Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2500/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2500

Ședința publică de la 02 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea

JUDECĂTOR 3: Costinel

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul PRIMARUL COM. împotriva sentinței nr.1844 din 25 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII prin consilier juridic lipsind recurentul pârât PRIMARUL COM.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic pentru intimatul reclamant SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII solicită respingerea recursului.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 1844 din 25.09.2008, a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Administrației Publice Forța Legii C, pentru, și, în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei.

A obligat pârâtul să acorde fiecărui reclamant în funcție de data angajării suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază datorate pe perioada 01 iulie 2005 și în continuare, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:

În perioada 1.07.2005 și până la data pronunțării hotărârii reclamanții funcționari publici nu au primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.

Dispozițiile art.29 din Legea 188/1999 precizează că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.

Ultimele două elemente, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art.44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art.48 din OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.

Ori, având în vedere faptul că pentru anii 2007-2008, suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr.2/2006 nu a mai fost menținută și faptul că potrivit art.37 alin.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-a acordat din anul 2001, prin OUG 146 din 19.12.2007, suplimentul sporului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune se impune a fi acordat.

S-a impus această soluție în vederea înlăturării inechităților existente între persoanele care au primit drepturi salariale pe baza unor hotărâri judecătorești, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație extraordinară.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării, deci devine actual, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Conform art.53 din Constituția României, restrângerea exercițiului unor drepturi este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în aceasta.

Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că, tot temporar a fost amânată plata suplimentului postului și suplimentului gradului.

Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art.1 (5) din Constituție, care dispune că în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.

De asemenea, potrivit art.38 alin. 2 din Constituția României, revizuită, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, printre aceste măsuri se regăsesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al tinerilor și femeilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice stabilite de legi, cum este cazul în speță.

Ori, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și suplimentului gradului vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o ordonanță de urgență.

Potrivit art.1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Primarul Comunei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs s-a arătat că suplimentul postului și suplimentul gradului nu sunt datorate de către angajator, deoarece prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 au fost suspendate în mod expres prin art.44 din OUG 92/2004 și art.48 din OG 2/2006.

S-a mai arătat de asemenea că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, context în care nu sunt datorate de către angajator.

Examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă în speță și situația de fapt, se rețin următoarele:

Reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, cu motivarea că aceste drepturi sunt prevăzute de art.29 alin.1 lit.c și d din legea 188/1999.

Au precizat reclamanții că aceste drepturi au fost suspendate în anii 2005 și 2006, dar că ulterior, pentru anii 2007 și 2008, nu s-a mai dispus suspendarea textelor legale privind acordarea suplimentelor solicitate prin acțiune.

Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamanților privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.

În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.

Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 2006.

Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.

Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.

Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999

OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999

Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.

În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia în bugetul instituției nu au fost alocate sumele necesare plății suplimentelor, Curtea arată că:

Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt element component al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.

În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.

Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.

Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".

În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.

CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.

În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.

Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.

Curtea constată că a avut loc o încălcare și a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va da prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.

Având în vedere motivele de mai sus, Curtea, în baza art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul, întrucât motivele de recurs sunt neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Primarul comunei, împotriva sentinței nr.1844 din 25 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.jud.

LF/ 2 ex/04.12.2008

Jud.fond..

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Adina Calotă Ponea, Costinel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2500/2008. Curtea de Apel Craiova