Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 264/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--17.04.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR. 264
Ședința publică din 17 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu Serviciul Român de Informații, având ca obiect anulare decizie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 15.10.2008, care face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- la data 22.03.2007 la Tribunalul C, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Serviciul Român de Informații, Secția Județeană de Informații CS( 0653 Reșița) pentru contestarea deciziei de imputare nr.-/26.09.2006.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost trecut în rezervă, în urma depunerii demisiei, prin ordinul 0403/15.04.2006, fiind, totodată, obligat să restituie cheltuielile de școlarizare efectuate de Institutul Național de Informații. A precizat că a demisionat, întrucât pârâtul nu i-a aprobat numirea într-o altă funcție publică de la. la Ministerul Administrației și Internelor, unde, de altfel, activează în prezent ca inspector de poliție.
Reclamantul a invocat, mai întâi nulitatea deciziei de imputare, deoarece temeiul legal al imputării pagubei este art.25 al.1 și 2 iar nu art.35 din OG121/1998 cum s-a consemnat în decizie.
Pe fond, reclamantul a susținut că nu există pagubă materială în sensul prevederilor OG121/1998, produsă de el în calitate de cadru militar, punându-se doar problema nerespectării unei clauze contractuale, angajamentul fiind încheiat de el în calitate de student, situație care ar da naștere dreptului pârâtului de a-l acționa în judecată, iar nu de a recupera în mod unilateral prejudiciul printr-o decizie de imputare.
De asemenea, reclamantul a precizat că prin angajamentul pe care l-a semnat la 23.10.1996, potrivit art. 16 al.1 din nr.HG206/1995, s-a obligat să lucreze 10 ani după terminarea cursurilor ca militar activ, fără a se distinge între diferitele instituții militare, deși în cadrul Inspectoratului General al Poliției, el este și în prezent ofițer activ.
Pârâtul Serviciul Român de Informații, Secția Județeană de Informații CS( 0653 Reșița) a formulat întâmpinare solicitând, în primul rând, declinarea competenței la Curtea de Apel București, pe motiv că ceea ce se atacă în contencios administrativ nu este, de fapt, decizia de imputare, ci hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, competența revenind, în acest caz, curții de apel, potrivit art.3 pct.1 Cod procedură civilă.
În motivarea întâmpinării, pârâtul Serviciul Român de Informații, Secția Județeană de Informații CS( 0653 Reșița) a susținut că reclamantul a urmat în perioada 26.09.1996 - 31.07.2000 cursurile Institutului Național de Informații, cheltuielile de școlarizare fiind suportate din bugetul
La 23 octombrie 1996 reclamantul a semnat angajamentul - prin care s-a obligat să restituie cheltuielile de școlarizare dacă nu va activa minim 10 ani în unitățile și garnizoanele în care va fi încadrat sau mutat ulterior.
La 31 iulie 2000, reclamantul a fost încadrat la una din unitățile pentru ca la 15 aprilie 2006 să fie trecut în rezervă prin Ordinul 0403/15.04.2006 în urma depunerii demisiei, astfel că reclamantul avea obligația restituirii cheltuielilor de școlarizare, emițându-se în acest sens decizia de imputare nr.-/26.09.2006.
Reclamantul a atacat această decizie la Comisia de Soluționare a Contestațiilor, iar împotriva hotărârii acesteia a formulat plângere la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, aceasta admițându-i în parte plângerea și diminuând suma imputată la 7434,43 lei.
Tribunalul a reținut că potrivit principiului disponibilității, reclamantul stabilește cadrul procesual, inclusiv sub aspectul obiectului.
În speța de față, reclamantul a precizat expres că ceea ce solicită este anularea deciziei de imputare nr.-/26.09.2006 emisă de Serviciul Român de Informații, Secția Județeană de Informații C-S, astfel că din interpretarea coroborată a art.2 pct.1 lit.d și art.3 pct.1 Cod procedură civilă, competența aparține din punct de vedere material tribunalului.
