Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 304/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 304
Ședința publică din 13 martie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 2: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 3: Dacu Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor prin T, împotriva sentinței civile nr. 29/9.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice Contencios B și Inspectoratul Județean al Poliției Județului T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, consilier juridic în reprezentarea pârâtului recurent, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 6624/30/18.09.2007 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICE ȘI CONTENCIOS, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T si MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICE, obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pe anii 2006 conform art. 37 pct. 2 OG 38/2003 actualizată în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut că polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a OG nr.38/2003, reclamanta nu a beneficiat de această dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate reține că acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pe anii 2006. considera astfel, ar contravenii prev.art.53 din Constituția României și art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și fără a aduce atingere existenței dreptului.
De asemenea se mai arată că potrivit art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovită de nulitate. Se mai invocă totodată decizia nr. XII /5.02.2007 a Jc are a stabilit ca polițiștilor li se cuvine prima de concediu pe anii 2004-2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul A, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, pana la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată că bugetul Iaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev.imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul MAI nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți.
Totodată, pârâtul Iaf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că potrivit HG nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de MFP, iar în ipoteza admiterii acțiunii,acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul IPJ Tas olicitat constatarea lipsei calității procesuale pasive începând cu 1.04.2006 arătând că de la această dată reclamantul nu a mai avut raporturi de serviciu cu IPJ T activând ca agent de poliție în cadrul Secției Regionale de Politie Transporturi
Pe fondul cauzei, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 dinL.nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar MFP prin DGFP T, s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv în sarcina instituțiilor în care își desfășoară activitatea reclamantul. A invocat totodată excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 al.1 din L 554/2004 iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev.de art.7 din nr.554/2004, instanța reține ca, disp.art.91 ind.1 din nr.215/2006, prevăd competența instanțelor de contencios-administrativ în cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, iar trimiterea la instanța de contencios-administrativ, este o trimitere la aplicarea nr.554/2004.
Cu toate acestea, prev.art.7 din nr.554/2004, privind procedura prealabilă, nu sunt aplicabile în speță, întrucât acestea vizează situația în care o persoană se consideră vătămată într-un drept al său, sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral. Deci, nu în toate situațiile în care se stabilește competența instanței de contencios-administrativ este necesară și îndeplinirea procedurii prealabile, ci doar în cazul existenței unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ la art.2 lit. c din nr.554/2004, nu și în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri sau a tăcerii autorităților sau instituțiilor publice, textul de lege referindu-se la vătămarea produsă printr-un act administrativ unilateral.
Ca atare în speță, în lipsa unui act administrativ unilateral, reclamanta nu avea obligația parcurgerii procedurii prealabile prev.de art.7 din Lg.nr.554/2004, aflându-se în fapt în fața unei tăceri a instituțiilor publice, astfel încât, instanța va respinge excepția invocată de MFP.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP, instanța nu contestă faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite MFP, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituita ca efect al admiterii acțiunii față de pârâții, nu-l vizează direct, dar această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul MI.RA și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și MFP.
Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse instanța apreciază că nu se poate proceda ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul MIRA, fiind incompatibilă calitatea de pârât, direct obligat, cu aceea de chemată în garanție.
Față de actele existente la dosar, instanța reține că reclamantul are calitatea de funcționar public civil cu statut special - polițist fiind angajat la secția Regionala de Poliție Transporturi T.
Susținerea pârâtului T privind lipsa calității procesuale pasive raportat la faptul ca reclamantul este angajat al Secției Regionala de Poliție Transporturi T, ce este direct subordonată Inspectoratului General al Poliției Române nu are relevanță juridică în cauză câtă vreme rezultă că reclamantul este angajat al MIRA iar drepturile salariale îi sunt achitate de către IPJ Raportat la calitatea reclamantului, îi sunt aplicabile prev. art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora " la plecarea în concediul de odihna, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu".
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componența a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Nu se poate reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituția României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituționala sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 și nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu există câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale
În acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă următoarele:
În principal, consideră că în mod greșit instanța de fond a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, citat în calitate de pârât, deoarece pe de o parte, între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există absolut nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art. 16 - 30 din Legea nr. 500/2002, modificată, privind finanțele publice, reglementări legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune.
Cu privire la fondul cauzei, luând în considerare caracterul de contencios administrativ al acțiunii formulate de reclamant, apreciază că se impunea admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, reglementată de dispozițiile art. 7 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004, actualizată.
Recursul este neîntemeiat.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor B, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată, și aceasta pentru că toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr. 500/2002 conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
În consecință, Legea nr. 188/1999, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 aliniatul 1.pr.civ. să respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta T, împotriva sentinței civile nr. 29/CA/9.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
LIBER - - - - - -
GREFIER,
Red./11.04.2008
Dact./ 2 ex./17.04.2008
Prima instanță. Tribunalul Timiș - Judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Chiu Mircea Ionel, Dacu Cristian
