Contestație act administrativ fiscal. Decizia 295/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--27.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 295
Ședința publică din 26 februarie 2009
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S - Administrația Finanțelor Publice Reșița, împotriva sentinței civile nr.2094 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâta intimată Administrația Finanțelor Publice Reșița, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind formulate cereri, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2094 din 19.11.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Reșița și Trezoreria Municipiului Reșița, a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița să restituie reclamantului taxa specială pentru autoturism în sumă de 6286,65 lei și să plătească dobândă legală calculată de la data plății până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență, următoarele:
În aplicarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal, Administrația Finanțelor Publice Reșița a stabilit că reclamantul are o obligație fiscală în cuantum de 6286,65 lei, pentru a putea înmatricula autoturismul marca Volkswagen, an de fabricație 2003.
Reclamantul a achitat contravaloarea taxei stabilite de Reșița, eliberându-i-se în acest sens chitanța seria - nr. - din data de 26.07.2007, înmatricularea în circulație autovehiculului fiind condiționată de achitarea acestei taxe.
Ulterior înmatriculării, prin cererea înregistrată sub nr. 11438/18.03.2008 la DGFP C-S - Administrația Publică Reșița reclamantul a solicitat restituirea taxei, solicitare respinsă prin adresa nr. 12236/25.03.2008.
Instanța a reținut că dispozițiile art. 148 al 2 din Constituția României, prevăd că tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare" și că, potrivit alineatului 4 al aceluiași articol, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului. Așadar, potrivit normei constituționale, tratatele constitutive și celelalte reglementări comunitare obligatorii se aplică cu prioritate în dreptul intern, față de dispozițiile contrare ale legislației interne, au deci putere supralegislativă. Ca urmare a principiilor supremației dreptului comunitar și efectului direct al acestuia în ordinea juridică internă a României, instanța are competența de a constata dacă o normă internă contravine tratatelor constitutive sau celorlalte reglementări comunitare obligatorii și de a-i înlătura aplicabilitatea dacă apreciază că este contrară. Procedând astfel, instanța nu depășește limitele puterii judecătorești ci acționează în sensul dispozițiilor constituționale și ale dreptului comunitar.
Dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene interzic între statele membre restricționarea liberei circulații a mărfurilor prin impunerea de taxe vamale sau cu efect echivalent, prevăzând că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Art. 2142din Codul fiscal impunea obligația de plată a taxei speciale pentru autoturismele sau autovehiculele comerciale înmatriculate pentru prima oară în România. Din analiza acestui text rezultă că taxa nu se datorează pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai autoturismelor înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Diferența de aplicare a taxei introduce un regim discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Făcând aplicarea principiilor supremației dreptului comunitar și celui privind efectul direct al dreptului comunitar în ordinea juridică internă, instanța a considerat că art. 2141- 2143din Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor art. 90 (1) din Tratat și a îndepărtat aplicarea acestora în cauza de față, concluzionând că se impune admiterea acțiunii și restituirea taxei încasate.
În baza dispozițiilor art.1082 și 1084 Cod Civil, suma reprezentând contravaloarea taxei a fost actualizată conform ratei inflației la data plății efective, actualizarea reprezentând daune interese cuvenite reclamantului pentru pierderea suferită ca urmare a inflației.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S - Administrația Finanțelor Publice Reșița, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate ca fiind neîntemeiată și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulată de reclamant.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că acțiunea reclamantului este inadmisibilă sub un dublu aspect, întrucât în primul rând nu există în mod material un act administrativ care să poată fi atacat de către reclamant în procedura contenciosului administrativ, cele două adrese emise de pârâtă neîntrunind elementele necesare actului administrativ fiscal, și întrucât în al doilea rând nu sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezentând activitatea de soluționare de către instanțe a litigiilor provenite fie din emiterea unui act administrativ fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă recurenta constă în lipsa calității procesuale pasive Direcției Generale a Finanțelor Publice C - - Administrația Finanțelor Publice Reșița, în susținerea căreia aceasta arată că raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță, nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, nu de pârâtă, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională, respectiv Statul Român. În materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit nr.HG495/2007.
A mai arătat recurenta că instanța a reținut că "obligația de plată a taxei are o bază legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este DGFP - Administrația Finanțelor Publice Reșița, pentru a putea sta în judecata în nume propriu, instanța neavând în vedere faptul că instituția nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială, pentru a putea fi parte în proces.
Se mai susține și că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă), întrucât nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
În ce privește fondul cauzei, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, întrucât regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășeau 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei Euro 3.
Se mai susține că în raport de prevederile constituționale ale art.148 și art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România, privind aderarea Bulgaria și României la. semnat de România la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie instanța de fond a aplicat greșit legea. (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Cu privire la prevederile art.90(1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta consideră că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Totodată, recurenta susține că dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
A mai arătat recurenta că, în condițiile apariției OUG nr. 50/2008, acțiunea reclamantului a rămas parțial fără obiect întrucât art. 11 prevede restituirea diferenței dintre suma achitată și taxa pe poluare instituită prin actul normativ menționat, reiterând argumentele prezentate în fața primei instanțe cu privire la OUG nr. 50/2008.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs formulate cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ și că nu ar fi incidente în cauză dispozițiile art.2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței anexate la dosar de fond,Trezoreria Municipiului Reșița, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița, a încasat de la reclamant suma de 6286,65 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, în urma cererii de restituire a acestei sume, pârâta a răspuns negativ la această solicitare, prin adresa nr. 12236/25.03.2008.
Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare lipsa unui temei legal pentru restituire( 13 dos. fond).
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că Administrația Finanțelor Publice Reșița a încasat taxa specială prin entitatea sa, Trezoreria Municipiului Reșița și în consecință beneficiarul acestei taxe este Statul Român, care conform Legii nr.495/2007 este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală B și unitățile teritoriale subordonate, în speță Administrația Finanțelor Publice Reșița, ceea ce justifică calitatea procesuală pasivă a acesteia. Prin urmare, excepția este neîntemeiată.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului însuși și organelor componente ale acestuia. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge dispozițiile constituționale menționate astfel încât revine jurisdicțiilor sarcina de a elimina această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că este neîntemeiată susținerea recurentei că în cauză ar trebui avută în vedere apariția OUG nr. 50/2008 întrucât restituirea doar a diferenței dintre taxa specială, încasată anterior pe baza unei norme juridice abrogate la 1 iulie 2008, și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei este apreciat ca fiind nefondat, așa încât conform art. 312 Cod procedură civilă acesta urmează a fi respins ca atare, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S - Administrația Finanțelor Publice Reșița, împotriva sentinței civile nr.2094/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă Trezoreria Municipiului Reșița.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - LIBER - -
GREFIER
-
Red.D/24.03.2009
Tehnodact / 2 ex./24.03.2009
Prima instanță: Tribunalul C-S
Judecător
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Claudia, Maria Cornelia