Este adevărat că reclamantul a solicitat și constatarea netemeiniciei hotărârilor -/23.11.2006 Comisiei de soluționare a contestațiilor din 0653 Reșița și 29/01.02.2007 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul ( 0198 B), dar aceste hotărâri sunt subsecvente deciziei de imputare, iar contestarea lor are caracter accesoriu cererii de anulare a deciziei de imputare.
Este accesoriu un act a cărui existență este în strânsă legătură cu existența și valabilitatea unui alt act considerat principal.
Pe fond, tribunalul a reținut că reclamantul a încheiat cu Institutul Național de Informații angajamentul -/23.10.1996 prin care se obligă ca după absolvirea institutului să îndeplinească serviciul minim 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, în raport de nevoile serviciului Român de Informații în caz contrar trebuind să restituie cheltuielile de școlarizare.
Angajamentul -/23.10.1996, încheiat de reclamant în calitate de student nu are ca obiect și nu este în legătură cu formarea, administrarea sau gestionarea resurselor financiare și materiale, în sensul art.2 din OG121/1998, ci eventual, cu resursele de personal.
De altfel, art.4 din nr.OG121/1998 prevede că răspunderea materială revine militarilor care au fost însărcinați legal cu atribuții privind formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, dar și celor care le-au îndeplinit numai în fapt.
Prin urmare, nr.OG121/1998 reglementează răspunderea militarilor pentru săvârșirea de fapte culpabile în îndeplinirea atribuțiilor privind formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, iar nu răspunderea contractuală a militarilor.
Or, așa cum recunoaște și pârâtul, angajamentul semnat de reclamant este, potrivit art.16 ind.1 din nr.HG 206/1995, un contract, iar răspunderea pentru nerespectarea acestuia nu face obiectul nr.OG 121/1998.
Art.51 din nr.OG121/1998 prevede că în situațiile neprevăzute de prezenta Ordonanță se vor aplica dispozițiile legislației muncii și ale legislației civile.
Tribunalul a reținut că stabilirea și recuperarea prejudiciului rezultat din nerespectarea angajamentului -/23.10.1996 nu se putea face prin decizia de imputare, emisă în condițiile OG nrt.121/1998 ci pe calea unei acțiuni în justiție.
Prin sentința civilă nr.179/24.09.07, pronunțată în dosarul nr-,Tribunalul CSa admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Serviciul Român de Informații, Secția Județeană de Informații CSp entru contestare act, sens în care: a anulat decizia de imputare a pârâtului -/26.09.2006; a constatat netemeinicia hotărârii nr.-/23.11.2006 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul 0653 Reșița și a hotărârii nr.29/01.02.2007 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații și a respins excepția de necompetență materială, invocată de pârât.
Pârâtul Serviciul Român de Informații a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.179/24.09.07, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C S, invocând excepțiile de necompetență materială a instanței, de tardivitate a introducerii acțiunii și aspecte de fond privind netemeinicia și nelegalitatea soluției.
Prin Decizia civilă nr. 283/06.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoaraa admis recursuldeclarat de pârâtul Serviciul Român de Informații împotriva sentinței civile nr.179/24.09.07, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C S; a casat sentința recurată și a reținut cauza spre soluționare în primă instanță, la Curtea de Apel Timișoara.
Cauza a fost înregistrată din nou la Curtea de Apel Timișoara sub nr- la data de 17.04.2008.
Pârâtul Serviciul Român de Informații, Secția Județeană de Informații CS( 0653 Reșița) a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, în sensul menținerii obligație acestuia de a restitui cheltuielile de școlarizare și întreținere, să constate că dispozițiile Hotărârii nr. 29/01.02.2007 pronunțată de comisia de jurisdicție a Imputațiilor, prin care a fost menținută decizi de imputare nr. 3.345.336 din 26.09.2006 emisă de comandantul UM 0653 Reșița, sunt legale și temeinice.
