Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 249/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA operator 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--01.02.2008
DECIZIA CIVILA Nr. 249
Ședința publică din data de 28 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva Sentinței Civile nr.930 din 4 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant,intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ B și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T și recurentul garant MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică,se constată lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,față de lipsa părților și de faptul că la dosar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului,constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.930 din 94.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-s-a admis acțiunea formulata de reclamantul in contradictoriu cu Ministerul Internelor si Reformei Administrative, au fost obligați parații Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T si Ministerul Internelor si Reformei Administrative, sa calculeze si sa plătească drepturile bănești cuvenite si neachitate reclamantului pentru perioada 01.08.2005-31.12.2005, respectiv, sporul de fidelitate in procent de 20% din salariul de baza, suma actualizată cu indicele de inflație de la data scadentei si pana la data plații efective.
S-a admis cererea de chemare in garantei a Ministerului Economiei si Finanțelor, formulata de paratul Ministerul Internelor si Reformei Administrative si in consecința: a obligat Ministerul Economiei si Finanțelor sa procedeze la virarea către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor si Reformei Administrative a sumelor bănești necesare achitării acestor drepturi, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T in vederea achitării acestora către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr.5308/30/11.07.2007, scutita de taxa de timbru, reclamantul a chemat in judecata in procedura contenciosului-administrativ parații Ministerul Internelor si Reformei Administrative si Inspectoratul Județean al Politie de Frontiera T, pentru ca prin hotărâre judecătoreasca parații sa fi obligații la plata sporului de fidelitate prev.de art.6 din OG nr.38/2003, privind salarizarea polițiștilor, pentru perioada 1.08.2005-31.12.2005, sume actualizate in raport cu rata inflației la data plații efective.
In motivarea cererii de chemare in judecata, reclamantul a arătat ca a fost funcționar public cu statut special-polițist de frontiera - iar in conformitate cu prevederile art.6 din OG nr.38/2003, aprobata prin nr.353/2003, este îndreptățit la plata sporului de fidelitate, suspendat insa pentru anul 2005, in baza art.2 al.1 din OUG nr.118/2004.
Totodată se mai arata, ca, disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia, a considera altfel, s-ar contravenii art.53 din Constituția României si reglementarilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului si Libertăților Fundamentale.
Paratul a formulat întâmpinare,prin care a solicita respingerea acțiunii ca neîntemeiata invocând disp.art.64 al.1 si 2 din nr.24/2000, privind Normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, precum si disp.art.2 al.1din OUG nr.118/2004, conform cărora in anul 2005 s-a suspendat aplicarea disp.art.6 din OG nr.38/2003, aprobata prin nr.353/2003, împrejurare fata de care in bugetul aprobat MAI pentru exercițiul financiar 2005, nu au fost prevăzute si alocate fonduri financiare pentru plata sporului de fidelitate.
Totodată, paratul Aaf ormulat si cerere de chemare in garantei a, motivând in esența cu aceea ca, in bugetul pentru anul 2005 al A nefiind prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate, se impune in ipoteza in care acțiunea va fi admisa obligarea F la virarea sumelor către
Paratul F T, a formulat si depus întâmpinare prin care solicita respingerea acțiunii reclamantului invocând de asemenea disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, art.64 al.1 din L:nr.24/2000, in plus si dispozițiile art.57 din OG nr.38/2003, care stipulează ca abordarea drepturilor prevăzute de aceasta ordonanța, inclusiv deci si a sporului de fidelitate, se face in limita fondurilor bugetare aprobate anual prin legea bugetului, in speța, nr.511/2004, cu obligația pentru ordonatorii principal sa se încadreze in cheltuielile de personal.
Chemata in garanție MEF deși legal citata pentru termenul de judecata din 04.12.2007, nu a formulat si depus întâmpinare si nici nu a solicitat amânarea judecații.
Tribunalul, a apreciat că acțiunea reclamatului astfel cum a fost formulata este întemeiata și urmează a fi admisă, pentru considerentele de fapt si de drept ce urmează:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia si scriptelor depuse la dosarul cauzei, a avut calitatea de angajat si si-a desfășoară activitatea profesionala ca si funcționar public cu statut special-polițist de frontiera - in conformitate cu art.1 din nr.360/2002, privind statutul polițistului, la paratul P.F.T, in perioada 01.08.2005- 31.12.2005.
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special si ca atare ii sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la sporul de fidelitate, fiind o componenta a drepturilor salariale si se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.6 din OG nr.38/2003, prevede ca, pentru activitatea desfășurata in instituțiile din sectorul de apărare naționala, ordine publica si siguranța naționala, in calitate de militar, polițist, funcționar public si personal contractual, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza, in condițiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.
