Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 266/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- Decizia nr. 266/2009

Ședința publică de la 19 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vera Stănișor judecător

JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga

JUDECĂTOR 3: Claudia

Grefier -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Veche, prin Primarul comunei Veche, împotriva sentinței civile nr. 556 din 05 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima ca și la a doua strigare a cauzei.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că s-a formulat recurs de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Veche, prin Primarul comunei Veche, recurs declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru.

Având în vedere că prin declarația de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constatând dosarul în stare de judecată, a reținut cauza în pronunțare.

CURTEA

- Deliberând -

Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 2149/110/06.05.2008 reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Veche, prin Primar și Consiliul local al comunei Veche, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați la plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază, retroactiv începând cu data de 01.01.2001 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizarea sumelor cu coeficienții ratei de inflație de la data scadenței fiecărei indemnizații și până la efectuarea plății și consemnarea acesteia în carnetele de muncă.

Prin sentința civilă nr. 556 din 5.11.2008 Tribunalul Bacăua admis excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada 1.01.2004-1.04.2005; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, obligând pârâta să achite reclamanților indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 1.04.2005 și în continuare până la încetarea raportului de serviciu, actualizată cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății; a obligat pârâta să consemneze în carnetul de muncă al ului indemnizația de dispozitiv începând cu data de 1.04.2005.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 01.01.2001-01.04.2005, având în vedere că pentru această perioadă a intervenit termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Reclamanții au calitatea de funcționari publici la Unitatea Administrativ Teritorială a comuna

În cauză se impun a fi avute în vedere dispozițiile art. 13 din Legea nr. 138/1999 și cele ale pct. 9.2. și pct. 31.1 din Ordinul nr. 496/2003.

Pârâtul este autoritate publică locală în înțelesul Legii nr. 215/2001, modificată și completată, astfel că art. 47 din Legea nr. 138/1999, modificat prin Ordinul nr. 496/2003 este aplicabil în cauză, legiuitorul nefăcând distincție între categoriile de personal ce funcționează în cadrul administrației publice.

Pe de altă parte, sunt de reținut prevederile constituționale, care în Capitolul V impun premisa unui regim unitar de reglementare, iar prin Legea nr. 137/2000 se previn și se sancționează toate formele de discriminare. Prin Ordinul nr.496/28.07.2003 s-a urmărit că în rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv să fie cuprins și personalul civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice pentru a se asigura egalitate de tratament salarial tuturor angajaților din cadrul aceleași autorități, astfel că este indubitabil faptul că pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 stabilește că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

De asemenea, art. 29 alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici nu exclude posibilitatea ca funcționarii publici să beneficieze și de alte drepturi sau sporuri salariale, în condițiile legii.

Aceste sume vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății, având în vedere dispozițiile art. 1084 cod civil care are în vedere beneficiul nerealizat și prejudiciul suferit, fiind nedrept ca însuși creditorul obligației să suporte deprecierea monetară.

Potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr.92/1976 instanța va obliga pârâții să consemneze în carnetele de muncă al reclamanților indemnizația de dispozitiv începând cu data de 01.04.2005.

În termen legal împotriva hotărârii tribunalului, pârâta Comuna Veche, prin Primar, a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a arătat următoarele:

Prin hotărârea recurată este obligat la plata unor drepturi salariale începând cu data de 1.04.2005, chiar dacă aceste drepturi sunt născute anterior începerii, în iunie 2008, mandatului noului primar.

Hotărârea a fost dată fără a se ține seama de faptul că drepturile solicitate sunt prevăzute printr-un ordin al ministrului de interne.

În eventualitatea unui control al Curții de Conturi primarului i se vor impute sumele stabilite prin hotărârea recurată; în opinia acestei autorități hotărârea recurată reprezintă o încălcare a legii, chiar dacă practica instanțelor reține acest spor ca fiind legal.

Recursul este fondat.

Indemnizația de dispozitiv este una dintre componentele soldei lunare reglementată de art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Potrivit textului cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații șiindemnizația de dispozitiv. Totodată, această indemnizație este prevăzută și de art. 13 din aceeași lege; potrivit acestui articol, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de oindemnizație de dispozitiv lunară de 25%din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.

Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 (Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției) beneficiază, potrivit art. 47 din Legea nr. 138/1999, de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 138/1999.