În motivarea întâmpinării pârâtul Serviciul Român de Informații, Secția Județeană de Informații CS( 0653 Reșița) arată că Unitatea Militară 0198 B - Oficiul Juridic este singura unitate abilitată să asigure reprezentarea intereselor instituției în litigiile aflate pe rolul instanțelor din capitală sau din țară, în care unități ale Serviciului Român de Informații au fost chemate în judecată.
Arată că intenția pârâtei a fost și este de a demonstra faptul că Hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor este actul atacabil pe calea contenciosului administrativ, iar nu hotărârea emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din UM 0653 Reșița. Astfel trăsătura actului administrativ jurisdicțional, inclusiv a celui de soluționare a litigiilor generate de cauzarea de prejudicii în dauna patrimoniului Forțelor Armate, de a fi susceptibil de atac, în contencios administrativ general, după epuizarea căilor administrativ jurisdicționale, "în rândul actelor administrativ-jurisdicționale se numără și", relevă fără putință de tăgadă că nu decizia de imputare însăși este actul atacat în contencios administrativ, ci hotărârea Comisiei de jurisdicție a Imputațiilor, ca act de soluționare a litigiului privitor la decizia de imputare.
Aceasta cu atât mai mult cu cât eventuala respingere a acțiunii ar conduce la executarea deciziei de imputare, dar numai până la concurența sumei stabilite prin intermediul hotărârii Comisii de Jurisdicție a Imputațiilor, prin care a fost admis în parte plângerea reclamantului, în sensul diminuării sumei imputate de la 7872,56 lei la 7434,43 lei. Temeiul în baza căruia comisiile competente din cadrul au stabilit recuperarea contravalorii cheltuielilor de școlarizare și întreținere izvorăște din dispozițiile angajamentului asumat, procedura de stabilire și recuperare a pagubelor create instituției, fiind reglementată de OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.
Arată că noul Cod al muncii nu mai reglementează instituția transferului, respectiv acordul tripartit dintre salariat și doi angajatori prin care salariatul trecea de la un angajator la celălalt prin cesiunea definitivă a contractului de muncă. Însă chiar și sub efectul normei anterioare, personale trimise de angajatori la școli sau cursuri de calificare ori perfecționare, cu scoaterea din activitatea profesională, care nu-și respectau angajamentul luat de a lucra pentru angajator după absolvirea școlii sau cursului, o anumită perioadă stabilită de lege, sau, prezentându-se, o părăseau mai înainte de împlinirea termenului stabilit, ori li se desfăcea contractul de muncă din motive ce le erau imputabile, erau obligate să restituie cheltuielile făcute, după caz, integral sau proporțional cu timpul pentru care se obligaseră să presteze munca, dar nu au făcut- În privința contractului de școlarizare, transferul, demisia, nu sting drepturile și obligațiile născute de pe urma acestui angajament.
Serviciul Român de Informații și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, deși părți componente ale sistemului național de apărare a țării, sunt instituții de sine stătătoare, cu organizare proprie, cu credite bugetare diferite și activități distincte ale ordonatorilor de credite, exercițiile bugetare ale celor două instituții nu comportă compensări care să excedă acordurilor legal stabilite.
Pârâtul arată că potrivit prevederilor Legii nr. 446/2006 studenți instituțiilor militare de învățământ care au terminat cel puțin anul I de studiu, se consideră că au stagiul militar satisfăcut, însă această echivalare a anului I de studii cu stagiul militar, nu condiționează absolvirea ulterioară a cadrului militar care nu își respectă angajamentul/contractul încheiat cu instituția care îl școlarizează, de restituirea cheltuielilor de întreținere pentru acest an, întrucât nici un text de lege nu instituie o astfel de excepție. Reclamantul, trecut în rezervă ca urmare a demisiei fiind obligat astfel și la restituirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării
Pârâtul invocă în drept prevederile art. 115-118 Cod procedură civilă, OG nr. 121/1998, OG nr. 51/1994 aprobată și modificată prin Legea nr. 143/1994, Hotărârea Guvernului nr. 809/1994, OG nr. 26/1994 republicată, Hotărârea Guvernului nr. 501/1994, Hotărârea Guvernului nr. 531/2000, Legea nr. 80/1995, Legea nr. 554/2004, Constituția României.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Reclamantul - domnul - a urmat cursurile Institutului Național de Informații în perioada 1996-2000, fiind încadrat în perioada 31.07.2000-15.04.2006 la 0653 Reșița.
