Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 295/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 295 /R/2008 Dosar nr-
Ședința publică din data de 22 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Silviu Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta Bejinaru
- - - - președinte de secție
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței nr. 40/CA din 15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-- având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 15 aprilie 2008, și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 22 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 40/CA/15.01.2008 a Tribunalului Brașov secția comercială și de contencios administrativ au fost respinse excepțiile și a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanții, -, a, și de intervenienții a, în contradictoriu cu intimații Instituția Prefectului Județului B, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință: au fost obligați pe intimații Instituția Prefectului Județului B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative să plătească reclamanților și intervenienților drepturile salariale reprezentând primele de concediu aferente anilor 2001 - 2006, în funcție de situația de personal a fiecăruia, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației până la data plății.
A fost obligat intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Instituției Prefectului Județului B fondurile necesare plății drepturilor salariale în cauză.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că: excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă reținându-se existența identității între titularii obligației și persoana pârâților MIRA și MEF în raportul juridic dedus judecății.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție s-a reținut că, potrivit HG nr.208/2005, MEF gestionând bugetul de stat are obligația să asigure instituțiilor bugetare fondurile necesare plății drepturilor salariale ale angajaților acestora și a fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Instanța de fond a apreciat că s-au încălcat și dispozițiile art.56 și art.64 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Art.56 precizează că după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, suspendarea sau alte asemenea, iar art.64 din același act normativ prevede că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se arată în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei.
În speță, dreptul la prima de vacanță fiind acordat printr-o lege organică (Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici) aplicarea unei dispoziții din aceasta nu poate fi suspendată decât printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, ceea ce nu s-a întâmplat, deoarece suspendarea a operat prima dată printr-o ordonanță de urgență (act normativ inferior), termenul prevăzut de aceasta fiind prelungit prin legile bugetului de stat pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, reglementări care nu acoperă neregularitățile menționate, deoarece prin aceste acte normative nu se instituie o nouă suspendare ci doar se prelungește durata acordării dreptului la prima de vacanță.
Avându-se în vedere succesiunea actelor normative, instanța apreciază că art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 nu poate fi afectat de conținutul unor acte normative referitoare la stabilirea bugetului de stat pentru anii ulteriori, avându-se în vedere principiul neretroactivității legii consacrat de Constituția României și Codul civil, aceasta cu atât mai mult cu cât noua lege ce reglementează altă situație juridică nu poate aduce nici o atingere, nici o îngrădire, nici o discriminare unui drept deja câștigat ce trebuie respectat indiferent de procesul elaborării unor legi succesive, deoarece legea totdeauna trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire legală eficace. Interdicția oricărei discriminări a drepturilor omului este prevăzută și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar art.292 din Codul muncii prevede că potrivit obligațiilor internaționale asumate de România, legislația muncii se va armoniza permanent cu normele Uniunii Europene, cu convențiile și recomandările Organizației Internaționale a, cu normele dreptului internațional al muncii.
Actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate este în concordanță cu principiul echității și jurisprudența CEDO art.1 din Protocolul nr.1 în fapt acordându-se un număr mai mare de unități monetare însă în aceeași valoare totală.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată și art.161 alin.4 Codul muncii, instanța a admis cererile formulate dispunând conform dispozitivului sentinței.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului întrucât nu există temei juridic valabil de natură a determina chemarea în judecată a acestui pârât. Pe fondul cauzei arată că drepturile reclamanților nu pot fi acordate din lipsa fondurilor bugetare.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurent, precum și din prisma dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății pronunțând o sentință legală și temeinică.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent în mod corect a fost respinsă de către prima instanță, deoarece, în baza dispozițiilor art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002 și art. 42 alin. 1 din Legea nr. 511/2004, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ca atare, pârâtul are obligația de a asigura și de a prevedea în buget resursele necesare plăților restante către reclamanți. Pârâtul recurent trebuie să aibă în vedere la elaborarea proiectului de buget și sumele cuprinse în hotărârile judecătorești, astfel că acesta este obligat să prevadă sumele necesare, îndeplinindu-și astfel atribuțiile ce-i revin conform Legii nr. 500/2002.
Pe fondul cauzei se constată că: prin art. 35 din Legea nr.188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici s-a prevăzut că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat." Rezultă că, dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor prerogativele de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani. Aceste dispoziții legale au fost suspendate in mod succesiv, până la data de 31.12.2005, prin art.3 alin.1 din G nr.33/2001, și ulterior, prin legile de stat. Textele prin care a fost suspendată succesiv plata primei de concediu nu mai sunt în vigoare, dar se constată că legiferarea s-a realizat cu încălcare dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece, dreptul la prima de vacanță nu a fost înlăturat, ci îngrădit, atingând chiar existența dreptului. Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței. Ca atare, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus menționate, putându-se reține că acestea contravin prevederilor art. 41 și 53 din Constituția Românei. De asemenea, normele legale de suspendare contravin și art. 16 alin. 1 din Constituția României, neputându-se suspenda, retroactiv, un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Prima de concediu este un drept de remunerare care face obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator și reclamantă, iar, acest drept, atâta timp câta fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns sau îngrădit pe motivul existenței unor prevederi bugetare, sau a lipsei fondurilor bănești necesare deoarece, s-ar afecta inclusiv dreptul la muncă al reclamantei.
Față de aceste considerente, curtea va respinge recursul pârâtului, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 304 din Codul d e procedură civilă pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței nr. 40/CA din 15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de contencios administrativ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. - 29.04.2008
Dact. -30.04.2008-2 ex
Jud fond. /
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Barbu, Georgeta Bejinaru
