Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 276/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- -15.12.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.276
Ședința publică din 25 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de către reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr- pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții intimați PRIMARUL COMUNEI și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise din partea ambelor părți.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 18 februarie 2010 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 25.02.2010, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș, Secția civilă, sub nr-, la 29.01.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Comunei, pentru a se dispune anularea dispoziției emise de acesta sub nr. 251/29.12.2008, prin care s-a dispus încetarea raportului său de muncă, reintegrarea sa în funcția ocupată anterior emiterii actului contestat, plata drepturilor salariale, de la data încetării raporturilor de muncă și până la reintegrarea sa efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea dată sub nr. 1132 bis/10.04.2009, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secției civile și trimiterea sa spre soluționare la Secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș, reținându-se că litigiul pendinte poartă pretinsei nelegalități a dispoziției de încetare a raportului juridic de serviciu al unui funcționar public, astfel încât acesta revine spre soluționare instanței de contencios administrativ, conform art. 106, coroborat cu art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind stabilite astfel norme de competență materială, cu caracter exclusiv, care justifică admiterea excepției invocate din oficiu și puse în discuție conform art. 137.pr.civ.
Cauza a fost înregistrată la Secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș sub nr-, iar prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 06.07.2009, pârâtul Primarul Comunei, a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, cu motivarea că reclamantul nu a înțeles să îndeplinească procedura prealabilă stabilită cu caracter imperativ în art. 7 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că numirea reclamantului în funcția de secretar al comunei s-a realizat prin ordin al Prefectului Județului T doar ca urmare a faptului că prin Legea nr. 369/21.12.2007 s-a înființat comuna, prin reorganizarea comunei, astfel încât, conform art. 3 din lege s-a impus luarea unor măsuri pentru gestionarea activității curente a unității administrativ-teritoriale nou formate, până la înființarea, în condițiile legii, a autorităților publice și a structurilor sale funcționale, că, după desemnarea acestor autorități devin aplicabile dispozițiile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, iar art. 63 alin. 5 lit. e din acest act normativ îngăduie primarului să ia măsuri referitoare la încetarea raporturilor de serviciu pentru personalul din cadrul aparatului său de specialitate (adică, din cadrul Primăriei - implicit, și cu privire la secretar), precum și că Legea nr. 188/1999 permite ocuparea funcției publice în discuție și prin transfer, iar nu doar prin concurs.
La termenul de judecată din 06.11.2009, reprezentantul reclamantului a solicitat ca instanța să își analizeze legala învestire, apreciind că în mod eronat cauza a fost trimisă spre soluționare la Secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș, aceasta având ca obiect un conflict de drepturi, raportat la conținutul dispoziției contestate și revenind spre soluționare unui complet specializat în litigii de muncă, din cadrul Secției civile. Acesta solicită ca instanța să dispună trimiterea cauzei spre soluționare la menționata Secție.
La același termen de judecată, instanța a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată prin întâmpinare de către pârât, apreciind că art. 137 alin. 1.pr.civ. nu exclude posibilitatea ca mai multe excepții să fie puse în discuție succesiv, norma indicată impunând doar ca acestea să fie soluționate într-o anumită ordine, adică prin analizarea cu prioritate a acelora care fac de prisos cercetarea altor excepții sau a fondului pricinii.
Prin sentința civilă nr.876/CA/06.11.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timiș a respins cererea promovată de reclamantul împotriva pârâtului Primarul Comunei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență ca prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a făcut referire la o funcție publică pe care a ocupat-o, la încetarea unui raport de serviciu, precum și la acte administrative individuale de numire în funcție și, respectiv, de încetare a raportului de serviciu. Or, aceste instituții caracterizează raporturile de muncă în care sunt implicați funcționarii publici și autoritățile publice în cadrul cărora aceștia își desfășoară activitatea.
Tribunalul a reținut incidenta in cauza a dispozițiilor din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care derogă de la cele de drept comun, înscrise în Codul muncii și care se completează doar cu acestea din urmă, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, "în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice". Se arata că funcția de secretar al unei comune se regăsește la poziția I, B, pct. 6 din Anexa nr. I la Legea nr. 188/1999, astfel încât se caracterizează ca o funcție publică, potrivit art. 2 alin. 4 din acest act normativ și, conform art. 1 alin. 1, intră în domeniul de reglementare al acestei legi.
Se menționează in considerentele sentinței ca sunt aplicabile în cauză și normele de procedură înscrise în art. 106, care permit funcționarilor publici să solicite instanțelor de contencios administrativ anularea actelor prin care s-a dispus încetarea raporturilor lor de serviciu, în măsura în care le consideră nelegale ori netemeinice, precum și în art. 109, care stabilesc competența instanțelor de contencios administrativ pentru orice cauze ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită prin expres lege competența altor instanțe".
Se învederează ca reclamantul nu a invocat existența unor norme exprese care să excludă competența instanței de contencios administrativ în cauză, iar, după cum s-a arătat deja, art. 117 din Legea nr. 188/1999 permite doar completarea dispozițiilor din Statutul funcționarilor publici cu cele ale legislației muncii, "în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice". Așadar, este necesar ca în speță să se facă aplicarea normelor cu caracter special din Legea nr. 188/1999, potrivit principiului "specialia generalibus derogant" și să se conchidă că revine instanței de contencios administrativ, iar nu celei specializate în litigii de muncă, atribuția de soluționare a cauzei.
De asemenea, instanța a reținut ca este necesar a se observa că normele din art. 106 și 109 ale Legii nr. 188/1999 instituie reguli de competență cu caracter exclusiv, de ordine publică, astfel încât reclamantul nu este îndreptățit să deroge de la acestea, sesizând o altă instanță decât cea desemnată de lege.
De altfel, reclamantul a învederat instanței civile, la termenul de judecată din 10.04.2009, că este de acord cu trimiterea cauzei spre soluționare la Secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș, iar încheierea adoptată la aceeași dată de către completul din cadrul Secției civile nu a fost atacată cu recurs, în temeiul art. 282 alin. 2 teza ultimă, coroborat cu art. 299 alin. 1 teza ultimă pr. civ. rezultând astfel că acesta a achiesat la dispoziția de sesizare și învestire a Secției de contencios administrativ, apreciind că aceasta este legală.
Față de aceste considerente, se constată că Secția de contencios administrativ a Tribunalului Timișa fost legal învestită cu soluționarea cauzei și că nu se impune trimiterea acesteia spre soluționare la Secția civilă, motiv pentru care s-a respins excepția invocată de către reclamant.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată prin întâmpinare de către pârât, consideră că aceasta este întemeiată și a fost admisă întrucât, după cum s-a argumentat deja, prezenta cauză este guvernată de normele art. 106 și art. 109 din Legea nr. 188/1999, care permit promovarea unor cereri de anulare a actelor administrative de încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, "în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004" și astfel fac trimitere la toate normele procedurale înscrise în acest din urmă act normativ, inclusiv la cele din art. 7 alin. 1, care reglementează procedura prealabilă obligatorie, statuând că "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Aceste dispoziții sunt incidente în cauză, dat fiind că reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ unilateral, cu caracter individual, anume dispoziția nr. 251/29.12.2008, emisă de pârâtul Primarul Comunei,. Reclamantul nu a făcut însă dovada că a solicitat, anterior introducerii acțiunii, revocarea actului emis de către pârât. După cum s-a reținut în literatura de specialitate și în jurisprudență, acțiunea în contencios administrativ introdusă fără îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, conform art. 7 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ este inadmisibilă, căci această procedură este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, iar neîndeplinirea sa, în termenele și condițiile prescrise de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.
Ca atare, s-a admis excepția invocată de către pârât, în temeiul art. 137.pr.civ. și a fost respinsă cererea promovată, fără a mai fi analizată în fond, iar în baza art. 274.pr.civ. s-a luat act că reclamantul se află în culpă procesuală, astfel încât nu i se cuvin cheltuielile de judecată solicitate în cauză, în timp ce pârâtul nu a cerut acordarea unor sume cu acest titlu.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei instanței competente, respectiv secției civile a Tribunalului Timiș, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, prin cererea înregistrată la data de 29.01.2009 pe rolul Tribunalului Timiș, Secția civilă, sub nr-, reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr. 251 din 29.12.2008, a Primarului comunei, prin care a dispus încetarea contractului de muncă; reintegrarea în funcția avută anterior încetării contractului de muncă; plata drepturilor salariale, de la data încetării contractului de muncă până la reintegrarea efectivă și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Prin încheierea de ședință nr. 1132 din data de 10.04.2009 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secției civile a Tribunalului Timiș și trimiterea acesteia spre soluționare Secției de contencios administrativ a Tribunalului Timiș, fiind înregistrată la acesta secție sub nr-.
