Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3019/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3019

Ședința publică de la 18 Iunie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător

- - Judecător

- - Judecător

Grefier:

**********

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta AJOFM G PENTRU AJOFM M împotriva sentinței nr. 1833 din 27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul - în contradictoriu cu intimata reclamantă.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă, lipsind recurenta pârâtă AJOFM G PENTRU AJOFM

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta pârâtă AJOFM G PENTRU AJOFM Mas olicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Codul d e procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 Codul d e procedură civilă coroborat cu art. 3 din Decretul 167/1957, instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 15.11.2004 - 03.07.2005.

Intimata reclamantă solicită respingerea excepției invocate, iar pe fond solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta AJOFM G PENTRU AJOFM

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 1833 din 27.10.2008 Tribunalul Mehedinția respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă .

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază aferente perioadei 15.11.2004-27.10.2008, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția prematurității cererii s-a reținut că nu este întemeiată și va fi respinsă pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

Dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare este prevăzut de art.31 din Legea nr.188/1999 republicată( fost art.29) începând cu data de 01.01.2004 ca urmare a modificării acestei legi prin Legea nr.161/2003.

Plata acestor suplimente a fost suspendată prin acte normative succesive până la data de 01.01.2007 când a încetat suspendarea și funcționarul public a fost repus în drepturi cu caracter retroactiv în privința acestor suplimente.

Cererea de chemare în judecată a fost depusă de reclamantă la data de 04.07.2008, dată ce este ulterioară atât intrării în vigoare a actului normativ care prevede aceste suplimente, cât și încetării suspendării plății acestor drepturi, astfel că dreptul funcționarului public la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este născut și actual, fiind lipsit de relevanță în privința existenței dreptului faptul că nu a fost adoptată o dispoziție legală care să prevadă cuantumul acestora și modalitatea de acordare.

De asemenea, nu se poate reține nici că dreptul la acțiune este prescris întrucât starea de pasivitate reclamantului a fost generată de acte, fapte si împrejurări mai presus de voința acestuia, respectiv de apariția actelor normative care au suspendat plata acestor suplimente afectând astfel exercițiul liber al drepturilor procesuale și au suspendat cursul prescripției dreptului la acțiune conform art.13 din Decretul nr.167/1958, curs care se reia după încetarea cauzelor de suspendare.

Pe fond s-a retinut ca reclamanta este funcționar public în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă începând cu data de 15.11.2004.

Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999 republicată pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.

Plata celor două suplimente a fost suspendată succesiv după cum urmează: prin art.44 din OUG nr.92/2004 pentru anul 2005 și prin art.48 din OG nr.2/2006 pentru anul 2006.

Suspendarea prevăzută de actele normative anterior menționate nu a mai fost anterior menținută și pentru anii 2007-2008.

Deci, dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu data de 01.01.2004 și a fost suspendat până la data de 01.01.2007, fără a fi însă abrogat.

Ca urmare dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în drepturi cu caracter retroactiv conform art.64 al.2 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă. Ca atare începând cu data de 01.01.2007 revine autorităților statului obligația de a efectua plata acestor suplimente cuvenite începând cu data de 01.01.2004.

Reclamanta, deși, este funcționar public în raporturi de serviciu cu pârâta începând cu data de 15.11.2004 nu a beneficiat de plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, așa cum rezultă din adresa nr. 8465/10.10.2008 emisă de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă .

Nu poate fi obligată pârâta la plata acestor suplimente și pentru perioada ulterioară pronunțării acestei sentințe, deoarece dreptul nu este actual, ci viitor, fiind condiționat de existența raporturilor de serviciu între părți și supus modificărilor legislative.

În ceea ce privește cererea de înscriere în carnetul de muncă a acestor suplimente s-a reținut că înscrierea se face de către angajator conform procedurii stabilite prin Decretul nr.92/1976 după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-au acordat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AJOFM G PENTRU AJOFM M, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs s-a arătat că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este reglementat de art.31 lit.c și d din legea 188/1999 modificată, că printr-o serie de acte normative a fost suspendat acest drept, dar începând din anul 2007 nu s-a mai dispus suspendarea acordării drepturilor respective și că neacordarea drepturilor se constituie într-o încălcare a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă în speță și situația de fapt, se rețin următoarele:

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, cu motivarea că aceste drepturi sunt prevăzute de art.29 alin.1 lit.c și d din legea 188/1999.

A precizat reclamanta că aceste drepturi au fost suspendate în anii 2005 și 2006, dar că ulterior, pentru anii 2007 și 2008, nu s-a mai dispus suspendarea textelor legale privind acordarea suplimentelor solicitate prin acțiune.

Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamantei privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.

În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.

Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.

Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.

Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.

Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999

OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999

Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.

În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia în bugetul instituției nu au fost alocate sumele necesare plății suplimentelor, Curtea arată că:

Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt element component al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.

În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.

Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.

Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".

În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.

CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.

În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.

Prin suspendarea periodică, reclamanta a fost privată de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.

Se constată că a avut loc o încălcare și a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va da prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.

Curtea apreciază însă că, în mod greșit, instanța de fond a admis cererea reclamantei privind acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare de la data de 15.11.2004 - 27.10.2008, având în vedere că, în ceea ce privește perioada 15.11.2004- 03.07.2005 a operat prescripția extinctivă, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, art.3.

Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.

Curtea constată că față de data introducerii acțiunii, 4.07.2008, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 15.11.2004 - 3.07.2005 s-a prescris.

Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.

Decretul nr. 167/1958, în art. 13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamanta nefiind în nici unul din aceste cazuri.

Având în vedere cele expuse, se va admite recursul pârâtei, va modifica în parte sentința, în sensul că pentru perioada 15.11.2004 - 3.07.2005 va constata prescris dreptul la acțiune. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta AJOFM G PENTRU AJOFM M împotriva sentinței nr. 1833 din 27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul - în contradictoriu cu intimata reclamantă.

Modifică în parte sentința în sensul că pentru perioada 15.11.2004 - 03.07.2005 constată prescris dreptul la acțiune.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2009.

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță

- -

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

- -

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

- -

Grefier,

Red. Jud. M

Ex.2//24.06.2009

Jud. fond A

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3019/2009. Curtea de Apel Craiova