Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2657/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2657
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Maria Hrudei
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL și recursul formulat de către pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 775 din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI B-M, privind și pe pârâta intimată GARDA FINANCIARĂ SECȚIA M, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea Nr. 188/1999) suplimentul postului 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente Garda Financiară - Comisariatul General, consilier juridic, cu delegație la fila 35 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al 3-lea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul a fost declarat în termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Reprezentanta recurentei, Garda Financiară - Comisariatul General solicită admiterea recursului și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă pentru motivele expuse pe larg, în scris.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.775 din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-au respins excepțiile invocate de Garda Financiară - Comisariatul General
S-a admis în parte acțiunea reclamantului Sindicatul Național al Funcționarilor Publici reprezentant legal al membrilor de sindicat din cadrul Gărzii Financiare M în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor B, Garda Financiară - Comisariatul General B, Garda Financiară Secția M și, în consecință pârâtele au fost obligate să recunoască membrilor de sindicat cuprinși în tabelul anexat, în funcție de data începerii raportului de serviciu al fiecăruia, dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, începând cu 1.04.2004 și până la data încetării raportului de serviciu, actualizate cu indicele de inflație de la scadență și până la data plății efective.
Au fost respinse celelalte petite.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că drepturile salariale solicitate de reclamant au fost stabilite prin Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ prin care au fost modificate și dispozițiile Legii nr. 188/1999, modificare publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21.04.2003.
Prin nr.OUG 92/2005, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.091 din 23.11.2004, cele două drepturi salariale prevăzute la acea dată de art. 29 din Legea nr. 188/1999 în forma și numerotarea în vigoare la data menționată anterior, au fost suspendate (art. 44), însă suspendarea dreptului salarial se putea realiza numai prin lege, ceea ce nu s-a realizat în această situație, suspendarea fiind dispusă printr-o ordonanță de urgență, act normativ inferior legii, conform art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În contextul celor de mai sus și ținând seama de împrejurarea că prin acte normative succesive a fost suspendat dreptul referitor la cele două sporuri, practic a fost împiedicată nejustificat acordarea acestor drepturi salariale persoanelor îndreptățite.
S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul 167/1958, termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 3 ani și curge de la data la care se naște dreptul iar acțiunea a fost înregistrată la 22.XII.2008, astfel că pentru perioada 1.01.2004 - 22.XII.2005 acțiunea este prescrisă,reclamantul având dreptul la aceste sporuri începând cu 22.XII.2005, respectiv cu 3 ani înainte de introducerea acțiunii în instanță, până la pronunțare, actualizate cu indicele de inflație la data plății, sens în care va fi admisă acțiunea.
Atâta vreme cât nu există vreo normă legală imperativă referitoare la cuantumul concret al celor două suplimente menționate anterior, pentru a nu se încălca principiul legalității, nu a fost primită cererea reclamantului privind acordarea unui procent de câte 25% pentru fiecare dintre acestea, prin asimilare cu alte sporuri salariale acordate funcționarilor publici și motivat de practica judiciară a instanțelor, capetele de cerere formulate sub acest aspect, fiind respinse ca neîntemeiate.
Referitor la excepțiile invocate de Comisariatul General al Gărzii Financiare instanța a constatat că sunt nefondate, membrii de sindicat reprezentați de reclamant fiind angajați ai Gărzii Financiare M, ca atare nu poate fi primită excepția lipsei de competență materială.
În condițiile în care Garda Financiară - Comisariatul General B este ordonator principal de credite,a fost înlăturată apărarea sa privind lipsa calității procesuale pasive.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B și GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL, recurenții solicitând, în principal admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.
În ansamblu, toți recurenții susțin că dreptul solicitat de către reclamant este un drept de creanță care însă nu există, astfel că nu se poate vorbi de o îngrădire a acestuia, că dreptul solicitat de reclamant nu este un bun în sensul art. 1 din protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate vorbi de o creanță certă, lichidă și exigibilă. S-a mai susținut că dispozițiile Legii nr. 188/1999 stabilesc generic compunerea salariului funcționarului public, dar în mod expres drepturile salariale se stabilesc prin norme speciale pentru fiecare categorie de funcționari publici, norme care au prioritate în raport cu Legea nr 188/1999. În recursurile formulate s-a mai precizat că nici în Legea nr. 188/1999 și nici în alte acte normative nu se menționează procentul de 25% indicat de reclamant, astfel că nu se poate reține acest procent pentru determinarea drepturilor bănești solicitate cu acest titlu, iar obligația stabilită de către instanța de fond apare ca fiind imposibil de executat.
Recurentul GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL, pe lângă motivele invocate pe fondul cauzei și care se circumscriu celor menționate anterior, a criticat soluția instanței de fond sub aspectul modului în care a fost soluționată excepția privind lipsa calității procesuale pasive. Se susține că atribuțiile prevăzute de art.5 pct.14 și 15 din regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii financiare nu au fost delegate secțiilor județene, iar Garda Financiară - Comisariatul general nu a avut calitatea de angajator și de ordonator de credite începând cu 1.04.2004 pentru a fi obligată în raportul dedus judecății. Se susține că în baza Decizie nr. 237/ 2.10.2007 și a părților din raportul de serviciu, nu se pot stabili drepturi și obligații în sarcina recurentei Garda Financiară - Comisariatul general.
Intimații reclamanți prin întâmpinare (23-29) au solicitat respingerea recursurilor.
În ceea ce privește motivul de recurs formulat de către pârâta Garda Financiară - Comisariatul general, instanța de recurs reține că acesta este nefondat, întrucât această recurentă,chiar dacă nu este parte în raportul de serviciu cu reclamantul-intimat, are atribuții în ceea ce privește organizarea, elaborarea, fundamentarea bugetului, astfel că în exercitarea acestor competențe ar putea aloca în buget sumele solicitate.
În ceea ce privește fondul cauzei, așa cum s-a mai precizat, recursurile conțin motive identice sau asemănătoare, astfel că instanța de recurs le va analiza împreună.
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamantul solicită, în mod direct, obligarea pârâților la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale sunt reglementate de legea generală privind funcționarii publici. Astfel potrivit. "Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Deși norma legală incidentă este clară, în sensul că funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, se reține de către C că aceasta nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum. Rezultă astfel că pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestuia ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".Prin urmare instanțele judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
De altfel, problema acordării drepturilor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a fost tranșată în mod definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, în recursul în interesul legii vizând interpretarea și aplicarea unitară dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, a stabilit că aceste drepturi nu pot fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B împotriva Sentinței civile nr. 775 din 30.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI în numele membrilor de sindicat din cadrul GĂRZII FINANCIARE M în contradictoriu cu MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL, GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. GE
Dact./7 ex.
06.11.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța, Maria Hrudei