Se arată că prin sentința civilă nr. 876/CA din 6.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, Secția de contencios administrativ, a fost admisă excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de pârât, și s-a respins cererea reclamantului, fără a mai fi analizată în fond.
La pronunțarea hotărârii, instanța a considerat că prezenta cauză este guvernată de prevederile art. 106 și art. 109 din Legea 188/1999 și că, în aceste condiții, reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat, anterior introducerii acțiunii, revocarea actului emis de pârât.
Recurentul învederează in cererea de recurs greșita apreciere a naturii litigiului promovat de reclamant.
Referitor la acest aspect, apreciază ca respingerea ca inadmisibila a acțiunii reclamantului pe motiv că litigiul ar fi guvernat de Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, pe cale de consecință, reclamantul ar fi trebuit să urmeze procedura prealabilă obligatorie prevăzută de această lege, este nelegală, încălcând și dreptul reclamantului la un proces echitabil, garantat de art. 6 al. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
In ceea ce privește normele de drept intern, Dispoziția nr. 251 din data de 29.12.2008 a Primarului comunei a fost dată în baza prevederilor Codului Muncii, mai exact, în baza dispozițiilor art. 80-82 din Legea 53/2003, pe care însuși pârâtul le invocă. Astfel, în speță este vorba despre o încetare a raportului de muncă, în baza dreptului comun în materie, și anume Codul muncii, astfel că litigiul nu atrage competența unei secții de contencios administrativ ci este un litigiu civil, de competența secției civile a Tribunalului Timiș.
Se arată că încetarea raportului de muncă în temeiul unei dispoziții din Codului Muncii, determină legea aplicabilă în speță, atât în privința căilor de atac împotriva acesteia, cât și în privința termenului în care poate fi atacată.
Mai mult, art. 4 lit. b din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, prevede ca în cazul numirii în funcția publică pe perioada determinată, persoana numită dobândește calitatea de funcționar public numai în această perioadă, și nu beneficiază la încetarea raportului de serviciu de dreptul de a intra în corpul de rezerva al funcționarilor publici. Astfel, din economia textului rezultă că la încetarea raportului de muncă persoana în cauză nu are calitatea de funcționar public și nu beneficiază de statutul conferit funcționarilor publici în general.
In ceea ce privește aprecierea instanței că prin invocarea de către contestator a unor prevederi din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, litigiul ar fi supus legislației contenciosului administrativ, este total eronată. Recurentul-reclamant a invocat prevederile Legii 188/1999 dar cu scopul de a se indica în ce condiții putea înceta în mod valabil raportul de muncă.
Se menționează că numirea în funcție s-a făcut de către Prefectul Județului T, prin Ordinul nr. 105 din 27.01.2008, iar potrivit statutului funcționarilor publici, încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. Astfel, doar Prefectul putea dispune încetarea raportului de muncă al reclamantului, iar nu Primarul. Acesta este și motivul pentru care nu a solicitat revocarea actului emis de către primar, întrucât acesta neavând competența de a dispune încetarea raportului de muncă al contestatorului, nu are nici competența de a reveni asupra propriului act emis.
In ceea ce privește dreptul recurentului-reclamant la un proces echitabil, apreciază că respingerea acțiunii ca inadmisibilă, fără a se analiza fondul litigiului, reprezintă o încălcare a dreptului de acces la o instanță, garantat de art. 6 al. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis în cauza Faimblat vs Romania, ca "felul în care instanțele de judecată au respins cererea reclamanților fără a examina conduita administrației și respectarea de către aceasta a procedurii, pune la îndoială efectivitatea de acces la o instanța.
Prin întâmpinare, și Primarul Comunei au solicitat respingerea recursului arătând în esență următoarele.
Dispoziția nr.251/29.12.2009 emisă de Primarul Comunei a cărei anulare s-a solicitat reprezintă tot un act administrativ și orice litigiu privind acest act se soluționează, de asemenea, de instanța de contencios administrativ.
Din aceste considerente, deși cererea de chemare în judecată a fost depusă inițial de reclamant la Tribunalul Timiș - Secția Civilă, ulterior instanța și-a declinat competența, dosarul fiind trimis spre soluționare Tribunalului Timiș - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, fiind vorba despre atacarea unui act administrativ emis de Primarul Comunei.