După admiterea la Institutul Național de Informații, reclamantul a semnat la data de 23.10.1996, un angajament (atașat în copie la fila 71 din dosarul Tribunalului C S) prin care se obliga, conform art. 16 din Hotărârea de Guvern nr. 206/1995, ca după absolvirea Institutului Național de Informații să îndeplinească serviciul timp de minim 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, " în raport de nevoile Serviciul Român de Informații".
În angajament se preciza că în cazul în care reclamantul nu își îndeplinea obligația de a îndeplini serviciul timp de minim 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, se obligă să restituie cheltuielile de întreținere efectuate pe timpul cât a fost școlarizat.
La data de 15.04.2006, domnul a fost trecut în rezervă, ca urmare a demisiei domniei sale.
Prin decizia de imputare nr. -/26.09.2006 (atașată în copie la fila 28 din dosarul Tribunalului C S), emisă de comandantul 0653 Reșița, i s-a imputat reclamantului suma de 7872,56 RON, ca urmare a nerespectării angajamentului încheiat cu Institutul Național de Informații, cu privire la desfășurarea activității pe o perioadă de minim 10 ani in unitățile Serviciului Român de Informații după absolvirea cursurilor Institutului Național de Informații, prin trecerea în rezervă ca urmare a demisiei sale.
Domnul a contestat această decizie în fața Comisiei de Soluționarea Contestațiilor din cadrul 0653 Reșița, care a respins contestația prin hotărârea nr. -/23.11.2006 (atașată în copie la fila 30 din dosarul Tribunalului C S).
Domnul a formulat plângere împotriva acestei soluții la Comisia de jurisdicție a imputațiilor a Serviciului Român de Informații, Comisie care a pronunțat Hotărârea nr. 29/1.02.2007 (atașată în copie la filele 34-41 din dosarul Tribunalului C S), prin care a admis parțial plângerea reclamantului, diminuând suma imputată acestuia la 7434,43 RON, și menținând restul dispozițiilor din decizia de imputare atacată.
Reclamantul a formulat o acțiune judiciară împotriva acestor acte, acțiune înregistrată la Tribunalul CSs ub nr. 1004/115/26.03.2007.
Prin sentința civilă nr. 179/24.09.2007, Tribunalul CSa admis acțiunea și a anulat decizia de imputare contestată de reclamant, reținând caracterul contractual al obligației reclamantului de a plăti către Serviciul Român de Informații sumele datorate ca urmare a nerespectării obligației de a lucra timp de 10 ani în cadrul acestei instituții.
Tribunalul CSa considerat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, fiind nelegală emiterea unei decizii de imputare pentru recuperarea acestei sume de la reclamant.
În urma exercitării recursului împotriva acestei sentințe civile, Curtea de Apel Timișoara pronunță decizia civilă nr. 283/6.03.2008, prin care desființează soluția Tribunalului C S, reținând că, în condițiile în care se atacă și o hotărâre emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor de pe lângă Serviciul Român de Informații - organ central, competența de soluționare a acțiunii revine în primă instanță Curții de Apel Timișoara.
Dosarul a fost înregistrat din nou la Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționare în primă instanță, sub nr-.
Instanța constată că reclamantul a invocat în primul rând, ca motiv de nelegalitate a deciziei contestate, inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, instanța reține că reclamantul a contestat incidența acestui act normativ, cu motivarea că în cauză sunt aplicabile dispozițiile din materia răspunderii civile contractuale, iar nu cele privind răspunderea materială a militarilor.
