Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 257/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 257
Ședința publică de la 05 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ÎN NUME ȘI PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR împotriva sentinței nr.4085 din 05 noiembrie2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ÎN NUME ȘI PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR D și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 c Cod Penal și este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor D, acordarea primelor de concediu de odihnă pentru anii 2001-2006, în sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea acțiunii, a arătat că este funcționar public în cadrul DGFP D, iar potrivit Legii 188/1999, funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, care se impozitează separat, la plata unei prime de concediu.
La termenul din 05 noiembrie 2007, instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003.
Prin sentința nr.4085 din 05 noiembrie 2007, Tribunalul Dolj a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003.
A admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții să plătească acestuia prima de vacanță aferentă anilor 2003-2005, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că suspendarea exercițiului unui drept recunoscut și garantat nu echivalează cu înlăturarea acestuia, atâta timp cât prin nici o altă dispoziție legală dreptul nu fost înlăturat expres.
Prima instanță a apreciat că textul de lege prin care s-a acordat dreptul la primă de concediu, fiind suspendat succesiv, reclamanta poate beneficia de plata primei de concediu de odihnă.
Cu privire la perioada 2001-2003 a reținut că, potrivit art.1 și art.3 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune s-a prescris.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul MFP în nume propriu și pentru DGFP D, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
S-a arătat că dispozițiile art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, în conformitate cu care, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare, sunt invocate în mod eronat în cererea de chemare în judecată și nu sunt incidente în speță atâta vreme cât acordarea primei de concediu este suspendată și în prezent.
Mai susține că legea bugetului de stat constituie norma specială în ceea ce privește finanțarea resurselor bugetare și repartizarea acestora, iar dispozițiile referitoare la primele de vacanță sunt suspendate prin legea bugetului de stat, motiv pentru care aceste dispoziții nu își produc efectele pe perioada suspendării.
Recursul este nefondat.
Raportul de serviciu al funcționarului public este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcționarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcționarului public.
Motivele de recurs privind neluarea în considerare dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt nefondate.
În conformitate cu art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia au dreptul la primă de concediu de odihnă.
Ca urmare, funcționarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.
Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.
În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ÎN NUME ȘI PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR împotriva sentinței nr.4085 din 05 noiembrie2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2ex/06.02.2008
Jud./
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie