Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 307/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 307
Ședința publică din 13 martie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 2: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 3: Dacu Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 104/21.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios B și Inspectoratul Județean al Poliției T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate late cereri, instanța acordă cuvântul părții în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 104 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-au respins excepțiile, s-au admis acțiunea formulata de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Ministerul Finanțelor Publice B prin DGFP T și Inspectoratul Județean De Poliție Al Județului
A obligat parații Ministerul Internelor și Reformei Administrative și J la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2004,2005, 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plații efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite T, în vederea achitării acestora către reclamant.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative. fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia și a scriptelor depuse la dosarul cauzei, are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public civil cu statut special in conformitate cu art.1 din nr.360/2002.
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a Legii nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componență a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor, prevede că "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioara plecării în concediu".
Este adevărat, că disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din Legea nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Nu se poate reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituția României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacenta indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 și nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu există câta vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cat timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
Pe de altă parte, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei- credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importantă și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în OG nr.38/2003, rep.
În acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse in OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin L 353/2003, precum și cele ale L 511/2004 si 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca în aplicarea art. 37 al.2 teza I OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța retine că reclamantul în aceiași calitate de funcționar public cu statut special-agent de poliție, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurată, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat ca, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobată prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera ca drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu exista, câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia, iar pe de altă parte aceste dispoziții nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluată pentru anul 2006.
Disp.art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Apoi, art.20 din Constituția României, prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
În același timp, art.2 pct.1 din declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru munca egală.
În plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că " prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de naționalitate, etnie, limbă religie, categorie socială ori apartenență la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că " sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.
Prin neacordarea primelor de vacanță și sporului de fidelitate, funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și această măsură nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale.
De altfel, pentru realizarea unui serviciu stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, aceasta și în interesul instituției publice, activitatea profesională desfășurată de către reclamant care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, trebuie apreciată în mod just și corect printr-o interpretare extensivă, logică a normelor și prevederilor legale incidente în cauză, în condițiile în care atât stabilirea cât și plata drepturilor și prestaților pecuniare datorate acestuia, urmând a se face și în sprijinul realizării satisfacției normelor juridice cuprinse inclusiv în nr.188/1999,republicată.
Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea în mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.6 si art.37 al.2 din OG nr.38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004, nr.28/2005 si nr.380/2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anii 2004,2005,2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, motiv pentru care în temeiul art.6, art.37 al.2 din OG nr.38/2003, raportat la art.1,art.8, art.10 și art.18 din nr.554/2004, acțiunea va fi admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație în raport de disp.art.1094 și art.1088 civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta T în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice și a solicitat modificarea sentinței, în sensul, să se constate pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile prevăzute de art. 304 punctul 9 din Codul d e procedură civilă.
În motivarea recursului se susține că are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale, iar atribuții privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în cadrul cărora funcționează ca angajați reclamanți, în cazul de față, are calitatea de ordonator principal de credite.
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu conform art. 306 aliniatul 2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt, pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâtul să aloce fondurile necesare efectuării plăților către fonduri care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite, T, în vederea achitării acestora către reclamanți.
Prim instanță, în mod legal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a că neîntemeiată, având în vedere, că acest pârât are obligația în calitatea sa de gestionar al bugetului de stat să aloce către bugetul MIRA a sumelor pretinse de către reclamant și sub acest aspect, se impune ca sentința să-i fie opozabilă și Rezultă din cele de mai sus că, motivele de recurs invocate de pârâtul sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul prevăzut de art. 312 punctul 1 din Codul d e proceduri civilă, instanța va respinge recursul pârâtului, ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în reprezentarea împotriva sentinței civile nr. 104 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
LIBER - - - - - -
GREFIER,
Red./15.04.2008
Dact./ 2 ex./17.04.2008
Prima instanță. Tribunalul Timiș - judecător,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Chiu Mircea Ionel, Dacu Cristian