Instanța constată că obligația reclamantului de a plăti suma respectivă a luat naștere prin semnarea angajamentului din 23.10.1996.
Pe de altă parte, instanța reține că obligația semnării angajamentului este stipulată de art. 16 din Hotărârea de Guvern nr. 206/1995, privind reorganizarea Institutului Superior de Informații în Institutul Național de Informații, în subordinea Serviciului Român de Informații, text conform căruia "candidații admiși în facultățile, centrele și secția postuniversitară ale Institutului Național de Informații sunt considerați încorporați, respectiv concentrați. vor semna angajamente prin care se obligă ca, după terminarea cursurilor, să lucreze ca militari activi pe o durată de minimum 10 ani. În cazul nerespectării angajamentului, precum și în situația exmatriculării din institut ori a trecerii în rezervă pentru comiterea unor infracțiuni ori săvârșirea de abateri grave, care îl fac incompatibil cu calitatea de militar, studentul sau absolventul este obligat să restituie cheltuielile de școlarizare și întreținere, ținându-se seama de timpul servit. Prin cheltuielile de școlarizare și întreținere se înțelege cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea, plata profesorilor și alte drepturi primite de studenți".
Instanța amintește că potrivit angajamentului semnat de reclamant, acesta se obliga, conform art. 16 din Hotărârea de Guvern nr. 206/1995, ca după absolvirea Institutului Național de Informații să îndeplinească serviciul timp de minim 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, "în raport de nevoile Serviciul Român de Informații".
În angajament se preciza, de asemenea, că în cazul în care reclamantul nu își îndeplinea obligația de a îndeplini serviciul timp de minim 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, se obligă să restituie cheltuielile de întreținere efectuate pe timpul cât a fost școlarizat.
în cauză a Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, este determinată de dispozițiile art. 2 din acest act normativ, text potrivit căruia "răspunderea materială este angajată, în condițiile prezentei ordonanțe,pentru pagubeleîn legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale,provocate de militaridin vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrulMinisterului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne,Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Or, este necontestat în cauză că domnul nu a respectat termenul de 10 ani în care se obliga să lucreze în cadrul Serviciului Român de Informații după absolvirea Institutului Național de Informații.
Este, de asemenea, necontestată obligația asumată de reclamant prin angajament ca, în cazul nerespectării acestui termen, să restituie cheltuielile de întreținere efectuate pe timpul cât a fost școlarizat.
Calitatea reclamantului de militar este, de asemenea necontestată, față de dispozițiile art. 27 alin. 1 și 3 din Legea nr. 14/1992, privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, potrivit cărora " personalul Serviciului Român de Informații se compune din cadre militare permanente și salariați civili, care îndeplinesc atribuții operative și administrative", iar "cadrele militare ale Serviciului Român de Informații au toate drepturile și obligațiile prevăzute, pentru militarii armatei române, de reglementările legale, statutele și regulamentele militare".
Cadrelor militare nu le sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii, aspect care rezultă implicit din dispozițiile art. 27 alin. 4 din Legea nr. 14/1992, conform cărora "salariații civili sînt supuși dispozițiilor Codului muncii și celorlalte prevederi legale și regulamentare ale Serviciului Român de Informații". Așadar, numai salariaților civili din cadrul Serviciului Român de Informații le sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii.
În privința răspunderii materiale a militarilor, art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 stipulează că "prevederile prezentei ordonanțe se aplică și militarilor aflați în misiune în afara granițelor țării, precum și salariaților civili din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 ".
Date fiind aceste dispoziții legale, instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, iar nu dispozițiile dreptului comun, fiind în discuție o pagubă pricinuită de reclamant în calitate de militar, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cadrul Serviciului Român de Informații, prin neîndeplinirea obligației de activa în cadrul Serviciului Român de Informații timp de minim 10 ani de la absolvirea Institutului Național de Informații.
