Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2497/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2497
Ședința publică de la 02 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței numărul 1494 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin D reprezentat de consilier juridic lipsind recurenții reclamanți, și și intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL DOLJ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează nemotivarea recursului în termenul prevăzut de lege.
Consilier juridic pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin D solicită a se constata nul recursul.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1494 din 26 iunie 2008, Tribunalul Dolja respins cererea reclamanților, și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - DGFP
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a, că Ministerul Economiei și Finanțelor nu este instituția angajatoare a reclamanților, întrucât între cele două părți nu există raporturi de muncă. Totodată pârâta nu are atribuții în calcularea sau plata salariilor reclamanților, atribuții care să determine calitatea procesuală a ministerului în litigiul dedus judecății.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
S-a reținut că dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
S-a apreciat că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia. Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța a apreciat că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamanți în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală. Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior. În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil. Recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare.
S-a constatat că nu pot fi reținute susținerile reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți, nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă,s-a reținut că nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și, considerând-o netemeinică și nelegală.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 306 cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nul.
Conform art. 306 cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care, potrivit art. 301 cod procedură civilă, este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Dacă recurentul nu-și motivează în nici un fel recursul sau nu-l motivează în termen și nici nu sunt motive de ordine publică ce pot fi invocate direct în recurs de parte sau de instanța de judecată, potrivit art. 306 cod procedură civilă, recursul este nul.
Practica judiciară a statuat că termenul de motivare a recursului este unul imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea, iar pe cale de consecință, și imposibilitatea repunerii în termen în condițiile art. 103 cod procedură civilă.
În cauză, recurenții au depus cererea de recurs la 28 iulie 2008, însă motivele de recurs nu au fost depuse nici până la acest termen.
Așa fiind, în baza art. 306 cod procedură civilă, se constată nulitatea recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECI D E:
Constată nul recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței nr.1494 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2008
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.
LF/ 2 ex/04.12.2008
Jud.fond.
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Adina Calotă Ponea, Costinel