Conform nr.188/1999, republicată, raportul de serviciu dintre funcționarul public si autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie sa se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor si drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute in sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea si realizarea obligațiilor si răspunderilor ce decurg din fisa cu atribuțiunile de serviciu, dar si cu plata integrala a muncii prestate, având in vedere complexitatea, importanta si finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile in care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate in sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse in OG nr.38/2003, rep.
Este adevărat, ca disp.art.6 din OG nr.38/2003,rep, au fost suspendate prin OUG nr.118/2004, aprobata si completata prin nr.28/2005, insa, suspendarea a operat pe perioada 1.01- 31.12.2005, si nu a fost prelungita nici prin legea bugetului de stat pe anul 2006 si nici printr-un act normativ ulterior.
Așadar, nu se poate considera ca dreptul stabilit prin art.6 din OG nr.38/2003,rep, nu exista câta vreme dispozițiile legale cel consacra, sunt in vigoare si in prezent si nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.6 din OG nr.38/2003, rep, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost in funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la sporul de fidelitate, nu mai sunt in vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logica, sistematica si cronologica a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, fata de formularea acestui text de lege in sensul ca " dispoziția afectata de suspendare reintra de drept in vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea pana la un termen cert si determinat a aplicării a acestuia, insa acest fapt nu poate duce la suprimarea definitiva a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Art.20 din Constituția României, prevede ca dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu declarația universala a drepturilor omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
In același timp, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din aceasta norma internaționala, se statuează in mod expres, faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru munca egala.
In plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directa sau indirecta fata de un salariat in cadrul relațiilor de munca, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, se prevede ca " prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința pe baza de naționalitate, etnie, limba religie, categorie socială, ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului si libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege in domeniul public, economic, social, cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice".
Așa fiind, instanța apreciază ca, suspendarea aplicării dispozițiilor art.6 din OG nr.38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale si ca efectul OUG nr.118/2004, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea sporului de fidelitate, sens in care s-a pronunțat prin decizia XXIII/12.12.2005 si Ja R omâniei, motiv pentru care in temeiul art.6 din OG nr.38/2003, art.164 CM, raportat la art.1,art.8, art.10 si art.18 din nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integranta din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație in raport de disp.art.1094 si art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrala a prejudiciului suferit de către reclamanți.
Totodată, instanța a admis și cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor, întrucât in raport de disp.art.4 al.2, art.28, art.35 si art.19 lit. b, din nr.500/2002, fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către F- intre acesta si cei doi parați existând raporturi juridice izvorâte de lege -, nu se poate face plata drepturilor bănești acordate, fiind îndeplinite condițiile prev.art.60-63 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T prin care solicită admiterea recursului așa cum a fost declarat și promovat, să se modifice acea parte a sentinței de fond prin care se precizează faptul că admite acțiunea reclamantului formulată împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, și să se constate pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a Ministerului.Finanțelor.Publice în soluționarea speței.
Se invocă art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, considerând că sentința pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind lipsită de temei legal.
Recurenta arată că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget,precum și a proiectelor bugetelor locale,respectând procedura reglementată în Legea nr.500/2002,modificată privind finanțele publice,potrivit art. 16-30.
Prin urmare, consideră că atribuții privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în cadrul cărora funcționează ca angajați reclamanții.
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond,prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin 2 Cod procedură civilă rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârât la plata primei de concediu pe perioada 2001-2003.
Prima instanță în mod corect a respins excepția invocată de pârâtă, privind prescripția dreptului la acțiune,având în vedere, că acest drept s-a născut la data de 31 decembrie 2006,când a încetat ultima cauză se suspendare, a acordării acestor drepturi,perioadă în care cursul prescripției a dreptului la acțiune a fost întrerupt.
Referitor la cea dea doua critică din motivul de recurs, în sensul că reclamantul nu are dreptul la prima de concediu, instanța constată de asemenea că este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art.34 alin. 2 din legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată, se prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din lua anterioară plecării în concediu care se impozitează separat. Or,aplicarea acestei dispoziții legale a fost suspendată succesiv până la data de 31 decembrie 2006 prin legile anuale de aplicare a bugetului de stat astfel că acțiunea reclamantului este întemeiată și a fost formulată în termenul prevăzut de lege.
Rezultă din cele de mai sus că motivele de recurs invocate de pârâtă sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul prev. de art. 312 pct. 1 din Codul d procedură civilă,instanța va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta PTî mpotriva Sentinței Civile nr.930 din 4 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din data de 28 Februarie 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Timiș - judecător,
Red.CM 30.03.2008
Tehnored LM 01.04.2008
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Ionel Barbă, Răzvan
