Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 272/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 272
Ședința publică de la 03 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lavinia Barbu Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg. J - Direcția Publică de Protecție Socială G, împotriva sentinței nr. 2070 din 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții reclamanți și și recurentul pârât Consiliul Local al Municipiului TG. J - Direcția Publică de Protecție Socială
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, arătându-secă recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 2070 din data de 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA PUBLICĂ DE PROTECȚIE SOCIALĂ.
Obligă pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești ce reprezintă suplimentul postului și cel al treptei de salarizare fiecare în procent de câte 25% din salariul de bază, în cuantum actualizat la data plății efective, pentru perioada 01.07.2009 - 21.10.2009.
Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a drepturilor pentru viitor.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții sunt funcționari publici și drepturile solicitate au fost inițial reglementate prin Legea nr. 188/1999 în art. 29 al.1 lit. c și d, cu 1 ianuarie 2007 în temeiul art. I pct. 30 și art. XIII din Legea nr. 251/2006. art. 29 lit. d devenind "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În forma actuală, republicată a Legii nr. 188/1999, art. 29 devenit art. 31, pentru activitatea desfășurată salariații publici având dreptul la un salariu care se compune din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, fără ca cele din lit. c și d să fie cuantificate.
Conform art. 44 din OUG 92/2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188 R, cu modificările ulterioare a fost suspendată și în baza art. 48 din OG 2/2006, începând cu 23 ianuarie 2006, s-a suspendat aplicarea acelorași dispoziții până la 31 dec. 2006.
Având în vedere prevederile textului enunțat - art. 29 al. 1 lit. c și d (în prezent art.31) din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici au dreptul să primească prin efectul legii suplimentul postului și cel al gradului, chiar dacă prin ordonanțe de urgențe acordarea dreptului a fost suspendată temporar. Dreptul subzistă deci și după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării rezultă și din principul general constituțional prevăzut în art. 1 al. 5 din Constituție conform căruia în România respectarea Constituției, a supremației legilor este obligatorie întrucât în ipoteza contrarie drepturile bănești ar rămâne o simplă ficțiune și aceasta ar echivala înlăturării lor, ori în speță drepturile fac parte din categoria celor reglementate în privința muncii și protecției sociale, conform art. 41 din Constituție, ele fiind suspendate și nu înlăturate.
Pe de altă parte, drepturile prev. în art. 29 din Legea nr. 188/1999 trebuie să fie acordate reclamanților întrucât legea produce efecte de la data publicării ei în Monitorul Oficial și până la abrogare, printr-un act normativ cu putere identică.
Conform art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată reintră de drept în vigoare.
Continuând expunerea se reține că prin OG 6 din 24 ianuarie 2007 s-au reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al Legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare făcând parte din noțiunea de sporuri (art. 31 al.1 din Legea nr. 188/1999, )
Dispozițiile acestui act normativ (OG 6/2007) nu a abrogat Legea nr. 188/1999, făcându-se mențiune în cuprinsul art. 48 că ordonanța se completează cu Legea nr. 188/1999.
Cu motivarea expusă, se concluzionează că drepturile solicitate de reclamanți sunt componente ale salariului de bază al funcționarului public și refuzul plății acestora încalcă disp. art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, suspendarea succesivă a plății lor privându-i pe funcționarii publici de drepturile licite și legitime dobândite prin efectul legii.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și art.1 din Protocolul adițional, va fi admisă în parte acțiunea și obligați pârâții să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, fiecare în cuantum de câte 25% la salariul de bază, pentru perioada 01.07.2009 - 21.10.2009.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții și, cât și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg. J - Direcția Publică de Protecție Socială G, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamantele au arătat în motivele de recurs formulate, că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că prima instanță nu a obligat pârâta la acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și pentru viitor.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâților la plata suplimentului postului de 25% din salariul de bază, precum și a suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază și pentru viitor.
În recursul promovat de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg. J - Direcția Publică de Protecție Socială G s-a arătat în esență, că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamant, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art.61 din Constituție.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantele au calitatea de funcționari publici, fiind salarizate în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamante în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantele sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantelor privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantele nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantelor, va admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg. J - Direcția Publică de Protecție Socială G, va modifica în tot sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
Recursul reclamantelor va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele și, împotriva sentinței nr. 2070 din data de 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Admite recursul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Tg. J - Direcția Publică de Protecție Socială G, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2010.
PREȘEDINTE: Lavinia Barbu - - | JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie - - |
Grefier, |
Red. GV
Tehn. MI 2 ex/15.02.2010
Președinte:Lavinia BarbuJudecători:Lavinia Barbu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