Cu privire la motivele de nelegalitate a deciziei de imputare, instanța constată că domnul a invocat nulitatea absolută a acestei decizii, pentru motive ce vor fi arătate ulterior.
Sub acest aspect, instanța subliniază că în materia contenciosului administrativ este lipsită de temei legal distincția între nulitatea absolută și cea relativă, în măsura în care legislația contenciosului administrativ nu reglementează un regim juridic diferențiat sub acest aspect.
Pe de altă parte, instituția juridică a contenciosului administrativ este guvernată de dispozițiile Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care se completează cu dispozițiile Codului d e Procedură Civilă, conform art. 28 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, conform cărora"dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării cauzei".
Întrucât Legea contenciosului administrativ nu cuprinde dispoziții privind regimul nulității, instanța reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 105 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".
Acest text legal reglementează regimul juridic general al nulității, regim conform căruia actele juridice întocmite cu nerespectarea legii se anulează numai în cazul în care nerespectarea legii a determinat vătămarea drepturilor persoanei în cauză iar această vătămare nu poate fi remediată decât prin desființarea actului respectiv.
Din acest punct de vedere, instanța reține că nerespectarea legii nu poate fi admisă ca o condiție suficientă în anularea actului administrativ atacat, dacă nu se dovedește atât vătămarea, cât și imposibilitatea remedierii acestei vătămări prin alte mijloace decât desființarea acelui act.
Reținând aplicabilitatea art. 105 alin. 2 Cod de Procedură Civilă în cauză, instanța subliniază că orice pretinsă nelegalitate a deciziei de imputare atrage nulitatea acestui act numai în măsura în care nerespectarea legii a determinat vătămarea drepturilor reclamantului, iar această vătămare nu poate fi remediată decât prin desființarea actului respectiv.
Cât privește motivele de nelegalitate invocate de reclamant, instanța reține că acesta a invocat lipsa din decizia de imputare a temeiului legal al emiterii deciziei, indicarea eronată a temeiului legal al imputării sumei (respectiv art. 35 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998), omisiunea detalierii în decizia de imputare a modului de calcul al sumei imputate și a consemnării conținutului angajamentului semnat de reclamant și care a constituit temeiul imputării.
1. În privința lipsei temeiului legal al emiterii deciziei, și a indicării eronată a temeiului legal al imputării sumei, instanța reține că aceste erori nu au împiedicat reclamantul să identifica actul în baza căruia s-a făcut imputarea și s-a emis decizia, de vreme ce domnia sa a criticat, inclusiv în fața jurisdicțiilor administrative, aplicarea în cauză a Ordonanței Guvernului nr. 121/1998.
De aceea, instanța apreciază că aceste motive nu pot fi reținute pentru anularea deciziei, întrucât reclamantul nu fost vătămat prin neindicarea temeiului legal al emiterii deciziei, și nici datorită indicării eronată a temeiului legal al imputării sumei.
2. În privința omisiunii detalierii în decizia de imputare a modului de calcul al sumei imputate, instanța reține că această omisiune a fost remediată prin Hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 29/1.02.2007 (atașată în copie la filele 34-41 din dosarul Tribunalului C S), prin care s-a admis parțial plângerea reclamantului, diminuându-se suma imputată acestuia la 7434,43 RON. Instanța constată că în cuprinsul aceste hotărâri s-a arătat detaliat modul de calcul al sumei imputate reclamantului, sumă pe care acesta nu a mai contestat-o în fața instanțelor judecătorești.
De aceea, instanța apreciază că această omisiune a fost remediată prin Hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 29/1.02.2007, vătămarea pricinuită reclamantului prin această omisiune fiind remediată.
