de 9 octombrie 2005 și 31 martie 2006, acțiunea este neîntemeiată și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, a se constata că sunt îndreptățiți să beneficieze de sporul solicitat prin acțiune, respectiv de 30% din salariul de bază, așa cum este prevăzut de OUG nr. 43/2002 și apoi OUG nr. 27/2006.
În motivarea cererii de recurs se arată că prin neacordarea acestui spor solicitat sunt în continuare discriminați în raport cu colegii lor detașați în cadrul DNA și.
Examinând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea recurată prima instanță a reținut că reclamanții sunt ofițeri de poliție judiciară încadrați la IPJ M și că beneficiază de drepturile salariale prevăzute de OG nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003. Sporul de 30% pretins de reclamanți a fost prevăzut de art. 28 alin. 3 din OUG nr. 43/2002, însă acesta se aplică doar personalului încadrat la DNA, fără posibilitatea acordării și altor categorii de angajați. Această stare de fapt este corect reținută de către prima instanță, întrucât reclamanții nu se găsesc în situații similare cu ofițerii de poliție judiciară angajați la DNA sau, fiecare având un statut propriu conform categoriei profesionale din care face parte, în acest sens pronunțându-se în repetate rânduri Consiliul Național de Combaterea Discriminării. Chiar și în situația în care s-ar constata discriminarea între cele două categorii de funcționari la care se face referire prin acțiune, instanța de judecată, în condițiile în care sporul solicitat nu este prevăzut în actele normative care reglementează drepturile salariale acordate ofițerilor de poliție (OG nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003) nu este în măsură să acorde drepturi salariale prevăzute în alte acte normative aplicabile altor subiecte de drept. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia 818 din 3 decembrie 2008, precum și prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009.
Pe cale consecință, curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de, -, -, -, -, -el, -, -, -, -, G, toți reprezentați prin, cu domiciliul procesual ales în Târgu-M, B-dul 1 - 2. nr.74,.11, județul M, împotriva sentinței nr.161 din 10 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
red.
tehnored. BI/6ex
jud.fond:
-17.03.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
