Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3065/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 3065
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
GREFIER - -
XXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și de pârâta O în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței nr.180 din data de 27 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului O l
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant și recurenții pârâți O și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile au fost declarate și motivate în termen; că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă.
S-a arătat că recurenta pârâtă Oad epus întâmpinare și cerere de suspendare a judecării cauzei în conformitate cu dispozițiile art.244 alin.1, pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea recursului în interesul legii având ca obiect drepturile prevăzute la art. 31 alin. 1 lit. c și d din legea nr. 188/1999.
Curtea apreciază ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecării cauzei nefiind îndeplinite dispozițiile art.244 alin.1 Cod procedură civilă, motiv pentru care respinge această cerere.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr. 180 din 27.02.2009 Tribunalul Olta admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile bănești solicitate pentru perioada 01.2004 - 1.12.2005 și respinge capătul de cerere ca fiind prescris.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generale a Finanțelor Publice O, Ministerul Finanțelor Publice B, și a obligat pârâta să plătească reclamantului în funcție de perioada lucrată, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pe perioada 2.12.2005 - 30.09. 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu înscrierea în carnetul de muncă.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
Potrivit art.3 și 7 Decretul nr.167/1957, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 2.12.2008, și având în vedere că reclamantul nu se află în vreunul din cazurile expres prev. de art. 13 și 14 din Decretul nr.167/1958 în care cursul prescripției extinctive se suspendă ori întrerupe, se va admite excepția și se va respinge ca fiind prescris dreptul la plata drepturilor bănești pentru perioada susmenționată.
Instanța analizând înscrisurile depuse la dosar s-a reținut că reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul DGFP O, pe perioada 0l.2004-30.09.2006 conform cărții de muncă depusă la dosar.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv ordonatorilor de credite.
În acest context, reclamantul având calitatea de funcționar public, este salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003 publicată în Monitorul Oficial în data de 21.04.2003.
Prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 (devenit ulterior, prin republicare, art. 31) din Legea 188/1999 Apoi, suspendarea acestor dispoziții a continuat, conform prevederilor OG 2/2006, până la finele anului 2006.
Așadar, începând cu data de 23.11.2004 (data intrării în vigoare a OUG 92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, exercitarea dreptului de acordare a celor două suplimente a fost suspendat.
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariul.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut și s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiul că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitare publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și de pârâta O în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs, recurenta pârâtă a arătat că suplimentul postului și suplimentul gradului nu sunt datorate de către angajator, deoarece prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 au fost suspendate în mod expres prin art. 44 din OUG 92/2004 și art.48 din OG 2/2006.
Pârâta a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Olt -Secția contencios administrativ și fiscal și inadmisibilității acțiunii, ca urmare a lipsei procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei a susținut că simplul faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici nu reprezintă un argument pentru acordarea suplimentului postului în cuantum de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25%, întrucât cuantumul solicitat nu este prevăzut în nici o dispoziție legală.
S-a mai arătat de asemenea că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, context în care nu sunt datorate de către angajator.
Reclamantul prin motivele de recurs a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea pentru perioada 01.01.2004-1.12.2005 ca fiind prescrisă, întrucât în speță erau aplicabile prevederile art.7 alin.3 din Decretul nr.167/1958.
Examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă în speță și situația de fapt, Curtea apreciază că recursul pârâților este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția de necompetență materială, Curtea reține că este neîntemeiată, conform art. 911din Legea 188/1999,cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Potrivit art. 2 pct. 1 litera d) cod procedură civilă, tribunalele sunt instanțe de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță în materia contenciosului administrativ, art. 3 pct. 1 cod pr.civ. stabilind competența curților de apel, în primă instanță, cu privire la,procesele și cererile în materia contenciosului administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale"
În speță raportul juridic dedus judecății vizează raporturile de serviciu între reclamanți și C referitoare la plata drepturilor bănești, fără a exista raporturi directe între acesta și instituțiile centrale ce figurează ca pârâte în cauză pentru a fi incidente disp art. 3 pct. 1 Cod Proc. Civ.
Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, Curtea constată că în cauză nu se solicită anularea unui act administrativ nelegal pentru a fi incidente dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004. Prin urmare, în cazul unui refuz, în contextul în care atitudinea pârâtei este mai mult decât previzibilă, ar echivala cu o ingerință în dreptul de acces efectiv la instanță.
Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamanților privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art. 31), până la 31 decembrie 2006.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art. 1 alin. 2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.
În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia în bugetul instituției nu au fost alocate sumele necesare plății suplimentelor, Curtea arată că:
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt element component al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 alin. 3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului: "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus -. împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că a avut loc o încălcare și a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va da prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Cu privire la recursul formulat de reclamant, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins ca prescrisă acțiunea acestora pentru perioada 01.01.2004-1.12.2005 întrucât potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Curtea constată că față de data introducerii acțiunii - 2.12.2008, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004-1.12.2005 s-a prescris.
Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art.13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamanții nefiind în nici unul din aceste cazuri.
Or, în speță, situația privind suspendarea succesivă a drepturilor salariale prin acte normative nu poate fi asimilată forței majore în sensul că ar fi fost o împrejurare de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat care ar fi împiedicat reclamanții să exercite dreptul la acțiune.
Având în vedere motivele de mai sus, Curtea, în baza art. 312 Cod pr. civilă, va respinge recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamantul și de pârâta O în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței nr.180 din data de 27 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului O l
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Jud.D
Ex.2//30.06.2009
Jud. fond S
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi, Doina Ungureanu