3. În privința omisiunii atașării sau a consemnării conținutului angajamentului semnat de reclamant și care a constituit temeiul imputării, instanța constată că acest angajament a fost depus la dosarul cauzei și că reclamantul a avut posibilitatea analizării legalității acestui act. sa nu a invocat inexistența sau nelegalitatea acestui angajament, ci doar faptul că nu a fost atașat și că nu mai cunoaște ce cuprinde, întrucât a fost semnat în urmă cu 11 ani.
Instanța constată că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 21/1998 nu impun atașarea la decizia de imputare a înscrisurilor pe care aceasta se bazează și nici reproducerea în conținutul acestei decizii a documentelor respective, ci doar că proba temeiniciei și legalității deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea al cărei comandant sau șef a emis-o, conform art. 25 alin. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998.
De aceea, nu se poate reține acest motiv ca temei al unei cereri de anulare a deciziei de imputare respective.
4. În privința respectării în cauză a dispozițiilor art. 23 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, instanța amintește că potrivit acestui text legal, "în toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare".
În prezenta cauză, instanța nu poate reține că această condiție a fost îndeplinită în cauză.
În pofida faptului că Serviciul Român de Informații susține că reclamantul a fost chemat la data de 3.08.2007 la cercetarea prealabilă și acest aspect este atestat de martorul, instanța reține că Serviciul Român de Informații nu a depus la dosar dovada citării sau înștiințării reclamantului cu privire la această chemare.
Nu s-a încheiat nici un înscris referitor la modul în care s-a reclamant desfășurat această întâlnire cu reclamantul, iar în procesul verbal de cercetare prealabilă, atașat la filele 24-25 din dosarul Curții de Apel Timișoara, nu se consemnează nimic în legătură cu această pretinsă discuție sau chemare a reclamantului.
De aceea, instanța apreciază că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 23 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, reclamantul nefiind invitat pentru a da explicații sau pentru a fi ascultat în faza cercetării prealabile administrative.
Pe de altă parte, reținând această nelegalitate, instanța subliniază că nerespectarea legii nu poate fi admisă ca o condiție suficientă în anularea actului administrativ atacat, dacă nu se dovedește atât vătămarea, cât și imposibilitatea remedierii acestei vătămări prin alte mijloace decât desființarea acelui act.
Or, domnul a avut posibilitatea contestării deciziei de imputare, atât în fața Comisiei de Soluționarea Contestațiilor din cadrul 0653 Reșița, cât și la Comisia de jurisdicție a imputațiilor a Serviciului Român de Informații,
Domnul a putut invoca toate apărările pe care le considera necesare în cadrul exercitării acestor căi de atac, iar o parte din argumentele domniei sale au fost reținute de Comisia de jurisdicție a imputațiilor, care a admis parțial plângerea reclamantului, diminuând suma imputată acestuia la 7434,43 RON.
În aceste condiții, instanța apreciază că nerespectarea dreptului la apărare în faza cercetării administrative prealabile a fost remediată în exercitarea căilor de atac administrativ-jurisdicționale, nefiind întrunită condiția ca vătămarea astfel pricinuită să nu poată fi remediată decât prin anularea deciziei de imputare.
De aceea, instanța nu va reține acest motiv ca temei al anulării actului atacat.
5. În privința inexistența pagubei, invocată de reclamant, instanța reține că domnul a demisionat din Serviciul Român de Informații la mai puțin de 10 ani de absolvirea cursurilor Institutului Național de Informații.
De asemenea, instanța reiterează că, potrivit angajamentului semnat de reclamant, acesta se obliga, conform art. 16 din Hotărârea de Guvern nr. 206/1995, ca după absolvirea Institutului Național de Informații să îndeplinească serviciul timp de minim 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, "în raport de nevoile Serviciul Român de Informații".
În angajament se preciza, de asemenea, că în cazul în care reclamantul nu își îndeplinea obligația de a îndeplini serviciul timp de minim 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, se obligă să restituie cheltuielile de întreținere efectuate pe timpul cât a fost școlarizat.