În executarea și pentru aplicarea (între altele) a prevederilor acestei legi, ministrul de interne a emis Ordinul nr. 275/2002. Astfel, prin art. 1 al ordinului au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, norme prevăzute în anexa nr. 1, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999; potrivit art. 64 ministerele și instituțiile prevăzute la art. 1 - respectiv, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției -, în aplicarea legii, emit norme metodologice în termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României.

În ceea ce privește aplicarea art. 13 din Legea nr. 138/1999 normele prevăd, la pct. 9.1, că de indemnizația de dispozitiv beneficiază și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, " sau alte instituții militare de învățământ superior.

Ordinul nr. 275/2002 a fost modificat și completat prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 496/2003. În ceea ce privește art. 13 din Legea nr. 138/1999, în norme a fost introdus, după pct. 9.1, pct. 9.2 potrivit căruia indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Pct. 31.1 din norme - dat în aplicarea art. 47 din Legea nr. 138/1999 - definește personalul civil, în sensul prevederilor ordinului, ca fiindfuncționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor(alin. 1); la alin. 2 se prevede că personalul civil din acest din urmă minister beneficiază de drepturile stabilite de Legea nr. 138/1999, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de celelalte drepturi prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.

Dacă s-ar avea în vedere doar prevederile normelor metodologice date în aplicarea art. 13 din Legea nr. 138/1999 ar rezulta că normele adaugă la dispozițiile legii, în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă - pe lângă categoriile prevăzute de lege: cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili - și altor două categorii: studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, " sau alte instituții militare de învățământ superior, respectiv personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. O astfel de concluzie nu ar putea fi reținută întrucât nu pot căpăta eficiență juridică prevederi ale unor norme date în aplicarea unei legi, care adaugă prevederilor legii. Pe de altă parte, autoritatea emitentă nu putea edicta norme care să privească personalul altor autorități întrucât s-ar fi încălcat dispozițiile art. 4 alin. 3, art. 75 și art. 76 din Legea nr. 24/2000; potrivit acestor texte actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă (art. 4 alin. 3), iar ordinele cu caracter normativ ale conducătorilor ministerelor se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului (art. 75), fiind necesar a se limita strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora (art. 76).

Însă, dispozițiile din normele metodologice date în aplicarea art. 13, astfel cum a fost modificate prin Ordinul nr. 496/2003, trebuie interpretate ținându-se seama de definiția conținută de pct. 31.1. alin. 1, personalul civil la care se referă normele fiind doar funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. O asemenea definiție poate fi folosită doar în interpretarea Legii nr. 138/1999 și a normelor sale de aplicare, neputând fi extinsă la alte categorii de personal civil, indiferent că este vorba de funcționari publici ori de personal contractual. Atunci când cel care edictează o normă juridică recurge la definirea unor termeni o face pentru a le conferi un înțeles diferit de cel comun și, prin urmare, definițiile nu pot fi extinse de la actul normativ care le conține la altul, în afara cazului în care legea permite acest lucru. Ori, Legea nr. 138/1999, prin art. 64, nu conține o astfel de îngăduire. În context trebuie reținută sfera persoanelor care intră în categoria personalului civil prevăzută de art. 47 din Legea nr. 138/1999.

Așadar, rezultă cu claritate că indemnizația de dispozitiv se acordă doar cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 din Legea nr. 138/1999 (Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției), pct. 31.1. din normele modificate prin Ordinul nr. 496/2003 referind-se expres la personalul civil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Eliminarea deosebirilor existente cu privire la salarizarea personalului din serviciile administrației publice locale nu poate fi atinsă pe cale judiciară, căci judecătorului nu îi este permis să extindă, peste ceea ce legea îi îngăduie, dispoziții dintr-o lege specială aplicabile anumitor subiecte de drept, considerându-le aplicabile și altor subiecte de drept care se consideră discriminate. O asemenea conduită a judecătorului ar fi contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat (art. 1) și dispozițiilor art. 61 din Constituție potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.

Față de cele ce preced, curtea de apel constată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale sus analizate; de aceea, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, hotărârea va fi modificată în ceea ce privește soluționarea acțiunii în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul contencios administrativ - fiscal promovat de recurenta - pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ prin PRIMARUL COMUNEI VECHE, județul împotriva sentinței civile nr. 556 din 05.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanți,șiși CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VECHE, județul

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Respinge acțiunea ca nefondată.

Menține dispozițiile privind admiterea excepției prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 01.04.2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Red.

3 ex. 06 aptilie 2009

Președinte:Vera Stănișor
Judecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 266/2009. Curtea de Apel Bacau