Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2595/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr. 2595

Ședința publică de la 07.12.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Hortolomei Victor

JUDECĂTOR 2: Radu Constantin Daniel

JUDECĂTOR 3: Horațiu

GREFIER: - -

...

Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 811/26.02.2009, pronunțată în dosarul nr. 40839/3/CA/2008 de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B și intimatul-intervenient CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă, prin consilier juridic -, cu delegație pe care o depune în ședință publică, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, la data de 18.11.2009, la serviciul registratură, s-au depus "precizări" de către recurentul-reclamant.

Curtea, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de invocat, acordă cuvântul pe recurs.

Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, solicită instanței respingerea recursului formulat de și menținerea sentinței civile nr. 811/26.02.2009, pentru motivele expuse, pe larg, în întâmpinarea depusă la dosar. Arată că polițiștii au un statut special conform Legii nr. 360/2002, neputând beneficia de indexările salariale din anul 2007 deoarece nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Curtea, în conformitate cu prevederile art. 150.Pr.Civ. reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București -Secția a IX-a sub nr-, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI la plata majorărilor salariale prevăzute de OG nr.10/2007, astfel: 5%, începând cu ianuarie 2007, față de decembrie 2006; 2% începând cu aprilie 2007, față de martie 2007; 11% începând cu octombrie 2007 față de septembrie 2007, indexarea creșterilor salariale pe aceeași perioadă cu indicele de inflație la data plății.

Prin sentința civilă nr. 811/26.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea promovată de către reclamant ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că drepturile invocate cu titlu de majorări salariale au vizat exclusiv două categorii de salariați, din care polițistul nu face parte, iar extinderea sferei de aplicare a actului normativ la alți subiecți de drept pe considerentul discriminării nu este posibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că Legea nr.232 din 06 iulie 2007, publicată în Of. nr. 171 din 16 iulie 2007, pentru aprobarea nr.OG 6/2007, modificând art. 39 alin. 2 al acesteia, prevede majorări salariale pentru toți funcționarii publici. Pe de altă parte, potrivit art. 43 din OG 38/2003 "salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță, sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar", în speță majorarea salarială urmând a se face în conformitate cu prevederile legii 232/2007, care modificând art. 48 din OG 6/2007 stipulează că "prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar." Consideră că interpretarea instanței conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea salariilor, așa cum a fost ea aplicată funcționarilor publici, pe motiv ca aceștia sunt încadrați în baza Legii nr. 360/2002, contravine chiar textelor de lege speciala, adică OG nr. 38/2003, care stipulează clar că salariile prevăzute în acest act normativ - adică ale polițiștilor - se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, în speță OG 6/2007, modificata de Legea 232/2007. De asemenea, chiar acesta lege prevede ca se completează cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 precum și ale celorlalte acte normative speciale - adică in cauza de fata cu reglementările OG 38/2003 si ale Legii 360/2002. Nu poate fi primita opinia părții adverse și a instanței, conform căreia se solicită extinderea sferei de aplicare a altor dispoziții legale și categoriei din care face parte reclamantul, întrucât există dispoziție clară chiar în actul normativ ce reglementează salarizarea polițiștilor, potrivit căreia indexarea salariilor se face în baza dispozițiilor legale privind personalul din sectorul bugetar. Pe de altă parte, acțiunea nu a fost întemeiată pe dispozițiile OG 10/2007, așa cum eronat retine instanța de judecată, aceasta fiind dată cu titlu de exemplu, ci pe dispozițiile OG 6/2007. Ca în realitate dreptul consacrat de legea speciala - OG 38/2003 - privind majorarea salariilor polițiștilor în funcție de reglementările personalului din sectorul bugetar să nu devină doar un drept lipsit de conținut, fără posibilitatea valorificării sale, solicită admiterea recursului.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și în conformitate cu prev. art. 3041. Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul este polițist - funcționar public cu statut special aflat în raport de serviciu cu pârâta-intimată Direcția Generală de Poliție a Municipiului B, aspect necontestat de către părți.

ajorările salariale prevăzute de OG nr.10/2007 au vizat exclusiv personalul contractual din sectorul bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 și personalul care ocupă funcții de demnitate publică prevăzute în anexele II și III la Legea nr.154/1998, iar susținerea că Legea nr.232/06.07.2007 pentru aprobarea OG nr.6/2007, modificând art.39 alin.2 prevede majorări salariale pentru toți funcționarii publici, instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile OG nr.38/2003, care prevede că salariile polițiștilor se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar, respectiv OG nr.6/2007, modificată prin Legea nr.232/2007, care se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, la art.2 din lege prevăzându-se clar că "prezenta ordonanță se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată."

Prin urmare, legiuitorul face o distincție clară în ceea ce privește sfera de aplicare a ordonanței, or reclamantul a fost numiți în funcția publică, în baza art.1 alin.1 din Legea nr.360/2002 fiind salarizat în baza unui alt act normativ cu caracter special, OG nr.38/2003, nefiind posibilă extinderea prin analogie a dispozițiilor OG nr.6/2007, modificată prin Legea nr.232/2007 la alte categorii de funcționari publici numiți și salarizați în baza unor alte acte normative speciale, chiar dacă acestea fac trimitere la prevederile Legii nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, dreptul comun în materia funcției publice, aceste prevederi completând, în mod corespunzător prevederile din legile speciale, acolo unde acestea nu reglementează.

În speța de față, însă OG nr.38/2003 conține prevederi exprese cu privire la funcționarii publici cu statut special, respectiv polițiștii, nefiind permisă o altă interpretare, pe criteriul discriminării, prin extinderea sferei de aplicare a OG nr.10/2007 și la alți subiecți de drept decât cei prevăzuți de legiuitor.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1325/2008, a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Prin urmare, usținerea reclamantei ca s-a realizat o discriminare prin excluderea categoriei profesionale din care face parte de la indexările prevăzute pentru celelalte categorii de funcționari publici excede limitelor controlului judecătoresc, instanța neputând să constate aceasta discriminare și să aplice actele normative speciale și reclamantei, atributul de reglementare aparținând în mod exclusiv puterii legiuitoare.

Față de cele arătate mai sus, instanța retine ca niciunul din actele normative invocate în susținerea cererii nu se referă la categoria polițiștilor iar instanța nu are competența să înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii întrucât astfel s-ar încălca principiul separației puterilor în stat, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 1 alin. 4 din Constituția României.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul promovat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 811/26.02.2009, pronunțată în dosarul nr. 40839/3/CA/2008 de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B și intimatul-intervenient CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 07.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

-

/2 ex. -

Judecător fond -

Președinte:Hortolomei Victor
Judecători:Hortolomei Victor, Radu Constantin Daniel, Horațiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2595/2009. Curtea de Apel Bucuresti