În nici un caz nu poate fi vorba despre un litigiu civil întrucât recurentul, în acțiunea inițială, a solicitat anularea dispoziției mai sus arătate, adică a unui act administrativ, considerând că i-au fost încălcate drepturile.
Potrivit art.7 alin. l din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care arată: înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia ". Recurentul nu poate invoca necunoașterea legii, în sensul că nu cunoștea faptul că era obligatorie procedura prealabilă, conform art.7 alin. l din Legea nr.554/2004 și nu se poate prevala de acest fapt, ținând cont că are pregătire juridică.
In cererea de chemare în judecată, dar și în recurs, se arată că "Primarul comunei nu avea competența legală de a dispune încetarea raportului de serviciu al secretarului comunei ", deoarece numirea recurentului în funcția de secretar al Comunei a fost realizată prin Ordinul Prefectului Județului T nr. 105/27.01.2008.
Numirea în funcție a recurentului a fost făcută prin ordin al prefectului și reprezintă o situație specială fiind aplicabile prevederile art.3 al Legii nr.369/2007 pentru înființarea comunei, județul T, prin reorganizarea comunei, "Până la constituirea, potrivit legii, a autorităților publice locale în comuna, rezolvarea problemelor curente se asigură de către 2 delegați, numiți prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar și viceprimar, precum și de un secretar numit de prefect, în condițiile legii, care vor reprezenta autoritățile locale ".
Astfel, printr-un ordin, Prefectul Județului Tad elegat atribuțiile de primar și viceprimar la comuna nou înființată, iar printr-un alt ordin, a numit, cu delegație, secretarul Comunei.
In ceea ce privește recurentul, acestuia doar i s-a delegat funcția de secretar al comunei, valabilitatea ordinului de numire în funcție fiind condiționată de ocuparea postului, în condițiile legii: prin concurs, ca o regulă sau prin transfer, ca o modalitate prevăzută de art. 148-152 din nr.HG611/2008.
În acest sens, în calitate de primar, în conformitate cu art.63 alin.5 lit. e din Legea nr.215/2001 privind Administrația publică locală, republicată și modificată, aveam competența legală de numire în funcția publică de secretar a funcționarului public care și-a depus cererea de transfer în cadrul instituției noastre. Era normal, ca odată cu numirea în funcția publică de conducere de secretar al comunei a persoanei căreia, ca și conducător al instituției, i s-a acceptat transferul, să i se înceteze activitatea recurentului, în baza și în limita prevăzută de Ordinul nr.105/2008 emis de Prefectul Județului Recurentul a precizat că doar Prefectul putea dispune încetarea raportului său de muncă, iar nu Primarul Comunei, însă din ordin reiese evident faptul că recurentul a fost numit pe o perioadă determinată, respectiv până la ocuparea postului, în condițiile legii, nemaifiind necesară emiterea unui alt ordin, încetarea raportului de muncă a recurentului s-a realizat prin Dispoziția nr.251/2009 a Primarului Comunei, cu respectarea prevederilor ordinului, adică până la ocuparea postului; dispoziția a constatat și transpus o stare de fapt.
În mod categoric, nu puteau exista în cadrul Primăriei Comunei două persoane care să dețină funcția de secretar: - una numită pe perioadă determinată în baza unei Legi speciale de înființare a unei comune noi, respectiv Legea nr.369/2007 prin ordin al Prefectului Județului T și una numită pe perioadă nedeterminată, în baza Legii nr. 188/1999 prin dispoziția Primarului Comunei.
Primarul își numește prin dispoziție personalul. Recurentul nu putea împiedica primarul să își exercite una din atribuțiile care-i revin și anume aceea de numire în funcția publică. Perioada în care recurentul a fost numit secretar constituie o perioadă de interimat, de delegație.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș, Secția civilă, sub nr-, la 29.01.2009, reclamantul-recurent solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea dispoziției emise de acesta sub nr. 251/29.12.2008, prin care s-a dispus încetarea raportului său de muncă, reintegrarea sa în funcția ocupată anterior emiterii actului contestat, plata drepturilor salariale, de la data încetării raporturilor de muncă și până la reintegrarea sa efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a fost numit în funcția de secretar al comunei, prin Ordinul Prefectului jud. T nr. 105/27.01.2007, începând cu data de 28.01.2008, pentru o perioadă determinată, mai exact, până la ocuparea postului prin concurs, organizat potrivit legii. Prin dispoziția nr. 251/29.12.2008, emisă de pârâtul Primarul Comunei, s-a dispus încetarea raportului de muncă (prin concediere), începând cu data de 31.12.2008.
