Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 305/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 305/CA/2010

Ședința public de la 24 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Nanea Paraschiv

Judector - - -

Judector - -

Grefier

Pe rol se afl soluționarea recursului declarat de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " pentru reclamantul împotriva sentinței nr.1724/CA/2009 pronunțat la data de 06.10.2009 de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercial și de Contencios Administrativ în dosar nr-.

La apelul nominal fcut în ședința public se constat lipsa prților.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei, dup care se constat c s-au înregistrat la dosar întâmpinri din partea pârâților intimați, prin care se solicit judecarea cauzei în lips.

Instanța pune în discuție din oficiu excepția tardivitții formulrii recursului având în vedere data comunicrii sentinței instanței de fond și data declarrii recursului, împrejurare faț de care las cauza în pronunțare pe aceast excepție.

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de faț:

Constat c pe rolul Tribunalului Hunedoara - secția comercial și de contencios administrativ s-a înregistrat sub nr- acțiunea în contencios administrativ formulat de reclamantul prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al județului H solicitând ca prin hotrârea ce se va pronunța în cauz s se dispun:

- obligarea acestora din urm la plata ctre reclamanți a majorrilor salariale cu 5 % începând cu 1.01.2007 în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 în raport cu nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, precum și la plata dobânzilor legale începând cu data de 01.01.2007 și pân la plata efectiv.

-indexarea sumelor datorate prin aplicarea coeficienților de inflație, începând cu data de 01.01.2007 și pân la plata integral a sumelor, precum și efectuarea mențiunilor privitoare la majorri în dosarul personal.

În motivare se invoc greșita aplicare a prevederilor art.43 din nr.OG 38/2003 care confer reclamantului dreptul la indexarea veniturilor salariale în baza dispozițiilor legale privind personalul din sectorul bugetar. Mai mult se face referire și la faptul c OG 6/2007, OG 10/2007 și OG 16/2007 fac referire la funcționarii publici, astfel c trebuia s fie avut în vedere și reclamantul chiar dac are statut special. Exceptarea lui contravine prevederilor Directivei 2000/78/CE și Cartei Sociale Europene.

În drept invoc Legea nr. 232/2007, nr.OG 6/2007, nr.OG 10/2007, Legea nr. 74/1999 și art. 16, 20 din Constituția României.

Prinsentința nr. 1724/CA/2009Tribunalul Hunedoaraarespins acțiuneaformulat de reclamantul prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al județului

Pentru a pronunța aceast soluție, tribunalul a reținut c reclamantului, ca funcționar public cu statut special, nu i se pot aplica prevederile ce reglementeaz creșterile salariale pentru alte categorii de salariați bugetari.

Împotriva hotrârii a declarat recurs reclamantul solicitând a se dispune modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulat.

În motivare se invoc greșita aplicare a prevederilor art.43 din nr.OG 38/2003 care confer reclamantului dreptul la indexarea veniturilor salariale în baza dispozițiilor legale privind personalul din sectorul bugetar.

În drept s-a invocat art. 299 și urmtoarele din Codul d e procedur civil.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit. a din Legea nr.146/1997.

Prin întâmpinrile formulate pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului H au solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, apreciind hotrârea instanței de fond drept temeinic și legal.

Din oficiu la primul termen de judecat instanța a pus în discuție tardivitatea declarrii recursului.

Analizând excepția ridicat Curtea constat ca aceasta este întemeiat pentru urmtoarele considerente:

Potrivit art. 301.pr.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotrârii, dac legea nu dispune altfel, iar potrivit art.310 pr.civ. "dac nu se dovedește, la prima zi de înfțișare c recursul a fost depus peste termen sau dac aceast dovad nu reiese din dosar, el se va socoti fcut în termen".

Conform art. 101.civ.Cod Penal termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteal nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Neexercitarea oricrei ci de atac în termenul legal atrage sancțiunea decderii, afar de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește c a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința ei, conform art. 103 din Codul d e procedur civil.

În cauz hotrârea atacat a fost comunicat reclamantului la data de 12.10.2009, iar termenul de recurs s-a împlinit la data de 28.10.2009, astfel c exercitarea acestei ci de atac la data de 12.11.2009 este evident fcut cu depșirea termenului legal.

Întrucât reclamantul n-a fcut dovada c a fost împiedicat în exercitarea recursului de o împrejurare mai presus de voința sa, Curtea apreciaz c soluția preconizat se impune, urmând ca o consecinț s resping recursul ca tardiv.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " pentru reclamantul împotriva Sentinței nr.1724/CA/2009 pronunțat la data de 06.10.2009 de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercial și de Contencios Administrativ.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 24 Februarie 2010.

PREȘEDINTE: Nicoleta Nanea Paraschiv

- ---

Judector,

- - -

Judector,

- -

Grefier,

Red.

Tehnored.

5 ex./08.03.2010

Jud.fond -

Președinte:Nicoleta Nanea Paraschiv
Judecători:Nicoleta Nanea Paraschiv, Lucian Ioan Gherman

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 305/2010. Curtea de Apel Alba Iulia