Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 298/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--19.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 298
Ședința publică din 26 februarie 2009
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de garantul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr. 917/18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul Teritorial Arad și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios B și Inspectoratul Județean al Poliției A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtul recurent, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, ca efect al admiterii excepțiilor invocate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 917 din 18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul Teritorial Arad, în numele și în reprezentarea membrilor săi, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative reprezentat prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios cu sediul în și în consecință:
Au fost obligați pârâții să plătească fiecărui membru,drepturile bănești cuvenite cu titlul de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe perioada 01.01.2005-31.12.2005, actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective, defalcat pe fiecare lună.
A fost obligat Ministerul Internelor și Reformei Administrative să cuprindă sumele necesare în bugetul pe anul 2009.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență, următoarele:
Reclamantul în numele și reprezentarea membrilor săi a solicitat plata drepturilor salariale cu titlu de spor de fidelitate în procent de până la 20% din salariul de bază.
Art. 6 din Ordonanța nr. 38/2003, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 prevede și acordarea acestui spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, iar art. 5.1 din Ordinul nr. 132/09.02.2004 prevede tranșele de acordare a acestui spor raportat la vechimea în munca de polițist.
Suspendarea plății inclusiv a acestui spor prin OUG nr. 118/2004 pentru anul 2005 afectat doar exercițiul dreptului nu și inexistența acestuia întrucât un drept prevăzut prin lege încetează doar prin abrogare, ceea ce nu s-a întâmplat.
Având în vedere prevederile HG nr. 386/2007, care arată că bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor a fost admisă, fiind admisă totodată acțiunea formulată de reclamant, obligată pârâta să plătească sporul de fidelitate de până la 20% fiecărui membru pe perioada 01.01.2005-31.12.2005, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând în acest sens excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, recurentul a arătat în esență că Ministerul Finanțelor Publice este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, astfel încât recurentul nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale salariaților altei instituții, între recurent și reclamantul intimat neexistând nici un raport de muncă.
A mai arătat recurentul că potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002 Parlamentul este cel care adoptă legea bugetară anuală iar Guvernul este cel care poate aduce modificări structuri bugetelor ordonatorilor principali și că, potrivit dispozițiilor art. 25 din nr.OUG 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar le revine ordinatorilor principali de credite sarcina de a introduce în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare pentru punerea în plată a sentințelor judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume și comunicând Ministerului Economiei și Finanțelor operarea acestor modificări.
De asemenea, recurentul susține că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, neexistând obligație de garanție în sarcina sa, invocând practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe fondul raporturilor juridice dintre părți, recurentul arată că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, având în vedere că dreptul solicitat a fost suspendat până la data de 31.12.2006 prin dispozițiile art. 8 aliniatul 7 din Legea nr. 511/2004, respectiv prin dispozițiile art. 5 aliniatul 5 din Legea nr. 379/2005.
Recurentul critică de asemenea soluția instanței de actualizare cu indicele inflației a sumelor solicitate, arătând că Ministerul Finanțelor Publice nu se află în culpă pentru a fi obligat la alocarea fondurilor necesare actualizate.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Este adevărat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de ordonator principal de credite și nici nu există un raport juridic direct cu reclamantul intimat, însă trebuie avut în vedere ansamblul normelor instituite prin Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, din care rezultă atribuția Ministerului Economiei și Finanțelor de autorizare bugetară, potrivit art. 2 alin.1 pct.5 din actul normativ menționat, precum și rolul de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, așa cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 19 alin 1 lit. A din Legea nr. 500/2002. Dacă s-ar admite că recurentul nu are calitate procesuală pasivă, ar exista și riscul imposibilității punerii în executare a hotărârii judecătorești în situația în care ordonatorul principal de credite nu ar deține resursele necesare.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect a procedat prima instanță admițând cererea de chemare în garanție, dispunând alocarea sumelor necesare efectuării plăților, astfel încât nu vor fi reținute apărările recurentului cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive și la inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție.
Pe fond, Curtea constată că de asemenea prima instanță a aplicat și interpretat corect legislația în vigoare, respingând apărările pârâților cu privire la suspendarea drepturilor ce fac obiectul prezentei acțiuni.
Astfel, suspendarea exercițiului dreptului la sporul de fidelitate, prevăzut de art.6 din OG nr.38/2003, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, o altă interpretare fiind în neconcordanță cu dispozițiile de principiu ale art. 38 din Codul muncii, care prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport deserviciu, sporul nu putea fi anulat prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept. O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să-și producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
În aceeași ordine de idei, Curtea reține că potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale, neputând fi lipsită de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului.
Astfel, dreptul la sporul menționat este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Sunt de asemenea nejustificate și susținerile recurentului privind actualizarea sumelor, neexistând nici un temei de fapt ori de drept pentru înlăturarea dreptului reclamanților la o reparare integrală a prejudiciului cauzat prin neacordarea drepturilor lor prevăzute de lege. Lipsa culpei recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice nu constituie un motiv pentru a refuza actualizarea sumelor pretinse întrucât, în aceeași ordine de idei, nici reclamanții nu au o culpă în neacordarea drepturilor lor.
Pentru considerentele expuse, reținând netemeinicia recursului formulat, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, urmează a-l respinge ca atare, luând totodată act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr. 917/18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul Teitorial A și cu pârâții intimați Inspectoratul Județean al Poliției A și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - LIBER - -
GREFIER
-
Red./24.03.2009
Tehnodact / 2 ex./24.03.2009
Prima instanță: Tribunaul
Judecător
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Claudia, Maria Cornelia