Or, în condițiile în care reclamantul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin angajament, din vina sa (întrucât a demisionat din cadrul Serviciul Român de Informații), această instituție are dreptul, conform angajamentului semnat de reclamant, de a recupera suma avansată cu titlul de cheltuieli de întreținere efectuate cu reclamantul pe timpul cât a fost școlarizat.
Așadar, însuși reclamantul a recunoscut existența acestei obligați de plată prin semnarea angajamentului, și nu a contestat niciodată valabilitatea sau legalitatea acestui angajament.
Totodată, instanța consideră ca fiind lipsit de relevanță împrejurarea că în prezent reclamantul activează în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, deoarece nu există nici o dispoziție legală care să înlăture efectul demisiei reclamantului din cadrul Serviciului Român de Informații.
Faptul că în prezent reclamantul este tot funcționar public, încadrat într-o instituție publică română nu înlătură obligația asumată prin angajament, aceea ca după absolvirea Institutului Național de Informații să îndeplinească serviciul timp de minim 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, "în raport de nevoile Serviciul Român de Informații".
Nu se poate reține că prin activitatea desfășurată în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, reclamantul îndeplinește o activitate " în raport de nevoile Serviciul Român de Informații", ambele instituții (Serviciul Român de Informații și Ministerul Internelor și Reformei Administrative), având calitatea independentă de ordonatori principali de credite bugetare, neexistând un buget comun acestor instituții.
6. Cât privește dispozițiile art. 17 alin. 2 din Hotărârea de Guvern nr. 206/1995, introduse prin Hotărârea de Guvern nr. 952/2000, potrivit cărora " studenților Academiei Naționale de Informații care au absolvit anul I de studii li se recunoaște stagiul militar satisfăcut", instanța apreciază că recunoașterea stagiului militar nu înlătură obligația prevăzută de art. 16 și, ulterior, de art. 161din Hotărârea de Guvern nr. 206/1995, obligație asumată de reclamant prin semnarea angajamentului, de plată a sumelor avansate de pârât cu titlul de cheltuieli de întreținere efectuate cu reclamantul pe timpul cât a fost școlarizat.
În privința încălcării termenelor pentru efectuarea cercetării prealabile, instanța subliniază că acest motiv de nulitate a fost invocat doar prin concluziile asupra fondului cauzei, de la ultimul termen de judecată, așadar după închiderea dezbaterilor.
Întrucât invocarea unor motive suplimentare de nulitate reprezintă o completare a acțiunii, completare ce poate fi făcută numai până la prima zi de înfățișare, conform art. 132 Cod de Procedură Civilă, instanța nu le va examina aceste motive de nulitate, invocate de reclamant după închiderea dezbaterilor, fiind incidente dispozițiile art. 103 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora
" neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Sub acest aspect, instanța observă că reclamantul a avut posibilitatea de a cunoaște aceste motive de nulitate încă din momentul comunicării deciziei de imputare contestată, neputându-se reține vreun motiv de împiedicare a acestuia în exercitarea acestui drept.
În consecință, pentru motive arătate anterior, instanța reține legalitatea actelor administrative contestate de reclamant, motiv pentru care apreciază că prezenta acțiune este neîntemeiată.
Cu această motivare,instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Serviciul Român de Informații, având ca obiect anularea Deciziei de imputare nr. -/26.09.2006, precum și a hotărârilor nr. -/23.11.2006, emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul 0653 Reșița, și a hotărârii nr. 29/1.02.2007, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Serviciul Român de Informații, având ca obiect anularea Deciziei de imputare nr. -/26.09.2006, precum și a hotărârilor nr. -/23.11.2006, emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul 0653 Reșița, și a hotărârii nr. 29/1.02.2007, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 17.10.2008
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Se comunică:
- reclamantului -, C, str. -,. 29,. 1,. 8, județ C
- pârâtului - Serviciul Român de Informații, Secția Județeană pentru Informații (UM 0653 Reșița), -, nr. 40
Red. /10.11.2008
Tehnored. / 11.11.2008/4 ex.
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan
