Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 256/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 256

Ședința publică de la 05 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Răescu

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ G împotriva sentinței nr.2404 din 04 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit recurentul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ G și intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 c Cod Penal și este scutit de taxa de timbru.

S-a referit că intimata reclamantă nu a depus întâmpinare.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă G, acordarea primelor de concediu de odihnă pentru anii 2001-2006, în sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.

În motivarea acțiunii, a arătat că este funcționar public în cadrul ITM G, iar potrivit Legii 188/1999, funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, care se impozitează separat, la plata unei prime de concediu.

Prin sentința nr.2404 din 04 iulie 2007, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul să plătească acesteia prima de vacanță aferentă anilor 2003-2006, actualizată cu rata inflației la data plății efective.

A respins ca prescrisă cererea de acordare a primei de concediu pe anii 2001-2002.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că suspendarea exercițiului unui drept recunoscut și garantat nu echivalează cu înlăturarea acestuia, atâta timp cât prin nici o altă dispoziție legală dreptul nu fost înlăturat expres.

Prima instanță a apreciat că textul de lege prin care s-a acordat dreptul la primă de concediu, fiind suspendat succesiv, reclamanta poate beneficia de plata primei de concediu de odihnă.

Cu privire la perioada 2001-2002 a reținut că, potrivit art.1 și art.3 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune s-a prescris.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă

În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor legale aplicabile în materie.

Că, neacordarea primei de concediu de odihnă a avut la bază o succesiune de acte normative a căror aplicare s-a făcut în mod diferit de instituțiile publice, datorită unor dificultăți de interpretare.

Recursul este nefondat.

Raportul de serviciu al funcționarului public este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.

Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcționarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.

Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcționarului public.

Motivele de recurs privind neluarea în considerare a dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt nefondate.

În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.

Ca urmare, funcționarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.

Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.

Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.

Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.

Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.

În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.

Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.

Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.

Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.

Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.

Numai această interpretare este de natură a asigura principiul constituțional al supremației legii și acela al caracterului excepțional al limitării unor drepturi.

In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ G împotriva sentinței nr.2404 din 04 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud.

2ex/06.02.2008

Jud.

Președinte:Alina Răescu
Judecători:Alina Răescu, Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 256/2008. Curtea de Apel Craiova