Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 272/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 272/CA
Ședința publică de la 21 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul pârât MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,-, sect.3, împotriva Sentinței civile nr. 1159/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți G, cu domiciliul în C,-, -.D,.63 și intimata pârâtă DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ C, cu sediul în C, str. - din 22 2. nr.17-19, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimații reclamanți av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 27/2008 depusă la dosar, pentru intimata pârâtă a răspuns în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de pârât care este motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru, de intimatul pârât s-a depus la dosar întâmpinare.
Pentru intimații reclamanți apărătorul ales arată că nu are cereri prealabile de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri pe fond.
Pentru intimatul pârât reprezentantul legal arată că nu are cereri prealabile de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Pentru intimații reclamanți av. solicită respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Arată că în mod corect s-a reținut de instanță că reclamanții sunt îndreptățiți la plata primelor de vacanță aferente anilor 2001 - 2006.Cu cheltuieli de judecată.
Pentru intimatul pârât, solicită admiterea recursului formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale B, pentru motivele arătate în cerere, modificarea în tot a hotărârii pronunțată de instanța de fond cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată.
Face precizarea că drepturile salariale cu titlu de prime de vacanță au fost acordate pentru perioada 2003-2006.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanții, -, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C, au solicitat ca prin hotărâre să se dispună obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță cuvenită fiecăruia dintre reclamanți pentru perioada 2003 - 2006 actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanții au arătat că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul din luna anterioară plecării în concediu, conform art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 prevedere suspendată succesiv până la 31.12.2006 prin acte normative privind bugetul de stat.
Au mai arătat reclamanții că, odată cu închiderea anului pentru care au fost emise, prevederile cu privire la suspendarea dreptului la prima de vacanță încetează și ca atare, drepturile devin active putând fi solicitate.
Au apreciat ca fiind incidente și dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
În probațiune reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtelor.
Legal citat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că prin legile bugetului asigurărilor de stat aferente anilor 2001 - 2006 acordarea primei de vacanță a fost suspendată, iar suspendarea unei dispoziții dintr-un act normativ, împiedică producerea de efecte, juridice până la încetarea cauzei de suspendare.
S-a apreciat că suspendarea dispoziției legale referitoare la prima de concediu a fost dispusă în acte normative de același nivel cu Legea nr. 188/1999.
Pârâtul a mai arătat că potrivit art. 3 din OG nr. 2/2006 gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate privind legii.
De asemenea pârâtul a invocat aplicabilitatea alin. (2) al art. 1 din Decretul 167/1958 prescripția dreptului la acțiune.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 - 118 Cod procedură civilă, Legea nr. 188/1999 republicată și modificată, Legea nr. 24/2000.
Pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a invocat pe calea întâmpinării excepția inadmisibilității acțiunii, lipsa de interes și prescripția dreptului la acțiune.
A arătat că reclamanții nu s-au adresat cu plângere prealabilă instituției pentru plata primelor de vacanță cuvenite pentru perioada 2003 - 2006.
Excepția lipsei de interes este motivată de faptul că pe rolul Tribunalului Constanța se află dosarul nr- care are același obiect, formulată de reclamanți cu excepția funcționarilor publici G și.
Pe fondul cauzei a învederat că suspendarea unei dispoziții dintr-un act normativ împiedică producerea de efecte juridice până la încetarea cauzei de suspendare, dispoziție cuprinsă în art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 fiind suspendată prin legi succesive fără întreruperi până la 31.12.2006.
A susținut că OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, prevede că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și numărul de posturi aprobate, iar instituția are obligația respectării dispozițiilor enunțate, obligație prevăzută de art. 42 din Legea nr. 188/1999.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 - 118 Cod procedură civilă, Legea nr. 24/2000, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 554/2004, art. 3 din OG nr. 2/2006, art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
La termenul din data de 12.09.2007 instanța a luat act de cererile de renunțare la judecată formulate de reclamanții, -.
Prin Încheierea motivată din data de 17.09.2007 instanța a respins excepțiile invocate de pârâtele Direcția pentru agricultură și Dezvoltare Rurală și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Prin Sentința civilă nr. 1159/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă acțiunea formulată de reclamanții G și, fiind obligați pârâții la plata primelor de vacanță pentru perioada 2003 - 2006 corespunzător perioadei în care fiecare reclamant a avut calitatea de funcționar public, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, reclamanții G și funcționari publici în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C, au solicitat instanței obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță cuvenită fiecăruia pentru perioada 2003 - 2006 actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Dispozițiile menționate au devenit neaplicabile, prin procedura suspendării instituită inițial prin art. 3 din OG nr. 33/2001, urmată ulterior prin mențiunea măsurii suspendării prin legile bugetului de stat, respectiv art. 12 din Legea nr. 743/2001, art. 10 din Legea nr. 631/2002, art. 9 din Legea nr. 507/2003, art.8 din Legea nr. 511/2004, art. 5 din Legea nr. 379/2005, care a prelungit suspendarea până la 31.12.2006.
