Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3009/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3009/2008
Ședința publică din 15 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 176/CA din 08.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoriu cu intimații, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚA -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999) drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 11.12.2008 s-au înregistrat la dosarul cauzei note de ședință din partea recurentului.
Reprezentanta recurentului a învederat instanței că, nu mai are de formulata alte cererii în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționarea a cauzei, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare asupra fondului.
Reprezentanta recurentului a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea hotărârii recurate și rejudecând în fond respingerea ca inadmisibilă a acțiunii. Potrivit Legii nr. 188/1999 reclamanții sunt funcționari publici și le sunt aplicabile dispozițiile din contract, trebuiau să formuleze plângere prealabilă, s-a susținut că, excepția a fost invocată și la fond, dar a fost respinsă și că, nu este vorba de discrimina în speță, a distinge neînsemnând a discrimina.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 176 din 8 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-au respins excepțiile, necompetenței materiale a instanței și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița N ca fiind întemeiată, și în consecință;
Pârâții au fost obligați în solidar la plata drepturilor salariale către reclamanți pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2007 și în continuare, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora și includerea în buget a sumelor datorate;
Pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -N a fost obligat la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Instanța este competentă material să soluționeze cauza deoarece pot art. 27 al. 1 din OG 137/2000 republicată, calitatea de persoane discriminate, reclamanții au dreptul să pretindă despăgubiri, proporțional cu prejudiciul suferit potrivit dreptului comun. Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul departamentului economic financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N așa cum rezultă din adresa nr. 4160 / III/1 din 15 noiembrie 2007 acestui pârât și a ordinelor anexate.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare instanța a constatat că în speță nu sunt aplicabile disp. art. 7 invocate întrucât prin acțiune nu se solicită revocarea vreunui act administrativ ci se solicită acordarea unor drepturi salariale iar acțiunea reclamanților în calitatea lor de funcționari publici este reglementată expres prin dispozițiile Legii 188/1999 republicată ca fiind de competența instanțelor de contencios administrativ.
Prin hotărârea nr. 262/21.06/2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat cu privire la salarizarea diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ din cadrul instanțelor de judecată, aplicarea unui tratament diferențial, raportat la faptul că funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ICCJ sunt salarizați potrivit anexei nr. I din Legea nr. 303/2004, iar funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul celorlalte instanțe de judecată sunt salarizați potrivit anexei III al aceluiași act normativ, în condițiile în care art. 125 și art. 127 din Legea nr. 304 privind organizarea judiciară, reglementează unitar activitatea mangerilor economici și recrutarea acestora, indiferent dacă aceștia lucrează la Înalta Curte de Casație și Justiție sau la celelalte instanțe judecătorești.
Prin prisma aspectelor reținute instanța a apreciat ca acțiunea reclamanților este întemeiată astfel că obligația de plată a drepturilor bănești solicitate prin acțiune s-a apreciat ca fiind obligație solidară, solidaritatea pasivă izvorând din prevederile art. 35, 36 si 44 din Legea 304 raportate la cele ale OUG 177/2002 și OUG 27/2006 potrivit cărora pârâții de rând 1și 3 sunt persoane juridice care ordonează creditele salariale.
Față de aceste considerente instanța a respins excepțiile ridicate de pârâtul de rând 1 ca neîntemeiate și a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții și obligarea acestora în solidar la plata drepturilor salariale pentru perioada de referință solicitată prin acțiune cu includerea în buget a sumelor datorate și cu efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul-recurent MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a învederat că raportat la împrejurarea că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile OUG nr. 137/2000 trebuie reținut că prin decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art 2 alin (1) și alin (11) precum și art. 27 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale astfel că se solicită aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992.
Prima instanță în mod greșit a cenzurat soluția aleasă de legiuitor și a acordat drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați decât reclamanții creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative.
Referitor la modalitatea de soluționare a excepției lipsei plângerii prealabile recurentul a invocat incidența dispozițiilor art. 7 alin (1) din Legea nr. 554/2004 și a prevederilor art. 109 alin (2) Cod procedură civilă arătând că prima instanță a reținut în mod greșit că în speță nu s-a solicitat revocarea niciunui act administrativ însă în cuprinsul acțiunii introductive reclamanții au solicitat refacerea ordinelor și deciziilor de încadrare ceea ce presupune anularea celor existente.
Recurentul a mai învederat că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea MINISTERULUI PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al ICCJ și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești urmare a greșitei interpretări a dispozițiilor OG nr. 6/2007.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art 3041pr civ și a dispozițiilor art 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Reclamanții, și prin acțiunea formulată împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița au solicitat obligarea pârâților să achite reclamanților drepturile salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție B și cel prevăzut pentru funcționarii publici din instanțe judecătorești pentru perioada 1 noiembrie 2004-1 noiembrie 2007 actualizate în raport cu rata inflației, la data plății efective pentru reclamanți, cu obligarea pârâților la acordarea în continuare reclamanților aceleași drepturi prevăzute în lege pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiare și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, până la elaborarea unui sistem de salarizare nediscriminatoriu.