Prin urmare, reclamantul a făcut referire în cererea de chemare în judecată la o funcție publică pe care a ocupat-o, la încetarea unui raport de serviciu, precum și la acte administrative individuale de numire în funcție și, respectiv, de încetare a raportului de serviciu. Or, aceste instituții caracterizează raporturile de muncă în care sunt implicați funcționarii publici și autoritățile publice în cadrul cărora aceștia își desfășoară activitatea.
Raporturile de serviciu de natura celor invocate de către reclamantul-recurent sunt reglementate prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici care derogă de la cele de drept comun înscrise în Codul muncii și care se completează doar cu acestea din urmă, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, "în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice".
Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că funcția de secretar al unei comune se regăsește la poziția I, B, pct. 6 din Anexa nr. I la Legea nr. 188/1999, astfel încât se caracterizează ca o funcție publică, potrivit art. 2 alin. 4 din acest act normativ și, conform art. 1 alin. 1, intră în domeniul de reglementare al acestei legi.
Astfel fiind, Curtea constată că sunt incidente în speța de față dispozițiile art. 106, care permit funcționarilor publici să solicite instanțelor de contencios administrativ anularea actelor prin care s-a dispus încetarea raporturilor lor de serviciu, în măsura în care le consideră nelegale ori netemeinice, precum și în art. 109, care stabilesc competența cu caracter exclusiv a instanțelor de contencios administrativ pentru orice cauze ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită prin expres lege competența altor instanțe.
In cererea de recurs recurentul menționează ca a solicitat revocarea actului emis de către primar, întrucât acesta neavând competența de a dispune încetarea raportului de muncă al contestatorului, nu are nici competența de a reveni asupra propriului act emis. Curtea constată că dimpotrivă unul dintre petitele cererii de chemare în judecată formulate de către recurent este tocmai anularea dispoziției nr.251 emisă la data de 29.12.2008 de către Primarul Comunei prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă al recurentului, din funcția de secretar al comunei.
Curtea constată că Secția de contencios administrativ a Tribunalului Timișa fost legal învestită cu soluționarea cauzei.
Curtea constată că prezenta cauză este guvernată de normele art. 106 și art. 109 din Legea nr. 188/1999, care permit promovarea unor cereri de anulare a actelor administrative de încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, "în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004" și astfel fac trimitere la toate normele procedurale înscrise în acest din urmă act normativ, inclusiv la cele din art. 7 alin. 1, care reglementează procedura prealabilă obligatorie, statuând că "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Curtea apreciază ca soluția primei instanțe prin care a fost admisa excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile este corectă față de împrejurarea că, raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, reclamantul-recurent a solicitat anularea unui act administrativ unilateral, cu caracter individual, anume dispoziția nr. 251/29.12.2008, emisă de pârâtul Primarul Comunei,.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezulta că reclamantul-recurent ar fi îndeplinit procedura administrativă prealabilă.
Curtea constată că recursul prealabil a fost reglementat în legislația românească cu titlu de condiție obligatorie pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ.
Dispoziția legală care instituie procedura administrativă prealabilă este în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, aceasta din urmă instanță statuând în mod constant că stabilirea unor condiționării pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcarea a dreptului la liberul acces la justiție și la un proces echitabil, în însăși substanța sa, statul dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens.
Curtea Constituțională a statuat totodată că, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor neinteresați de a utiliza aceste proceduri în formele și modalitățile instituite de lege.
Prin urmare, îndeplinirea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ astfel că, în cazul de față, în care lipsește plângerea prealabilă obligatorie, acțiunea formulata de reclamantul-recurent, fiind adresată direct instanței de contencios administrativ este inadmisibilă.
Reținând cele expuse, văzând și dispozițiile legale mai sus menționate, Curtea va respinge recursul promovat ca neîntemeiat.
Totodată Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul în contradictoriu cu intimatul Primarul Comunei, împotriva sentinței civile nr. 876/CA/06.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2010
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red. DD/10.03.2010
Tehnored LM./10.03.2010
2expl/SM/emis 2 comunicări
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Maria Belicariu, Răzvan Pătru