Prin Legea bugetului de stat pe anul 2007, nr. 486/2006 nu s-a mai prevăzut această suspendare și ca urmare, conform art. 62 alin. (2) din Legea nr. 24/2004 rep. care prevede că la expirarea perioadei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 1.01.2007.
S-a constatat de instanță că, potrivit textelor de lege enunțate, suspendarea actului normativ are ca efect doar amânarea până la un anumit termen, ceea ce nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.
Pe de altă parte, normele de suspendare contravin prevederilor art. 41 din Constituție întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii, iar în contextul art. 53 din Legea fundamentală, restrângerea acestui drept nu poate fi considerată o măsură necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica discriminatoriu.
De asemenea instanța a avut în vedere la pronunțarea hotărârii și Decizia XXIII din 12.12.2005 a
Față de decizia enunțată, instanța a reținut că, în perioada în care aplicarea acestui drept a fost suspendat nu se poate aprecia că nu a existat, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca atare, suspendarea succesivă a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată nu echivalează cu abrogarea dreptului, efectul actelor normative prin care s-a dispus suspendarea a fost acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de vacanță pentru perioada 2003 - 2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 și 3041Cod procedură civilă.
Recurentul a motivat că prin legile bugetului de stat aferente anilor 2001-2006 dispozițiile art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare au fost suspendate prin legi succesive, fără întrerupere, până la 31.12.2006.
Potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendare, precum și durata ei determinată". Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării.
A mai arătat recurentul că potrivit art. 3 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2001-2006 gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii. Conform prevederilor actelor normative prin care s-a dispus suspendarea plății sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2006, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are obligația legală să respecte aceste dispoziții, obligații prevăzute la art. 42 din Legea nr. 188/1999.
Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate în susținerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9.pr.civ. Curtea constată că recursul nu este fondat.
Reclamanții au avut raporturi de serviciu cu recurentul în calitatea de funcționari publici beneficiind în conformitate cu dispozițiile art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, de o primă anuală de concediu egală cu salariul (indemnizația) de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea dispozițiilor art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 a fost suspendată prin OUG nr.33/2001 până la data de 1 ianuarie 2002.
Prin art.12 al.4 din Legea nr.743/06.12.2001 - legea bugetului de stat pe anul 2002 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001 aprobată și modificată prin Legea nr.386/2001 au fost prelungite până la data de 31 2002.
Prin art.10 al.3 din Legea nr.631 din 29.11.2002 - legea bugetului pe anul 2003 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001, modificată prin Legea nr.386/2001 au fost iarăși prelungite până la data de 31 2003.
Dispozițiile din Legea nr.507/2003 (legea bugetului pe anul 2004) și Legea nr.511/2004 (legea bugetului pe anul 2005), nu au prelungit suspendările anterioare, ci au dispus pentru fiecare an în parte, respectiv 2004 și 2005 suspendarea primei de concediu, primă care are caracter accesoriu concediului de odihnă și indemnizației de concediu, fiind cuvenită anual.
Este adevărat că dreptul la prima de concediu nu este un drept fundamental ce intră sub incidența art.53 din Constituție, legiuitorul putând să dispună suspendarea sau încetarea acestuia, cum de altfel s-a instituit prin legile de aprobare a bugetelor anuale.
Toate aceste dispoziții legale au avut însă o aplicare limitată în timp, în sensul dispozițiilor art.64 al.1 și ale art.66 al.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că ele nu mai pot fi considerate ca fiind încă în vigoare.
Într-o atare situație devin incidente dispozițiile art.64 al.2 din Legea nr.24/2000, potrivit cu care la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării primei de vacanță a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește legile bugetare, Curtea Constituțională a stabilit că, după expirarea anului bugetar, legile de aprobare a bugetului nu mai sunt în vigoare, având în vedere însăși textul constituțional din art.138 care consacră principiul anualității bugetului de stat, astfel că ele au ieșit din vigoare la expirarea exercițiului bugetar pentru care au fost adoptate și anume la 31 al fiecărui an.
Această situație a fost recunoscută de Guvernul României, care prin OUG nr.146/2007 a reglementat modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
S-a recunoscut prin acest act normativ că această situație s-a datorat constrângerile bugetare din perioada 2001 - 2006, impuse anual de organismele financiare internaționale, care nu au permis acordarea primelor de concediu de odihnă, prevederile din actele normative prin care au fost aprobate fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare, plata acestor drepturi urmând a fi făcută așa cum a stabilit legiuitorul pentru întreaga perioadă, chiar și peste termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.
Pe cale de consecință, pentru considerentele arătate mai sus și în condițiile apariției noului act normativ, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală, măsura suspendării acordării primei de concediu afectând doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, deoarece un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaților reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul în contencios administrativ declarat de recurentul pârât MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,-, sect.3, împotriva Sentinței civile nr. 1159/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți G și, cu domiciliul în C,-, -.D,.63 și intimata pârâtă DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ, cu sediul în C, str. - din 22 2. nr.17-19.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 Mai 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Jud.fond - (red.)
Tehnored.dec.jud. - -
2 ex./13.06.2008
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis, Elena Carina Gheorma
