Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 301/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 301/R/2008 Dosar nr-
Ședința publică din data de 22 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Silviu Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta Bejinaru
- - - - președinte de secție
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței nr. 140/CA/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 15 aprilie 2008, și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 22 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.140/CA/20.02.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, și INSPECTORATUL DE JUDEȚULUI B; a fost admisă cererea de chemare în garanței a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, formulată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor; au fost obligați pârâții să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2004 și 2005 în cuantum total de 4.282 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației la data plății.
A fost obligat chematul în garanție să aloce pârâtului Ministerul Administrației și Internelor fondurile necesare achitării drepturilor bănești mai sus menționate.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: reclamantul este polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
Art. 37 alin.2 din G nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că " La plecarea în concediu de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Acest text a rămas fără conținut întrucât prin legile bugetului de stat a fost suspendat până la 31 decembrie 2006.
Drepturile respective însă există deoarece ele nu au fost înlăturate de legiuitor, iar garantarea realizării lor este conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.
În sensul celor de mai sus, referitor la prima de concediu a polițiștilor s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia de îndrumare nr. XII din 5 februarie 2007, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Casație și Justiție.
În consecință, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamant și a obligat pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului B și Ministerul Administrației și Internelor să plătească drepturile în cauză așa cum au fost precizate, în cuantum de 4.282 lei astfel cum rezultă din adeverințele depuse, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației.
Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanței a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere, că gestionând bugetul de stat are obligația să asigure instituțiilor bugetare fondurile necesare.
Drept urmare Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să vireze Ministerului Administrației și Internelor sumele necesare plății drepturilor în cauză.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice. În dezvoltarea motivelor de recurs arată că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție deoarece nu sunt întrunite condițiile art.60 - 63 din Codul d e procedură civilă, iar între cele două ministere nu există nici o obligație de garanție, iar chemarea în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personal nepatrimoniale și nici în cazul litigiilor de muncă.
Recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Prima instanță în mod corect a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B deoarece recurentul, în baza dispozițiilor art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002 și a art. 42 alin. 1 din Legea nr. 511/2004, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative are sarcina de a aviza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor subordonate în calitate de ordonator principal de credite. Ca atare, fiecare din cele două ministere au atribuții specifice dar, în același timp au obligația de a asigura, fiecare, resursele necesare angajatorului în vederea efectuării plăților restante către reclamant.
Recurentul trebuie să aibă în vedere la elaborarea proiectului de buget și aceste sume cuprinse în hotărârile judecătorești, astfel că acesta nu a fost obligat să plătească drepturile bănești angajaților Inspectoratului de Poliție al Județului B, ci să aloce sumele necesare îndeplinindu - și atribuțiile ce-i revin conform Legii nr. 500/2002.
Cauza în speță este un litigiu patrimonial care nu se desfășoară în sfera raporturilor de muncă reglementate de codul muncii, ci în cea a raporturilor de serviciu reglementate de Legea nr. 360/2002 și Legea nr.188/1999.
Pe fondul cauzei se constată că: potrivit art.37 alin.2 din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, conform art.6 din aceeași ordonanță a guvernului, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personalul contractant, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne. Rezultă că dreptul la prima de concediu și sporul de fidelitate s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor prerogativele de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani. Aceste dispoziții legale au fost suspendate succesiv prin legile bugetului de stat, respectiv prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005.
În ceea ce privește dreptul la sporul de fidelitate pentru anul 2005, acesta a fost suspendat conform dispozițiilor art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004.
Textele prin care a fost suspendată succesiv plata primei de concediu pentru anii 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, nu mai sunt în vigoare dar se constată că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece, dreptul la prima de concediu și la sporul de fidelitate nu a fost înlăturat ci îngrădit, atingând chiar existența dreptului. Cenzurarea legalității acestor suspendări revine, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 instanței de judecată iar nu Curții Constituționale, deoarece, normele legale de suspendare, nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței. Ca atare, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus menționate, putându-se reține că acestea contravin prevederilor art.16, 41 și 53 din Constituția României, neputându-se suspenda, retroactiv, un drept câștigat sub imperiul OG nr.38/2003.
Prima de concediu și sporul de fidelitate reprezintă drepturi de remunerare care fac obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator și reclamant, iar acest drept, atâta timp cât a fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns sau îngrădit pe motivul existenței unor prevederi bugetare sau a lipsei fondurilor necesare, deoarece s-ar afecta inclusiv dreptul la muncă al reclamantului.
În consecință, instanța va respinge recursul chematului în garanție, nefiind îndeplinite condițiile art. 304 Cod procedură civilă pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 140/CA/20.02.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios administrativ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. - 29.04.2008
Dact - 30.04.2008/2 ex.
Jud fond A /
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Barbu, Georgeta Bejinaru