Pârâta Curtea de Apel Cluja fost obligată la emiterea deciziei cu privire la drepturi salariale și înscrierea lor în carnetul de muncă iar pârâții au fost obligați să prevadă în buget sumele datorate reclamanților.
S-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Salarizarea reclamanților a fost reglementată succesiv în temeiul dispozițiilor nr.OUG82/2004, apoi în baza nr.32/2005 și ulterior nr.2/2006 și nr.OG6/2007.
Salariul de baza se stabilește în funcție de categorie, de clasa care reflecta nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și, după caz, cu gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. I-V pentru luna ianuarie, nr. Ia-Va pentru perioada februarie-august 2006 și, respectiv, anexelor nr. Ib-Vb pentru perioada septembrie-decembrie 2006 potrivit art 4 din Ordonanta nr. 2 din 12 ianuarie 2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Anexa 1 se referă la funcționarii Aparatul Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție,Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurentei, Curții de Conturi, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Consiliului Național al Audiovizualului.
Anexa 3 cuprinde dispoziții referitoare la paratul propriu al prefecturilor, al instituțiilor subordonate autorităților sau instituțiilor publice centrale, ale serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale altor organe ale administrației publice centrale de specialitate din unitățile administrativ-teritoriale, al inspectoratelor teritoriale de munca, al caselor de asigurări de sănătate județene și a municipiului B, al Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, al Casei de Asigurări de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, al caselor județene de pensii și a municipiului B, al agențiilor județene pentru ocuparea forței de munca și a municipiului B, precum și din aparatul propriu al consiliilor județene.
Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de munca funcționează principiul egalității de tratament fata de toți salariații și angajatorii și orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasa, culoare, etnie, religie, opțiune politica, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directa actele și faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirecta actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o munca beneficiază de condiții de munca adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în munca, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Interpretarea dispozițiilor art 6 din Codul muncii, invocat în justificarea demersului judiciar de către reclamanți în sensul că în baza acestui text legal trebuie asigurată o retribuție egală pentru muncă și pregătire egală nu se poate realiza fără coroborarea cu dispozițiile legilor speciale.
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru salarizare întrucât în chiar cuprinsul titlului este menționat un prim criteriu, respectiv cel al structurii teritoriale ori centrale.
O altă distincție, care nu se bazează pe criterii subiective ci pe unele obiective este cea calității de ordonatori principali, secundari ori terțiari de credite a persoanei căreia îi este subordonat potrivit prevederilor art 125 din Legea nr 304/2004 privind organizarea judiciară, managerul economic în calitatea sa de conducător al departamentului economico-financiar și administrativ.
Criteriile de selecție și condițiile referitoare la studii și vechime identice nu presupun ulterior un conținut identic al raporturilor de serviciu.
Dispozițiile art 125 și următoarele din Legea privind organizarea judiciară nu pot fi interpretate în sensul determinării unor raporturi de serviciu identice pentru personalul departamentului economico-financiar și administrativ fără nici o distincție după gradul instanței în chiar cuprinsul dispoziției legale fiind menționată o altă distincție în raport cu angajatorul.
Prima instanță a interpretata greșit dispozițiile art 125 și 127 din Legea nr 304/2004 apreciind că în raport de acestea diferențierea existentă este inechitabilă și discriminatorie, întrucât în chiar conținutul acestora se află temeiul pentru stabilirea unor indemnizații diferite în consonanță cu conținutul raportului de serviciu.
Este de necontestat că respectarea actelor și pactelor internaționale ratificate constituie un deziderat prioritar însă aplicarea și interpretarea acestora trebuie realizată în sensul pentru care au fost edictate și pentru asigurarea egalității și echității în limitele acestora.
Curtea a apreciat că prima instanță a realizat o greșită interpretare a dispozițiilor legale incidente apreciind că există o discriminare fără justificare ori așa cum s-a relevat diferența de tratament nu poate fi apreciată ca nefundamentată întrucât are la bază conținutul raportului de serviciu determinat de factorii enumerați anterior și care justifică reglementarea distinctă incriminată astfel că se apreciază că este prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 pr civ și în consecință în baza disp.art 312 pr civ coroborat cu art 20 din Legea nr 554/2004 va admite recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.176 din data de 8 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o casează și rejudecând pe fond cauza respinge acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 176 din 08.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamanților.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - G - - - - -
Red./
3 ex./17.12.2008
Jud.fond.-
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
